IGEL, Familia

Familia IGEL își are originea în Groß-Glogau, în Silezia de Jos, din familia austriacă Sprinzenstein, așa cum se relatează într-o însemnare a judelui Brașovului Lucas Hirscher*.

Sub administrația acestui jude, Maximilian Igel, după ce își vânduse anterior moșiile din Silezia de Jos, ceruse și obținuse plecarea din armată unde era căpitan, a venit în Transilvania în 1527 și s-a stabilit în Brașov cu o avere de 172.000 de taleri, fiindu-i acordată calitatea de cetăţean al oraşului. Maximilian a avut doi fii, unul pe nume August Konstantin, mort în 1529 în timpul bătăliei de la Feldioara, şi Georg Maximilian. Acesta a lăsat în urmă un fiu, Johann, bunicul lui Valentin Igel, senator braşovean, care în timpul acțiunilor de stingere a marelui incendiu din 21 aprilie 1689 a avut leziuni grave și a murit la 4 ianuarie 1691.

Familia deținea diplome de înnobilare de la împărații Rudolf I, Albert I și Maximilian I. Primul acordase blazonul familiei (un arici pe o alee), cel de-al doilea a adăugat la stemă un element nou (o armură cu o sabie), iar al treilea a adăugat deviza: Mea virtute me involvo.

IGEL, Valentin (născut 1 februarie 1683, Brașov – decedat 3 februarie 1751, Brașov), teolog, cronicar. Este fiul senatorului cu același nume, menţionat mai sus. După terminarea liceului în orașul natal, a studiat la Universitatea din Jena din 1706, avându-l coleg pe Lukas Colb. În 1710 se întoarce la Brașov. Aici, în 1719, este numit asistent bisericesc, iar în noiembrie același an a fost promovat predicator al orașului. În 7 septembrie 1735 devenea prim-preot al Brașovului. Între anii 1746-1747 a fost și decan al Capitlului Țării Bârsei. A fost căsătorit cu Barbara, fiica pastorului orașului M. Marcus Fronius și a avut trei fiice și un fiu, Marcus, care a ajuns senator și a murit pe 14 august 1784. Odată cu el, familia Igel se stinge. Preotul Valentin Igel, în calitate de prim-preot evanghelic al orașului Brașov, a rostit mai multe discursuri funerare. A scris „Ephemeris” (manuscris nr. 654 în Biblioteca Gimnaziului Honterus), o cronică- jurnal a anului 1704, în care a consemnat zilnic reflecții proprii și ale altora, notițe istorice şi a copiat extrase din cei mai diverși autori, în special teologi și clasici ai Antichității.

Referinţe: Trausch, Joseph, Schriftsteller Lexikon oder biographisch-literärische Denk-Blätter der Siebenbürger Deutschen, Kronstadt, 1868, vol. I, vol. II, 1870, pp. 234-236, vol. III; Quellen zur Geschichte der Stadt Brassó, Brassó,1918, CL-CLXXII, pp. 628 – 632; Mitteilungen des Burzenländer Sächsichen Museums, 4, 1940, pp. 41-42; Nussbächer, Gernot, 270 Jahre seit dem Neubau des Honterus-Gymnasiums Karpatenrundschau, 23.05.13.

Fişă redactată de Eva Dinu.