Bibliotecarul recomandă Cartea săptămânii

Cartea acestei săptămâni este „Viscolul copiilor” de Melanie Benjamin(Humanitas Fiction, 2022, traducere de Irina Bojin). Volumul este disponibil la secția de împrumut și filialele 2, 3, 5 și 6.

Cartea pornește de la un eveniment real, tragic, care a marcat comunitatea americană. De aici s-a inspirat scriitoarea care a creat o carte despre confruntarea oamenilor cu forța naturii și despre cât de schimbătoare este soarta. Dăm mai jos cuvântul editorilor:

„12 ianuarie 1888. Vremea neobișnuit de caldă îi păcălește pe imigranții stabiliți în Marile Câmpii din centrul Statelor Unite, intrați astfel fără voie în istorie ca eroi ai unei tragedii americane. O zi ce părea să anunțe primăvara se transformă într-un coșmar. Două surori, învățătoare, niște copile ele însele, sunt nevoite să ia hotărâri de care depinde viața elevilor pe care îi au în grijă. Deciziile lor sunt opuse, schimbând dramatic soarta celor din jur. Pornind de la evenimente reale petrecute în Nebraska și Teritoriul Dakota, Melanie Benjamin creează un roman de neuitat, o galerie de figuri remarcabile pe care le plasează într-un context istoric surprinzător. „Viscolul copiilor” este o carte despre slăbiciunea și totodată despre forța omului în fața naturii, cu atât mai tulburătoare în această vreme a devastatoarelor schimbări climatice și a fenomenelor meteo extreme”.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do