FORSEA, Dan Gheorghe (născut 28 ianuarie 1940, Rupea, județul Brașov), medic dermatolog, profesor universitar. A făcut şcoala primară şi Liceul „Radu Negru” Făgăraș, absolvit în 1956. S-a înscris la Facultatea de medicină generală, IMF Iași, pe care a terminat-o în 1963 ca şef de promoţie. A fost medic secundar dermato-venerolog (1966-1969), medic specialist dermato-venerolog la Spitalul clinic Colentina București (1969-1979), unde a devenit şi medic şef al clinicii dermatologice în 1984. În 1976 a obţinut titlul de doctor în medicină la Universitatea de medicină şi farmacie „Carol Davila” București, iar din 1978 a devenit medic primar dermato-venerolog. În 1991 a început să predea la UMF București, ajungând la gradul de profesor universitar, a fost ales membru în Consiliul facultăţii şi în Senatul universităţii din 1996. A publicat cărţi de specialitate, iar pentru activitatea sa meritorie a dobândit calitatea de membru titlular al Academiei de ştiinţe medicale.
Opera: Dermato-venerologie, sub redacţia prof. dr. Al. Colţoiu, București, EDP, 1993, 825 p. (în colab. cu Al. Colţoiu, Despina Mateescu, Sanda Popescu); Compendiu de dermatologie şi venerologie, București, Ed. Tehnică, 1996, 418 p. (în colab. cu Raluca Popescu,Cătălin Mihai Popescu).
Referințe: Grecu, Ioan, Funariu, Ioan, Baki Nicoară, Lucia, Personalități din Țara Făgărașului (1800 – prezent), Făgăraș, Mesagerul de Făgăraș, 2009, p. 105.
Fișă întocmită de Ruxandra Moașa Nazare.