Îndrăgostiți de lectură

Iubitorii de carte și pasionații de lectură, organizațiile și instituțiile cu atribuții în domeniile educației și culturii, începând din acest an, sărbătoresc în data de 15 februarie, ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII, conform Legii nr. 21 din 14 ianuarie 2022.

Bibliotecarii din România au marcat această zi printr-o Conferință Națională cu titlul „Îndrăgostiți de lectură”, anul acesta având loc ediția I.

Prin organizarea acestor evenimente, bibliotecarii își propun ca, an de an, să reunească pasionații de lectură, iar prin activitățile realizate să încurajeze publicul să citească mai mult, evidențiind beneficiile lecturii la toate vârstele. Aducând în prim plan personalități ale culturii românești sau străine, evenimentul se dorește a fi un bun prilej de promovare a lecturii la nivel național și desigur, o bucurie adusă participanților.

Astfel, luni, 14 februarie 2022, începând cu ora 11.00, iubitorii de cultură și lectură i-au ascultat pe cei trei invitați de onoare ai acestei ediții:

✔ Manager Mihaela Mereuță, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț

✔ Scriitoarea drd. Ionela Ablai

✔ Scriitorul Dănuț Ungureanu

Conferința a fost deschisă oficial de către Președinta Asociației Bibliotecarilor din România Adriana Szekely și de către președintele Asociației Naționale a Bibliotecilor și Bibliotecarilor din România – Dragos Neagu.

Au luat cuvântul și reprezentanți ai bibliotecilor implicate în organizarea evenimentului: dir.dr.Daniel Nazare -Biblioteca Judeteana „George Baritiu” Brasov, bibliotecar drd. Melania Luana Butnariu – Biblioteca Judeteana „George Baritiu” Brasov bibliotecar Loredana Stanciu – Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești, Prahova și manager Mariana Lucia Marian – Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj.

Moderarator al evenimentului va fi bibliotecar drd. Melania Luana Butnariu – Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov.

Proiectul s-a desfășurat cu susținerea partenerilor:

  • Asociația Bibliotecarilor din Romania (ABR)
  • Asociatia Natională a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, Biblioteca Județeană „N. Iorga” Prahova și Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj.

Mulțumim tuturor pentru participare!

La mulți ani!