În urmă cu o săptămână, ne-am întâlnit pentru prima dată pe anul acesta participanţii fideli ai clubului de lectură pentru a discuta cartea pe care am ales să o citim: Generalul armatei moarte de Ismail Kadare. Apărut în 1963, volumul a însemnat debutul literar al scriitorului albanez Ismail Kadare şi a cucerit repede publicul si critica, fiind rapid tradus în mai multe limbi. Este o carte pe care ai clasifica-o ca parte a literaturii patriotice, inspirată de un episod din lupta dintre armata italiană şi albanezii ocupaţi în timpul celui de al doilea război mondial. Dar este mai mult decât atât, este o meditaţie pe tema morţii şi a războiului. Despre ce este vorba practic? Mulţi ani după tragedia războiului, în urma unor înţelegeri semnate între cele două state, un general italian revine în Albania, cu misiunea de a descoperi trupurile soldaţilor italieni morţi şi îngropaţi departe de casă şi de a le repatria. Înainte de a pleca din Italia, generalul primise vizita multor rude ale decedaţilor, fiecare venind cu speranţe şi încredinţându-i personal doleanţele lor astfel că ajunge să se simtă responsabil pentru toate familiile şi să îşi asume cu mândrie sarcina funebră şi funerară. Însoţit de un preot, cunoscător de albaneză şi care făcuse războiul în Albania, generalul începe săpăturile sistematice în cimitirele militare, identificând morţii şi bifând cruciuliţe în dreptul numelor de pe listele sale. Dar operaţiunea aceasta, paşnică în aparenţă, are „darul” de a declanşa „războiul”, un alt fel de război, rezultat din potrivnicia vremii – mereu plouă -, din rezistenţa tăcută a localnicilor, un război al memoriei dureroase şi al suferinţei renăscute, al redeschiderii rănilor provocate de teroare şi de amintirea pierderilor albanezilor. Pe măsură ce recuperează trupurile, generalul de fapt îşi strânge armata, care, chiar dacă se repatriază, este tot o armată, poartă un război, provoacă şi atacă pe localnici, mai ales memoria lor. Iar generalul simte toată duşmănia declanşându-se cu putere împotrivă-i. Este o carte scrisă în ritm alert, în stil detectivistic, de o mare forţă evocatoare, imaginând jurnale ale militarilor italieni dezertori la ţăranii albanezi, în căutarea păcii pierdute din cauza unui război ce nu le spunea nimic. Un volum care meditează pe marginea vieţii şi a morţii, a suferinţei pierderii şi injustiţiei. O carte care se citeşte cu plăcere nedisimulată şi azi, dovedind impactul talentului lui Kadare şi forţa lui de evocare asupra cititorilor. Ceea ce au simţit şi mărturisit şi participanţii la Clubul de lectură. Următoarea întâlnire a iubitorilor de lectură va avea loc luni, 18 martie, orele 17,30, iar alegerea lor s-a oprit asupra cărţii Castelul pălărierului de A. J. Cronin. Lectură plăcută şi vă aşteptăm cu drag să împărtăşim bucuria cititului şi a dialogului! La bună (re)vedere şi (re)citire!
Un răspuns la “Clubul de lectură – cartea Generalul armatei moarte”
… [Trackback]
[…] Read More on|Read More|Read More Infos here|Here you will find 24038 additional Infos|Infos to that Topic: blog.bjbv.ro/?p=3000 […]