Bibliotecarul recomandă Cartea Săptămânii 21-27.07.2025

Este vară, cald și ne place să ne scăldăm și să înotăm în piscine, la ștrand, în iaz, lacuri și la mare. Nu întâmplător alegerea bibliotecarului s-a oprit azi asupra romanului „Apa lacului nu e niciodată dulce” de Giulia Caminito. Volumul este disponibil la Secția de împrumut, Filiala 2 (cartier Noua), filialele 3 (Strada Soarelui 6, parter), 4 (Strada Berzei 2, parter), 5 (Bd. Griviței 53, parter și mezanin).

Editura prezintă astfel cartea: „În Italia anilor 2000, pe fundalul unei societăți care scoate repede și vizibil la iveală disparitățile sociale, adolescenta Gaia trăiește într-o căutare agresivă a oricărei forme de echilibru, găsindu-și adesea refugiul lângă lacul Bracciano, care înghite totul – oameni, statui, visuri. Dominată și supravegheată de o mamă acaparatoare, Antonia, care s-a sacrificat pentru a-și menține familia în siguranță și pe linia de plutire, Gaia își caută vocea și-și revendică independența. Scenariul sărăciei naște violențe nebănuite, Gaia însăși având în ea o mânie înăbușită care, atunci când izbucnește, frizează până și crima. Violența – la început măruntă, luând chipul răutăților copilăriei, apoi, pe măsură ce Gaia crește, tot mai puternică și mai crudă – devine singura cale de evadare dintr-o lume care nu-i acordă fetei nici o șansă. Dinapoia agresivității fruste, a precipitării vieții, reflectate excepțional în scrisul Giuliei Caminito, se întrevăd fărâme de umanitate: nevoia de iubire, loialitatea, adevărul”.

Roman finalist la Premiul Strega în 2021.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

Accesați cu încredere catalogul nostru online la un clic distanță la http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do