A murit Adrian Păunescu

Astăzi s-a stins in spital poetul Adrian Păunescu, cel care a avut o influenţă puternică în viaţa publică a României mai ales înainte de 1989, dar şi după aceea. Indiferent că îl acceptăm sau îl criticăm, trebuie să recunoaştem că a avut talentul rar întâlnit între oamenii de litere de a mobiliza masele, aşa cum a făcut-o prin spectacolele cenaclului literar Flacăra. Împreună cu familia am fost la un asemenea spectacol la Braşov, care m-a impresionat şi din clipa aceea am început să ascult la radio transmisia săptămânală a concertului cenaclului. Deşi o figură controversată, este  sigur că Adrian Păunescu nu va putea fi ignorat  pentru rolul pe care l-a jucat în istorie. Aşa cum nu pot nega sentimentul de tristeţe care m-a încercat azi la auzul ştirii morţii sale, difuzată la radio. În faţa morţii toţi ne schimbăm, pentru moment: cei care părăsesc lumea celor vii dobândesc dimensiunea firească a simplilor muritori, fără exagerările care i-au însoţit în viaţă, iar cei care rămân abandonează atitudinea de încrâncenare.  Se creează astfel spaţiul unei împăcări în care sintagma Fie-i ţărâna uşoară! exprimă respectul cuvenit fiecărui decedat.

8 răspunsuri la “A murit Adrian Păunescu”

Comentariile sunt închise.