Suntem înconjuraţi de război şi de ştiri mai mult decât îngrijorătoare. Dar începem săptămâna cu o zi închinată sentimentului gingaş al iubirii, care, alături de cărţi, este unul dintre stâlpii care îi susţin pe oameni. 24 februarie este Sărbătoarea Iubirii, iar bibliotecarii au ales o carte surpriză, cadou şi omagiu dragostei: Îndrăgostiţii de Hélene Delforge, cu ilustraţii de artistul belgian Quentin Gréban (Piteşti, Editura Nomina, 2023). Descoperiţi această carte ilustrată la Filiala noastră nr. 5 (Bd. Griviţei nr. 51-53).
A fi îndrăgostit este un sentiment, o stare de a fi, o surpriză, o lovitură de noroc, un dor. Dragostea ne face să râdem și să plângem. Are multe fețe și spune nenumărate povești. Dragostea începe și se termină… uneori, dar nu întotdeauna. Există tot atâtea feluri de iubire câţi oameni îndrăgostiți. Și fiecare dragoste este unică.
Un omagiu iubirii, această carte ilustrată în format mare pentru adulți este o declarație de dragoste față de sine. Ilustrațiile artistice de Quentin Gréban și textele poetice de Hélène Delforge spun povești de dragoste din diferite culturi și perioade istorice. Sunt prezentate diverse forme și fațete ale iubirii romantice. Un cadou minunat și emoționant pentru toți îndrăgostiții!
Lectură recomandată de Bibliotecar!
Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă la http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do