Cartea săptămânii 01-07.09.2025

A început prima lună de toamnă. La radio se difuzează cântecul „Septembrie, luni”, iar Cartea săptămânii este romanul fantastic spaniol „Luminile din septembrie” de Carlos-Ruis Zafón.

Volumul este disponibil în limba română, la Secţia de împrumut, Filiala 1 (cartier Craiter) şi Filiala 5 (Bd. Griviţei 53, parter şi mezanin), şi în limba engleză la secţia noastră de carte engleză.

Într-un orăşel de coastă al Normandiei, unde zvonurile umblă în voie şi brutăria ţine loc de ziar local, până şi copiii cunosc povestea luminilor ce plutesc pe ape, lângă ţărm, în zilele lui septembrie. Irene, adolescenta venită de la Paris, o află şi ea repede, dar are şi cumplita ocazie de a vedea şi de a simţi cum povestea e adevărată. În Luminile din septembrie se amestecă umbre diabolice şi răzbunătoare, automate ce par jucării, dar nu-s, diafane poveşti de dragoste adolescentină şi evanescente peisaje marine. Totul într-o lume ce-şi trăieşte ultimele clipe de linişte în 1937, înainte de dezlănţuirea războiului.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă la http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do