Dacă nu doar lectura, ci şi vizionarea de filme artistice, se numără printre micile voastre plăceri, vă recomand, cu toată căldura, două pelicule excepţionale, fiecare în felul său: „Invictus”, cu Morgan Freeman şi Matt Damon, în regia lui Clint Eastwood şi „Edge of Darkness”, cu Mel Gibson, în regia lui Martin Campbell. Prima îl are ca personaj central pe Nelson Mandela, devenit preşedinte al Africii de Sud, după o întemniţare de 27 de ani, a doua, un thriller clasic, în sensul de realizat după reţetă, fără fisură, are ca personaj central un tată, poliţist în Boston, care se vede confruntat violent nu numai cu moartea fiicei sale, dar şi cu implicaţiile încercării sale de a descoperi cine, sau ce, se află în spatele acesteia.

Sunt filme lucrate cu artă, cu geniu cinematografic, cu suflet. Ambii regizori au confirmat deja, iar filmele nu fac decât să arate aşa cum trebuie să arate un film sub semnătura lor.

Laura – Engleză

2 răspunsuri la “”

Comentariile sunt închise.