Bibliotecarul recomandă Cartea săptămânii 25.12.2023 – 01.01.2024

Săptămâna aceasta a început sub semnul Naşterii Domnului. Deloc întâmplător, recomandăm în continuare o carte potrivită cu această sărbătoare: „Marele Atlas al Crăciunului: cele mai vesele, mai savuroase şi mai neobişnuite tradiţii din toată lumea” de Alex Palmer, cu ilustraţii de Neil Stevens. Apariţie a editurii Niculescu, din anul 2022, în traducerea Elenei Şerban, volumul se poate împrumuta de la filialele 1 (cartierul Craiter), 2 (cartier Noua), 4 (strada Berzei) şi 6 (secţia de copii pe strada Iuliu Maniu).

Știaţi că în Guatemala perioada festivă a Crăciunului începe doar după ce are loc o tradiție numită „Arderea diavolului”, când în fiecare gospodărie se dă foc unei piñata în scop purificator? Sau că în Suedia în centrul acestei sărbători se află julbock („Capra de Crăciun”), un personaj popular zgomotos și puțin înfricoșător, care merge din casă în casă, cerându-le dulciuri gazdelor? Sau că în Japonia preparatul care nu lipsește de pe nicio masă de Crăciun este celebrul „pui Kentucky”?

Dacă te afli printre cei care citesc această carte înseamnă că ceva ce are legătură cu sărbătoarea Crăciunului îți place în mod deosebit. Poate că este vorba despre un colind, o prăjitură specială făcută de bunica în Ajunul Crăciunului sau pur și simplu despre mirosul îmbietor din case, din magazine și de pe străzi. Sigur există o tradiție de Crăciun care te încântă şi te emoţionează profund. În cele 240 pagini ale cărţii, vei descoperi o mulțime de obiceiuri încântătoare care au loc de această sărbătoare peste tot în lume. De la decorațiuni și diverse jocuri la mese bogate și daruri speciale, din paginile MARELUI ATLAS AL CRĂCIUNULUI vei afla despre tradițiile minunate, dar și ieșite din comun ale fiecărei țări.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă la http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do