CREANGĂ, Gheorghe D. I. (născut 16/28 august 1874, comuna Tărlungeni, județul Brașov – mort 29 aprilie 1940, București), economist, statistician. S-a născut într-o familie de ţărani şi a urmat şcoala primară în satul natal, iar în 1886 s-a înscris la Liceul Real şi Comercial român din Brașov, secţia comercială, pe care a absolvit-o cu diplomă de bacalaureat în anul 1894. După efectuarea serviciului militar într-o unitate a armatei austriece din Graz, pleacă la București, unde se angajează în serviciul administraţiei CFR. Aici se înscrie la Şcoala de Ştiinţe de stat (de statistică), pe care o va absolvi în 1897. Beneficiind de o mică bursă şi de sprijinul material al unui frate, pleacă în toamna aceluiaşi an în Germania, pentru a se înscrie la Universitatea „Friederich Wilhelm” din Berlin. La 23 iunie 1900 şi-a luat doctoratul în filosofie, în specialitatea ştiinţe economice şi financiare. Un rol fundamental în desăvârşirea pregătirii sale profesionale şi în realizarea tezei sale de doctorat l-a avut profesorul Gustav Schmoller, îndrumătorul de frunte al „tinerei şcoli istorice germane”. Acesta a reînnoit ştiinţa economică a ţării sale prin înlăturarea dogmatismului şi aprofundarea realităţilor economice şi sociale, cu ajutorul studiilor monografice şi anchetelor statistice. În acelaşi sens, o contribuţie la fel de importantă a avut-o şi profesorul Adolph Wagner, susţinătorul „intervenţionismului economic al statului” şi al „socialismului de stat”. Ambii erau promotorii dezvoltării economice a ţării prin industrializare. Gheorghe Creangă şi-a însuşit principiile şi metodele acestora, pe care le-a aplicat apoi în întreaga sa activitate ştiinţifică, teoretică şi practică. Între anii 1897-1900, în timpul studiilor, Gheorghe Creangă a publicat o dare de seamă asupra proiectului de canalizare în Prusia. În aceeaşi perioadă a publicat în limba germană unele cercetări cu privire la politica comercială a României de la 1875 şi până în anii contemporani autorului şi cercetări cu privire la situaţia ţărănimii din România din punct de vedere istoric şi social. Tot în anii de studiu a obţinut acordul profesorului K. Th. Ehberg de a-i traduce în româneşte tratatul de finanţe, pe care l-a publicat în 1901 cu prelucrări şi completări personale, însoţit de o prefaţă semnată de profesorul Adolph Wagner. Rigurozitatea şi spiritul metodic dobândit în Germania şi-au pus amprenta asupra acestei lucrări şi asupra întregii sale opere ştiinţifice ulterioare. Reîntors în ţară, la recomandarea lui D. A. Sturdza, care-i cunoştea lucrările publicate în revistele germane şi româneşti în perioada studiilor, a intrat în Ministerul Finanţelor. Ulterior se va înscrie în rândurile Partidului Naţional Liberal, contribuind la documentarea şi formularea concepţiei agrare a partidului. A fost, pe rând, director al Statisticii Generale din Ministerul Finanţelor, secretar general al Ministerului de Industrie şi Comerţ, delegat la Ad. Gen. a Inst. de Agr. de la Roma, profesor suplinitor la Catedra de Finanţe şi Statistică a Universității din Iași (1912-1920), consilier financiar al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de după primul război mondial şi director al Băncii Generale a Ţării Româneşti. În cadrul Ministerului de Finanţe a desfăşurat o intensă activitate de organizare, cercetare şi studiu, în vederea adunării şi prelucrării datelor statistice cu caracter economic şi financiar. Rezultatele acestor cercetări se regăsesc în toate lucrările lui Gheorghe Creangă cu privire la România de dinainte de primul război mondial şi au constituit, îndeosebi în problema agrară şi „chestiunea ţărănească”, fundamentarea statistică pentru toate dezbaterile, propunerile şi soluţiile înregistrate în istoria politică şi socială, între 1907 şi reforma agrară din 1921 (Valeriu Bulgaru). A fondat ziarul România Nouă, în paginile căruia a semnat cu pseudonimul Ramură G.D., ziar a cărui apariţie încetează în 1921. În 1901 a publicat un studiu economic despre impozite, apărut în revista Economia Naţională, condusă de P. S. Aurelian. La schimbarea guvernului, în 1905, pleacă de la conducerea Direcţiei Statistice Generale din Ministerul de Finanţe şi publică un raport de activitate către ministrul de resort, Take Ionescu. În acest raport, definind statistica ca fiind un adevărat instrument „descoperitor al cauzelor, îndrumător al reformelor şi îndreptar al legilor”, Gheorghe Creangă a evidenţiat, pe de o parte, preocupările conducerii Ministerului, între 1901-1905, de a fundamenta pe baza statisticii, măsurile de asanare a situaţiei economice şi financiare a ţării. Pe de altă parte, a subliniat contribuţia personală la această acţiune şi măsura în care a participat la lucrările ei mai importante. Potrivit acestui raport, în activitatea sa de statistician, Gheorghe Creangă a pornit de la datele oferite de recensămintele fiscale agricole, care erau mai precise şi uşor de controlat. Din rolurile fiscale el a extras cifrele ce evidenţiau repartiţia proprietăţii agricole – ţărani şi moşieri – împărţind proprietarii în mai multe categorii, în funcţie de suprafaţa deţinută. Statistica făcută evidenţia că 3.787.192 hectare, reprezentând 47,53% din suprafaţa cultivată la nivelul ţării, se aflau în mâna a 4.171 de persoane ce reprezentau 0,5% din totalul agricultorilor, în timp ce 1.015.202 capi de familie deţineau 3.319.965 hectare. Totodată, Gheorghe Creangă constata că această repartiţie a proprietăţii rurale reprezintă o situaţie de o gravitate excepţională, a cărei ignorare „expune în primul rând statul celui mai mare pericol [putând fi] dărâmat tot edificiul de muncă ce am clădit până acum…” (după V. Bulgaru). Alte concluzii desprinse erau modul inechitabil de impozitare a suprafeţelor deţinute, marea proprietate plătind impozite mici în comparaţie cu cotele duble sau triple plătite de mica proprietate, precum şi numărul însemnat de ţărani care nu aveau deloc pământ. În raportul său înaintat la 2 martie 1905, Gheorghe Creangă aprecia că problema evidenţierii statistice a proprietăţii rurale era la fel de importantă ca şi recensământul fiscal în ansamblul său: „înarmat cu toate aceste date statistice… chestiunea ţărănească se va putea rezolva mai uşor căci [ea] este în prima linie o chestiune economică; ori în această privinţă statistica de care vorbesc e nepreţuită prin cunoştinţele ce cuprinde” (după V. Bulgaru). Între 1905-1907, în perioada opoziţiei liberale, a elaborat o serie de lucrări bazate pe statistica economică şi financiară, care justificau intervenţia statului în „chestiunea ţărănească” şi problemele agrare româneşti. Aceste lucrări vor avea un puternic impact asupra mişcării pentru reforma agrară, intensificându-se mai ales după răscoala din 1907. Între ele se remarcă lucrarea Proprietatea rurală şi chestia ţărănească, apărută în 1905, care lansa proiectul înfiinţării unei Case rurale, având ca obiect acordarea de credite ţăranilor pentru a-şi cumpăra pământ. În 1906, Gheorghe Creangă publică cercetarea comparată Banca ţărănească din Rusia şi rezultatele ei precum şi o scurtă dare de seamă asupra Băncilor ţărăneşti din Prusia, Ungaria şi Bucovina,iar în 1907 publică conferinţa Situaţia arendaşilor faţă de chestia ţărănească, subliniind rolul negativ al acestora în problema ţărănească. De altfel, Gheorghe Creangă va afirma că arendăşia „a devenit o chestiune economico-naţională prin speculaţia care se face cu pământul în detrimentul masei populaţiei româneşti, în detrimentul ţării” (după V. Bulgaru). Ca soluţie, el propunea sprijinirea obştilor ţărăneşti în arendarea preferenţială a moşiilor, până când trusturile arendăşeşti aveau să fie desfiinţate prin lege. În acelaşi an îi apare lucrarea capitală Proprietatea rurală în România, bazată pe statisticile asupra repartiţiei şi modurilor de folosinţă a proprietăţii rurale de toate categoriile din România, lucrare întocmită în colaborare cu D. A. Sturdza. Statisticile cuprinse în această lucrare se întemeiau în cea mai mare măsură pe recensămintele fiscale din 1896, 1901 şi 1905 şi doar în mică parte pe statisticile agricole. Statistica amplă cuprinsă în partea a IV-a a lucrării, intitulată Starea actuală a proprietăţii rurale în România, cuprinde cea mai importantă contribuţie, atât factologică, cât şi metodologică, pentru cunoaşterea exactă a repartiţiei şi folosinţei proprietăţii rurale de către toate categoriile de proprietari. Imediat după înfrângerea răscoalei din 1907, D. A. Sturdza, care devenise preşedinte al Consiliului de Miniştri, i-a încredinţat sarcina efectuării unei anchete agrare, care va dura timp de aproape doi ani şi care a avut ca rezultat depistarea factorilor determinanţi ai crizei agrare. Referindu-se la această lucrare, pe care o considera prima de această natură făcută în România modernă, Gheorghe Creangă spunea că pentru realizarea ei, indicatorii statistici urmăriţi trebuie să fie cât mai aproape de realitate. Or „o condiţie esenţială pentru exactitatea unei statistici este fără îndoială conştiinciozitatea personalului care culege datele la izvor şi a publicului care dă aceste date… Nu mai puţin este necesar ca şi cei care consultă cifrele să ştie cum să le mânuiască, să fie sinceri în scopuri şi drepţi în aprecieri şi să se lepede de credinţe şi de idei preconcepute” (V. Bulgaru). Gheorghe Creangă sublinia că ancheta efectuată „…ne permite să pătrundem în o parte necunoscută a vieţii noastre sociale: în raporturile de muncă dintre proprietari sau arendaşi şi ţăranii muncitori de pământ” (V. Bulgaru). Şi de această dată cercetările făcute s-au concretizat într-o serie de monografii şi studii, grupate în Lucrări oficiale pentru prima oară date publicităţii şi Lucrări particulare. În prima grupă aflăm Învoielile agricole în România în vigoare pe anul 1906 şi Contracte de învoieli agricole în vigoare pe anul 1906 (1907), relevând faptul că în raporturile social-economice dintre proprietari, arendaşi şi ţărani „a domnit în mare parte arbitrariul şi nedreptatea”. Tot în această grupă pot fi incluse şi lucrările de statistică analitică apărute în anul 1908: Numărul ţăranilor care şi-au arendat pământurile şi cauzele acestor arendărişi Creşterea arenzii pământului în bani şi în dijmă a păşunatului şi a preţurilor muncilor agricole de la 1870- 1906. Din a doua grupă, cea a Lucrărilor particulare, amintim Statistica repartiţiei proprietăţii rurale în diferite ţări cât şi în România cu referire la chestiunea ţărănească, publicată în limba germană. Preocupările sale de economie agrară se regăsesc şi în lucrările ce vor apare în anii următori. Astfel, Gheorghe Creangă publică o expunere în limba germană despre reformele agrare (Legile agrare de după 1907), privind învoielile agricole şi înfiinţarea Casei Rurale. La sfârşitul anului 1913 va publica într-o broşură motivele şi principiile pentru efectuarea unei reforme agrare bazată pe exproprierea moşiilor şi împroprietărirea ţăranilor, preconizând intervenţia statului: „căci dacă această intervenţie a fost găsită necesară pe tărâm industrial, cu atât mai necesară este ea pe tărâmul agriculturii” (după V. Bulgaru). Totodată, sunt indicate şi modalităţile tehnico-economice de efectuare a tuturor fazelor acestor reforme. De altfel, toate studiile, cercetările şi prelucrările statistice făcute din iniţiativa şi sub directa sa îndrumare vor fundamenta reformele agrare ce vor avea loc în primele decenii ale secolului XX în ţara noastră. Printre acestea se numără desfiinţarea trusturilor arendăşeşti, acordarea de islazuri comunale, chiar dacă numai parţial, şi mai ales legea tocmelilor agricole. După războiul balcanic, Gheorghe Creangă îşi va intensifica demersurile pentru exproprierea marii proprietăţi private. El considera înfăptuirea acestui act ca o „nevoie socială”, proprietatea fiind obligată a avea „o funcţie socială în interesul dezvoltării naţionale”. Căci, concluziona Gheorghe Creangă, atunci când 0,25% din numărul proprietarilor deţin peste 41% din venitul funciar al ţării, această proporţie este „prăpastia în care se poate prăbuşi statul şi naţiunea”. Nu se poate cere unei ţărănimi lipsite de mijloace de existenţă să facă sacrificiul suprem în momentele în care idealul naţional era atât de aproape de înfăptuire, spune Gheorghe Creangă. Ideile sale şi-au găsit tot mai mulţi adepţi, printre aceştia numărându-se Gh. Panu, istoricul Radu Rosetti, C-tin Stere ş.a. Creându-se un curent de opinie favorabil, la 26 februarie 1914, din iniţiativă parlamentară, s-a depus în Corpurile legiuitoare propunerea pentru modificarea Constituţiei, în vederea introducerii principiului exproprierii agrare şi împroprietăririi ţăranilor. În acest mod, cercetările şi datele statistice ale lui Gheorghe Creangă intrau în arena politică a vremii. Ele aşezau România în fruntea ţărilor care au deschis, încă din 1914, pe cale constituţională, era reformelor social-agrare. Acestea au fundamentat actul final privind revizuirea articolului 19 din Constituţie, precum şi raportul prezentat la 10 iunie acelaşi an, ce propunea împroprietărirea ţăranilor cu 2 mil. de ha, rezultate prin exproprierea moşierilor, cifră avansată de Gheorghe Creangă tot pe baza statisticilor sale. Decretele-legi din 14 şi 15 septembrie 1918 şi legea definitivă de reformă agrară din iulie 1921 au fost fundamentate, ca bază statistică, tot pe lucrările lui Gheorghe Creangă. Deşi a militat atât de mult pentru împroprietărirea ţăranilor, peste ani va constata cu amărăciune că producţia agricolă la nivelul ţării a scăzut, în mare măsură datorită fărâmiţării proprietăţii agricole. Începând cu 1919, după desfiinţarea marii proprietăţi şi după înlăturarea Partidului Conservator de la putere, dat fiind faptul că ideile sale privitoare la introducerea impozitelor progresive pe venituri, exproprierile agrare şi industriale, naţionalizarea unor întreprinderi economice şi pedepsirea celor ce păgubiseră avuţia naţională i-au adus mulţi duşmani, s-a renunţat treptat la serviciile sale. Acest fapt se întâmpla tocmai într-o perioadă când el se considera mai indispensabil ca oricând pentru însănătoşirea economică şi financiară a României (V. Bulgaru). De altfel, încă din 1921 afirmase că nu se aştepta să obţină „altă mulţumire decât aceea care ne-o dă propria noastră conştiinţă [aceea] de a ne face datoria”. Apreciat totuşi de mulţi dintre contemporanii săi, dar şi de specialişti actuali din domeniu, el rămâne un critic atent şi sever al societăţii româneşti, un specialist al cifrelor cu care documentează observaţiile sale, un cronicar ce înfăţişează istoria vie, economică şi politică a ţării sale” (V. Bulgaru). A activat în societatea Temperanța împotriva alcoolismului.
Opera: Die Finanzen Rumäniens von 1862 zur Gegenwart, Stuttgart, 1899; Proiectul de canalizare în Prusia, București, 1899; Darstellung der Reformen der direkten Besteuerungin Preussen und die relative Anwendung derselben auf das Rumänische Steuerwesen, [teză de doctorat], Berlin, 1900, 2 f. + 32 p.; Die direkte Besteuerung in Preussen und Rumänien, Berlin, 1900, 2 f. + 238 p.; Die Handelspolitik Rumäniensvon 1875 bis zur Gegenwart, București, 1900, 56 p.; Der Bauernstand in Rumänien, seine geschichtliche Entwicklung und gegenwärtige Lage, în Sonderabdruck aus der Zeitschrift für Volkswirtschaft, Sozialpolitik und Verwaltung, Viena şi Leipzig, 1901, p. 194-220; Impositele şi acţiunea lor, București, 1901, 24 p.; Politica fiscală a judeţelor şi comunelor în genere şi faţă de ţărănime în special, București, 1901, 23 p.; Ştiinţa financiara după prof. K. Th. Eheberg. Traducere autorizată, prelucrată şi completată, București, 1901, 552 p.; Das Beamtentum in Rumänien, în Schmoller, G., Separat Abzug aus Jahrbuch für Gesetzgebung, Verwaltung und Volkswirtschaft im Deutschen Reiche, Leipzig, 1902, p. 161-178; Desbaterile congresului internaţional de statistică ţinut în Septembrie 1903 la Berlin, București, 1903, 18 p.; Die Finanzpolitik Rumäniensin ihrer neuesten Gestaltung und die für die Sanierung der Finanzkrisis getroffenen Massnahmen, în Schauz, G., Finanzarchiv, Stuttgart, 1903, XX, vol. I, 42 p.; Luxul din punct de vedere economic şi social, 1903; Activitatea Direcţiunii statisticei din Min. Finanţelor, București, 1905, 14 p.; Proprietatea rurală şi chestiunea ţărănească, București, 1905, 66 p.; Die Reform der Akzisen (Torsteurer) in Rumänien, în Finanzarchiv, XXII, vol. 2, 1905, p. 57 – 77; Analizarea rezultatelor anchetei asupra învoielelor agricole, 1906, XXXIX, 420 p., tab.; Banca Ţărănească din Rusia şi resultatele ei, precum şi o scurtă dare de seamă asupra băncilor ţărăneşti din Prusia, Ungaria şi Bucovina, București, 1906, 95 p.; Situaţia arendaşilor faţă de chestiunea ţărănească, București, 1906, 47 p.; ed. a II-a, București, 1907, 30 p.; Grundbesitzverteilung und Bauernfrage in Rumänien, în Staats und sozialwissenschaftliche Forschungen, Leipzig, 1907, 4 f. + 207 p. + 8 tab.; ed. a II-a, Leipzig, 1909, VIII + 188 p.; Învoielile agricole în România în vigoare pe anul 1906, 1907, 1 f. + XXXIX p. + 419 p.; ed. a II-a, București, 1908, 129 p. cu tab.; Numărul ţăranilor care şi-au arendat pământurile şi cauzele acestor arendări, București 1907; Proprietatea rurală în România, București, 1907, 2 f. + CXX + 147 p.; Statistica repartiţiei proprietăţii rurale în diferite ţări cât şi în România cu referire la chestiunea ţărănească, București, 1907, 4 f. + 207 p. + 8 tab.; publicată şi în limba germană sub titlul Die Statistik der Grundbesitzvertheilung in den verschiedenen Ländern, București, 1907, 18 p.; Un strigăt de alarmă asupra Spoliaţiunii ce se face cu Loteria pe Clase şi asupra Procedeurilor Colectărilor, București, 1907, 58 p.; Les contrats agricoles en Roumanie en vigueur en 1906, Bucuresti, 1908, 1 f. + 137 p.; Creşterea arenzii pământului în bani şi în dijmă, a păşunatului şi a preţurilor muncilor agricole de la 1870–1906, București, 1908; Impozitul pe venit în Prusia şi Necesitatea unei reforme a impositelor noastre directe, București, 1908, 1 f. + 96 p.: cuprinsă şi în Studiu critic asupra impozitelor şi politicii noastre financiare, București, 1909, 2 f. + 314 p.; Raport asupra rostului şi activităţii Inst. internaţional de Agr. din Roma înaintat D-lor miniştrii de externe şi de agricultură, București, 1910, 17 p.; Die Rumänischen Agrar-Reformen, 1910; Politica economică şi financiară a partidelor noastre de guvernământ, București, 1912, 57 p.; Consideraţiuni generale asupra reformelor agrare şi asupra exproprierei, București, 1913, 67 p.; Die Finanzen Rumäniens und die Ergebnisse der neuen Finanzpolitik der Eneberschüsse, în Schauz, G., Finanzarchiv, Stuttgart, XXVIII, vol. II, 1913, p. 309-369; Politica de stat în materie de impozite cu referire specială la impozitele asupra băuturilor spirtoase, București, 1913, 54 p.; Regenerarea noastră şi datoria noastră, București, 1913, 64 p.; Exportul Rom., București, 1915, 54 p.; Spre vremuri mai bune… Scene politice sociale rupte din viaţa actuală, București, 1915, 89 p.; ed. a II-a, Iş., 1918, 92 p.; Consecinţele financiare ale războiului actual şi Măsuri de prevenire cu privire la România, București, 1916, 80 p.; Influence de la Guerre Mondiale sur la situation financière des Etats Européens et spécialement de la Roumanie, București, 1916, 50 p.; Pymынiя u Eвpoпeйckaя вoйнa, Moscova, 1917, 24 p.; Les finances roumaines sous le régime de l’occupation et de la paix Allemandes, Paris, 1919, 128 p.;
Prefeţe alcătuite de Creangă Gheorghe – Repartisarea venitului fondului comunal, București, 1903 emisă de Direcţiunea contabilităţii generale a Statului a Min. de Finanţe; Contracte de învoieli agricole în vigoare, pe anul 1906 [cu o introducere de Creangă Gheorghe], București, 1907 emisă de Direcţiunea contabilităţii generale a Statului a Min. de Interne; Creşterea arenzii pământului în bani şi dijmă, Bucureești, 1907 emisă de Direcţiunea contabilităţii generale a Statului a Min. de Interne; Numărul ţăranilor care şi-au arendat pământul de bună voie… [introducere de Creangă Gheorghe], București, 1907 emisă de Direcţiunea contabilităţii generale a Statului a Min. de Finanţe; Réponse de la Roumanie ou questionnaire établit par la Délégation du Comité pemanent de l’Institut [International de l’Agriculture], préface par Creangă Gheorghe, București, 1908, (2 ed.); Cel mai mare flagel care ne pustiește țara și ne distruge rasa: alcoolismul, Huși, Ed. Zanet Corlețeanu, 1927, 36 p., un raport în franceză pe aceeași temă în 1928 la Congresul internațional antialcoolic de la Anvers; Criza monetară. Criza economică. Cauze și remedii, București, Poporul, 1927, 24 p.; O ofertă înaintată guvernului în numele consorțiului Cultura pentru transformarea Loteriie într-o instituție de economie forțată, București, 1927, 24 p., ediție 1929; Veniturile și averea României Mari, București, 1927, 43 p., tab.; Din rănile economiei noastre naţionale. Un apel, București, 1930; Greșelile noastre postbelice, București, 1936, 32 p.; Sărmană ţară bogată…, București, 1937; Vintilă Brătianu, omul datoriei, a murit. Amintiri, București, f.a.
Referinţe: Stere, C., Ţara de latifundii, în Viaţa Românească, I, nr. 10, dec. 1906, p. 629, 632-633; Panu, Gh., în Săptămâna,VII, 44, 16 iun. 1907, p. 508; Dezbaterile Adunării Deputaţilor, Şedinţa de la 26 feb. 1914, p. 23, 24; Danielopol, G. George, Reforma agrară şi politică, discurs rostit în şedinţa Camerei Constituante de la 10 iun. 1917, Iași, 1917, p. 27-30, 36-40, 60; EIR, p. 112; Bulgaru, Valeriu, Statisticianul şi economistul Gheorghe D. Creangă (1874-1940) şi concepţiile în favoarea reformei agrare din România, în Terra Nostra, III, 1973, p. 459-471; Gabriel Ștrempel, Bibliografia Românească Modernă (1831-1918), vol. I-IV, p. 864.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.