Din 2011 citesc săptămânal la Spitalul judeţean de copii din Braşov. Joi, 8 august, am fost la spitalul de copii şi am citit la secţia de Chirurgie. Au fost trei copii – o fetiță (clasa I, 6 ani, care mi-a spus încântată că poate citi literele, din Braşov probabil), un băiețel (5 ani, nu a ştiut să îmi spună unde locuieşte) şi un băiat mai mare (10 ani, clasa a IV-a, Şinca veche).
Am citit Mog, o pisică uitucă de Judith Kerr. Este o carte cu ilustraţii, tare nostimă. Am citit, le-am arătat desenele de la fiecare pagină, am întrebat şi discutat. Copiii au fost în general atenţi, fiind uneori distraşi de cele două mame prezente în camera de joc, dintre care una se juca cu fetiţa şi aceasta mai plângea uneori. În anumite momente era destul de mult zgomot şi trebuia să citesc tare. Dar povestea i-a atras, ţineau minte ce se întâmplă, răspundeau, observau desenele. Chiar şi băiețelul care probabil ştia mai puţin limba română, reacţiona, remarca atent detaliile din ilustraţia de carte, repeta cuvintele şi răspunsurile, spunea mereu Da! Fetița era foarte isteaţă, atentă, receptivă şi chiar deducea răspunsurile. La un moment dat, i-am invitat să spunem în cor Miau şi mai timid am mieunat cu toţii. Dar destul de tare astfel încât fetiţa micuţă care se juca şi era gălăgioasă, să devină mută brusc.
Însă un moment m-a descurajat complet. Băiatul cel mare era şi el activ. Ştiu din experienţă că uneori copiii mai mari vor să citească ei, le este ruşine că le citeşte altcineva şi vor să arate că pot şi ei. Cu gândul acesta, l-am întrebat dacă ar vrea să citească. M-a refuzat. Am citit mai departe, dar la următoarea pagină l-am invitat să citească numele pisicii, MOG, pe farfuria de mâncare din ilustraţiile corespunzătoare la acea pagină. A avut dificultăţi să citească cuvântul scurt, spunea fără voce literele înainte. Fetița de6 ani l-a ajutat. Ea a citit.
Am plecat demoralizată fiindcă eu cunosc situaţia din Şinca veche. Este o localitate fără bibliotecă publică funcţională. Biblioteca se află în centru, vizavi de primărie, în Căminul Cultural, la etajul I, lângă Centrul Papi. Dar majoritatea timpului este închisă, are cărţi vechi acoperite de praf, şi computere nefuncţionale. Bibliotecara a absolvit Asistenţa Socială şi este reţinută în primărie să facă în primul rând asistenţă socială. L-am întrebat pe băiat dacă are bibliotecă în şcoală şi a răspuns că nu există bibliotecă şcolară. Copiii din Şinca Veche nu au ajutor la citit fiindcă biblioteca publică nu este activă şi şcoala nu este ajutată de bibliotecar. Nu există obişnuinţa de a citi, nu pot descifra un cuvânt scurt, elementar, recunosc cu greu literele. Copilul acesta este viitorul adult necititor, bolnav de analfabetism funcţional, care nu va ştii să citească un anunţ de angajare, un act de plată a impozitelor, nu îşi va găsi de lucru, nu va fi independent, ci va fi sigur abonat al serviciilor de asistenţă socială.
Mă simt inutilă şi demoralizată. Simt că lucrez în gol, iar lectura nu are viitor.