HALÁSZ, Gyula (născut 17 septembrie 1871, Csetény, Ungaria – mort 16 martie 1969, Brașov), pedagog, scriitor şi publicist. A urmat şcoala secundară la Székesfehérvár şi Budapesta, iar la 17 ani ajunge redactor la gazeta Székesfehérvár és vidéke, colaborând şi la alte publicaţii din Budapesta. În 1891 a intrat în redacţia ziarului Pesti Hírlap, unde scrie mai mulţi ani în calitate de colaborator. A mai colaborat la ziarele Szabadság, Egyetértés, Magyar Géniusz, Ország-Világ şi Magyar Szalon. În timpul cât a stat la Paris a fost corespondentul cotidianelor Magyarország, Szabad Szó, Hazánk. Ca student a colindat tot Ardealul, iar după terminarea studiilor universitare în capitala Ungariei, a devenit profesor de limbile maghiară şi franceză la Liceul Real de stat din Brașov. La Brașov editează din 1901 ziarul Brassói Szemle, devenit în 1902 Brassói Hírlap. Ultimul ziar pe care l-a întemeiat s-a numit Brassói Napló (1933-1937). A colaborat la publicațiile turistice despre Brașov. De altfel, a fost membru și președinte al Societății Carpatine Transilvănene, Filiala Brașov, apoi a Asociației Turistul brașovean. În cinstea lui, drumul spre Piatra Mare a fost numit în 1929 drumul Halász Gyula, azi se numește Drumul familial. După al doilea război mondial a fost colaboratorul cotidianului Népi Egység (1944-1946). Primul volum de versuri, A Szajna partján, i-a apărut la Budapesta în 1894. În anul 1898 s-a căsătorit cu Verzár Matild, descendentă a unei familii distinse de înstăriţi comercianţi armeni braşoveni, socrii fiind Verzár Antal şi soţia sa, Zsuzsanna, născută Temesvári. Un membru al acestei familii a donat Bisericii Romano-Catolice de pe strada Mureşenilor un vitraliu. Soţii Halász au avut trei fii. Cel mai mare, Gyula sub pseudonimul Brassai a devenit renumitul fotograf artistic de la Paris. Kálmán a fost arhitect proiectant şi ziarist, iar Endre a murit în primul război mondial. Cele mai multe informaţii cu privire la Gyula Halász le cunoaştem din ultima sa scriere, A századik év küszöbén (În pragul unui veac de viaţă), în care înfăţişează momente din îndelungata-i muncă la catedră, călătorii şi alte aspecte din viaţa sa atât de bogată în evenimente. Nu este lipsit de umor comentariul autorului referitor la felul cum este prezentată activitatea sa în lexiconul lui Szinnyei. Impresionant prin simplitate şi sinceritate este capitolul închinat profesorilor români din Brașov. În capitolul Hangok a múltból (Voci din trecut) Gyula Halász reeditează articole apărute între 1901-1935, care oglindesc tablouri variate şi interesante din viaţa socială a acelei epoci. O stradă din Brașov îi poartă numele.
Opera: A Szajna partján (Pe malul Senei, versuri), Budapesta, 1894; Gondolatok az Ember Tragédiájához (Comentarii la Tragedia omului, de Madách Imre), Budapesta, 1922; Petőfi Sándor élete és halála (Viaţa şi moartea lui Petőfi Sándor), Brașov, 1923; Brassói kalauz; Petőfi és Béranger (Petőfi şi Béranger), Brașov, 1923; Petőfi Sándor élete (Viaţa lui Petőfi S.), Brașov, 1935; A századik év küszöbén (În pragul unui veac de viaţă, memorii), București, 1967; Tücsök Miska, Budapesta, Móra, 1967 (Kispajtások mesekönyve); traducerea lucrării lui Brandes, George, Anatole France, Budapesta; redactarea şi prefaţă la Zajzoni Rab István válogatott versei (Poezii alese), București, 1959.
Referinţe: Szinnyei, IV, p. 320-321; Szemlér Ferenc, Brassai, în A költészet értelme, București, 1965, p. 267-270; Lendvay Éva, Üzenet a századik év küszöbéről, în Új Idő, 5, nr. 249, 16 nov. 1967, p. 3; Szabó Sámuel, A mester, în Új Idő, VI, nr. 312, 1968, p. 5; Páll Árpád, Halász Gyula, în Új élet, nr. 7, 1969, p. 8; Sipos Bella, Búcsú Halász Gyulától, în Új Idő, VII, nr. 326, 1969, p. 5; Balogh Edgár, Mesterek és kortársak. Tanulmányok, jegyzetek, emlékezések, București, Kriterion, 1972; Kacsó Sándor, A Cenk alatt, în A Hét, III, nr. 25, 1972, p. 12; Brassai, Előhívás. Levelek (1920-1940), București, Kriterion, 1980, passim; Romániai magyar irodalmi lexikon. I. Kötet, București, Kriterion, 1982, p. 465.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.