S-a scris deja pe acest blog despre donaţia de cărţi noi, în limba franceză, de la Biblionef pentru Mediateca francofonă. Citind, auzind de câteva ori de volumele acelea noi, pentru copii, mi s-a stârnit pofta. Vroiam să văd şi eu cărţile, aşa că am împrumutat două dintre ele, ghidată în alegre de colega mea, Diana. Am citit şi m-am uitat peste o carte despre peşti şi lumea marină. Ce avea deosebit era faptul că era o carte muzicală, rândurile despre specia prezentată erau însoţite de imaginea ei într-un medalion micuţ, iar în partea dreaptă aveai acelaşi medalion pe care apăsai şi ascultai un cântecel înregistrat şi ataşat pe o aparatură alimentată cu baterii de lung[ durată. Al doilea volum era o cărticică despre păsări, cu schiţe despre scheletul flexibil al păsărilor, forma ciocului şi pagini despre tot felul de păsări. Foile aveau uneori o folie transparenta, cu desene colorate ale modelelor de pene de exemplu, care acopereau perfect desenul de pe pagina următoare şi nu obturau vederea. Erau foarte instructive, pe o parte a foliei aveai de pildă penajul unei păsări pe timpul verii, pe cealaltă penajul cu culoarea schimbată iarna, pentru camuflare. Foarte educativ! V-am stârnit plăcerea? Sunt cărţi care merită văzute şi de adulţi, nu numai copii.