BORLAN, Anamaria (născută 17 iunie 1968, Brașov) scriitoare. A absolvit Liceul Ioan Meșotă din Brașov și Facultatea de Filologie, specializarea engleză, a Universității Sibiu. Mai târziu, a urmat cursurile Facultății de management, Academia de studii economice București, specializându-se în marketing. Recent, a absolvit un curs de scriere creativă la Harvard University. A fost profesoară de limba engleză într-o școală generală din Brașov. Încă de la înființare, din 1981, este membră a clubului Antares science fiction and fantasy club, singurul club de gen din Brașov, care grupează pasionații și scriitorii de literatură de gen, de cele mai diferite profesii. A fost președinte a clubului mulți ani, coordonând întâlnirile, acțiunile și evenimentele lui. În prezent, este președinte onorific al asociației Anteres Sciece-Fiction & Fantasy Club, constituit în 2016. Clubul s-a remarcat atât prin longevitate cât și prin activitatea bogată. Întâlnirile lunare cuprindeau sesiuni de lectură, dezbateri despre noile date din știință și tehnologie, prezentări tematice, discuții despre cărți, recrutarea de tinere talente. Împreună cu clubul și colegii din asociație a organizat concursuri literare și lansări de carte, a invitat scriitori din țară și străinătate la Brașov, a participat la întâlnirile și evenimentele de gen din România și străinătate (congrese, convenții, festivaluri), a colaborat cu ilustratori și a organizat cursuri de arta ilustrației pentru diferite categorii de vârstă și expoziții despre maeștrii benzii desenate SF din România. Unul dintre proiectele asociației este colaborarea cu Asociația nevăzătorilor, filiala Brașov, scrierea de povestiri SF și editarea unor culegeri destinate lor, atât în alfabet Braille, cât și pe CD, precum și pe format tradițional de hârtie. Au fost editate astfel de antologii din 2017 până în prezent. Un alt proiect ce merită menționat, sub egida Asociației, organizat de Anamaria Borlan și colegii ei, este AntareSFest, Festivalul de literatură SF și fantasy, care a cunoscut patru ediții, din 2017 până în 2020. În anul 2019, festivalul a fost dedicat celor 50 de ani de la aselenizare și a inclus în programul său lansări de carte, conferințe, dezbateri, workshopuri, ateliere, expoziții, parada costumelor SF. În toamna lui 2019 a organizat o tabără de scriere creativă pentru tineri la Sâmbăta de Sus, cu susținerea Facultății de litere Brașov. Este membră a grupării literare Women in SFF din Marea Britanie – şi redactor la Revista CSF a editurii Pavcon, publicaţie cu apariţie lunară, fiind responsabilă de regiunea Transilvania. Pasionată de literatura SF, cu toate subgenurile ei, și interesată de cultura și civilizația Japoniei, Anamaria Borlan a publicat la editura Pavcon un roman fluviu, sub titlul colectiv Aoi tenshi monogatari (Povestirile îngerului albastru sau Aripile albastre), despre un adolescent japonez din zilele noastre care ajunge să se intersecteze cu o contesă britanică din epoca victoriană. Din cele 10 cărţi proiectate, au apărut 7. Este o poveste SF, scrisă dezinvolt, cu stăpânire asupra amănuntelor prezentate veridic, cu pătrundere psihologică și un dozaj echilibrat al suspansului, așa cum practică Anamaria Borlan în povestirile sale. În mod ingenios, în scrierile sale, autoarea depășește granițele literaturii SF, dominate de descrierea de fenomene fizice și de acumularea alertă de evenimente, combinând descrieri precise cu accente de parodie și umor, cu dialoguri, uneori diluate, și pasaje despre trăirile sufletești ale personajelor, reușind să scrie în general texte convingătoare.
Opera: Aripile albastre. Aoi tenshi monogatari, vol. 1, Dragon, București, Pavcon, 2017, 336 p., vol. 2, Karma, 2017, 340 p., vol. 3, Tulburare, 2018, 340 p., vol. 4, Pași în aer, 2018, 336 p., vol. 5, Zile, 336 p., vol. 6, Cântecul șoimului, 336 p., vol. 7, Legături, 2019, p.; Marșul fantomelor. Cristian, în seria România sub asediu, serie inițiată și îngrijită de scriitorul Florin Purluca, București, Pavcon, 2019, 192 p.;
Antologii: Povestiri science-fiction și fantasy pentru prietenii noștri, Brașov, Antares SF și fantasy club Brașov, 2017, 40 p. (în colab. cu Sergiu Someșan, Doina Roman, Flavia Drăgușin ș.a.), ediția 2018, 100 p. Volum în scriere Braille, 30 p. antologie + 1 CD audio (în colab. cu Lucian-Dragoș Bogdan, Mihaela Muraru-Mândrea, Ovidiu Stanomir ș.a.), ediția 2019, 70 p., volum în alfabet Braile, 19 p. + 1 CD audio (în colab. cu Sorina Bogdan, Aurel Cărășel, Florin Giurcă ș.a); Antologia Colecția Science-Fiction 2018, editor Constantin D. Pavel, București, Pavcon, 2018, 324 p. (în colab. cu Diana Alzner, Traian Bădulescu, Daniel Botgros ș.a); Ficțiuni centenare, Antologie realizată de Asociația Antares science-fiction și fantasy club Brașov, București, Pavcon, 2018, 510 p. (în colab. cu Florin Munteanu, Victor Nicolae Aloman, Desiree Barracco ș.a.).
Referințe: Istrate, Emanuela, Interviu Anamaria Borlan, pe blogul Booknation, 8.12.2017, disponibil online la https://booknation.ro/interviu-cu-anamaria-borlan-autoarea-cartii-dragon/, accesat în 29.05.2020; Bugariu, Voicu, Anamaria Borlan: Marșul fantomelor (2019), pe Voicu Bugariu blog, 22 iun. 2019, disponibil online la https://voicubugariu.ro/2019/06/22/ananamaria-borlan-marsul-fantomelor-2019/, accesat 29 mai 2020; Glyer, Mike, Discover the Old Continent: Ninety Remarkable European Speculative Books from the Last Decade, postat 7.11.2019, disponibil online la http://file770.com/discover-the-old-continent-ninety-remarkable-european-speculative-books-from-the-last-decade/, accesat 05.10.2020; Women in SFF. Author Spotlight Anamaria Borlan(The Blue Wings), disponibil online la https://fantasy-hive.co.uk/2020/07/women-in-sff-author-spotlight-anamaria-borlan-the-blue-wings/, postare din 21 iul. 2020, accesat 05.10.2020.
Fișă întocmită de Ruxandra Moașa Nazare.