BICKERICH, Victor (născut 23 februarie 1895, Leszno (Lissa), Polonia – mort 18 mai 1964, Brașov), organist, dirijor, profesor, muzicolog. În ceea ce priveşte studiile, precum şi perioada de început a activităţii sale muzicale, sunt mai multe ipoteze. Fiu de pastor evanghelic, a urmat iniţial medicina, pentru ca mai apoi să se orienteze spre studiul muzicii bisericeşti. Potrivit lui V. Cosma, între anii 1916-1920 Victor Bickerich a fost student al Universității Friedrich Wilhelm din Berlin. Între 1920-1922 a frecventat Hochschule für Musik din Berlin-Charlottenburg. Tot după acelaşi autor, între 1922-1924, a audiat la Berlin pe profesorii Fritz Heitmann, la orgă, Josef Kromolicki, la teorie-solfegiu şi armonie, pe Arthur Egidi la contrapunct, pe Hermann Kretzschmar, la istoria muzicii, Max Friedländer, la muzicologie, şi pe Johann Wolf, la folclor. După Lexikon der Siebenbürger Sachsen, Victor Bickerich a urmat din 1918 Akademie für Kirchen-und Schulmusik, din Berlin, precum şi cursurile de orgă ale profesorului Fritz Heitmann. V. Cosma susţine că între 1920-1922 a fost organist şi profesor în oraşul natal. În Lexikonul mai sus menţionat se afirmă că în 1921, Prezbiteriul evanghelic din Brașov i-a propus să devină organist, director muzical la Biserica Neagră şi profesor de muzică la gimnaziul evanghelic Honterus din localitate, funcţii deţinute anterior de către Rudolf Lassel (mort 1918). Victor Bickerich acceptă şi, începând cu 1922, se stabileşte în oraşul de sub Tâmpa, unde rămâne până la moarte. Braşovul acelor ani avea o frumoasă activitate muzicală, fiind abordate diverse genuri muzicale, în cercurile particulare de muzică de cameră, în cercurile de blackflöte şi în cercurile camerale de amatori. La Brașov au compus Iacob şi Andrei Mureşianu, C. Porumbescu şi tot aici se afirmase orchestra filarmonică, sub bagheta lui Paul Richter şi corul Bisericii Negre, condus de Rudolf Lassel, muzica fiind la ea acasă în numeroase familii braşovene. Surprins de maniera „romanţioasă” de interpretare a muzicienilor din acest oraş, Victor Bickerich începe un perseverent apostolat pentru respectarea fondului ideatic al partiturilor, declanşând o adevărată polemică în lumea muzicală din Brașov. Pentru Victor Bickerich, mare admirator al muzicii preclasice şi clasice, interpretarea oricărei muzici necesită sensibilitate şi înţelegere, dar acestea trebuie să se subordoneze unei rigurozităţi ştiinţifice a planurilor sonore polifonice şi respectării canoanelor preclasice (N. Ţurcanu). S-a călăuzit după aceste principii în toată cariera sa de organist, dirijor de cor şi orchestră simfonică, susţinându-le ca profesor. După stabilirea sa la Brașov, reface corurile de băieţi (Knabehoren), Schülerkirchenchor şi Honterus Chor, al căror repertoriu l-a alcătuit îndeosebi din lucrări ale compozitorilor preclasici, fără a-i exclude însă pe clasici. De altfel, aceiaşi compozitori vor fi preferaţi de Victor Bickerich şi în interpretările sale la orgă. Sub bagheta sa, la 18 aprilie 1924, este prezentat în premieră la Brașov oratoriul Matthäuspassion de J. S. Bach, care a cunoscut un deosebit succes. Acest concert va fi reluat, în primă audiţie, la București, în 1935, în cadrul Festivalului Bach organizat la noi în ţară pentru prima oară. În 1931, Victor Bickerich obţine un adevărat triumf cu premiera oratoriului Johannespassion de J. S. Bach. Acelaşi concert va fi susţinut şi la Ateneul Român din București. în 1936, bucurându-se de unanime aprecieri. În anul următor acesta a fost înregistrat la Radio România. De menţionat că cele două oratorii ale lui J. S. Bach au fost prezentate de Victor Bickerich pentru prima dată, atât în România, cât şi în S-E Europei. Preocupat să facă adevărată educaţie muzicală la Brașov, beneficiind de acustica excepţională a Bisericii Negre, începând cu 1923, organizează în mod regulat concertele cunoscute sub numele de Motetten. Un an mai târziu introduce şi seratele muzicale care vor avea loc numai în lunile de vară. În anii celui de-al doilea război mondial acestea vor fi înlocuite prin Concertele de orgă de la ora cinci. În perioada interbelică lumea muzicală era cuprinsă de o adevărată „modă Bach” „şi în multe oraşe europene au fost fondate Coruri Bach. Victor Bickerich se aliniază acestei orientări, de altfel conformă cu preferinţele sale muzicale şi reînfiinţează în 1933 Corul Bach al Bisericii Negre, pe care îl va conduce până în 1958. Corul Bach fusese creat la Brașov în 1894 de R. Lassel, dar îşi încetase activitatea la moartea acestuia, în 1918. Axat tot pe interpretarea muzicii vechi, Corul Bach a interpretat-o cu o perfecţiune greu de egalat. Sub bagheta lui Victor Bickerich, acesta a interpretat marile lucrări vocale ale lui J. S. Bach, ale compozitorilor preclasici, dar şi ale lui W. A. Mozart, Schubert, Brahms, Haydn, Bizet, G. Fr. Händel, Mendelsson-Bartholdy, H. Schütz, Nikolai, Bruckner, E. T. A. Hoffmann ş.a. Organizează împreună cu acesta mai multe turnee în ţară, la Sibiu şi București, dar şi în Polonia sau Germania. Astfel, în 1937 înregistrează un mare succes cu ocazia concertelor ţinute în Germania, când Corul Bach a interpretat Requiem-ul lui Mozart. Aceeaşi compoziţie va fi prezentată şi melomanilor bucureşteni la 5 decembrie 1941. În 15 aprilie 1938, ziarul Curentul remarca „dumnezeiasca interpretare” a Patimilor după Evanghelistul Matei, de J. S. Bach, în concertul susţinut la București de corul braşovean. Concertul amintit fusese organizat sub auspiciile Asociaţiei Muzicale (ulterior devenită Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România), cu concursul Orchestrei Radio, al unor mari solişti din capitală şi al unui cor bucureştean de băieţi. Autorul cronicii muzicale semnala seriozitatea „mişcării muzicale” a saşilor braşoveni, considerând-o un adevărat „nucleu muzical” în jurul căreia „s-ar putea organiza festivităţi excepţional de însemnate”, atât în oraşele din Transilvania, cât şi la București. Semnatarul acestor rânduri observa şi deschiderea spre colaborare a corului braşovean, apreciind că muzica s-a dovedit a fi o adevărată punte de legătură între români şi minorităţi. Imprimând pasiunea şi energia sa celor pe care-i dirija, beneficiind de o solidă cultură muzicală, dar şi de acumulările anterioare, la care o contribuţie importantă au avut-o R. Lassel* şi P. Richter*, a reuşit să ducă acest cor pe culmile perfecţiunii. De altfel, recunoscut ca demn urmaş al acestuia din urmă, lui Victor Bickerich i-a fost încredinţată, în 1935 (1934), conducerea Filarmonicii braşovene, al cărei dirijor a fost până în 1944. Profund marcat de suferinţele umane cu care a intrat în contact în timpul războiului şi de moartea timpurie a primului său copil, a imprimat muzicii dirijate de el o religiozitate care înălţa auditoriul. S-a dovedit a fi un adevărat mijlocitor al muzicii lui Bach, dezvăluindu-i misterul celor care o ascultau. Deşi în anii războiului, în ciuda atitudinii sale pacifiste, Victor Bickerich a dirijat cântece soldăţeşti, el nu a renunţat la muzica veche, atât de apropiată sufletului său. Sub bagheta lui George Enescu, corul Bach a prezentat în sala Ateneului Român la 18 octombrie 1945, printre alte lucrări şi Te Deum-ul lui Bruckner, obţinând un răsunător succes. Concertul a fost organizat cu prilejul sărbătoririi a 40 de ani de existenţă a Asociaţiei Muzicale Române, al cărui membru din 1963 va deveni şi Victor Bickerich. A fost iniţiatorul ciclurilor de Concerte Branderburgice şi al Concertelor pentru două, trei şi patru piane de Bach. Sfidând indicaţiile regimului comunist de după 1945, Victor Bickerich continuă să interpreteze mari opere muzicale, atât cu corul Bach, care-şi încetează existenţa în 1958, cât şi singur la orgă, până în 1962, când se retrage din activitatea concertistică. A fost o personalitate muzicală polivalentă: interpret la orgă şi dirijor, Victor Bickerich a fost şi compozitor de muzică corală (Ein freies Herz, Am aruncat doi trandafiri nobili pe geam, Aş fi vrut să fiu vânător, ultimele două publicate postum în culegerea Deutsches Liebgut aus dem Banat, Siebenbürgen und aus dem Sathmarer Land, 1972, p. 44-48, 131-132). A făcut şi cercetări de folclor, în special săsesc, pe care s-a străduit să-l popularizeze, realizând el însuşi prelucrări şi culegeri de folclor săsesc. Astfel, sub conducerea sa, corul braşovean a obţinut premiul I la sărbătoarea cântecului săsesc de la Sibiu. A manifestat însă interes şi pentru folclorul românesc, prezentând încă din 1925 la postul de Radio Berlin culegerile de folclor ale lui T. Brediceanu*. Cercetările sale muzicale au dus la descoperirea unor tabulaturi de orgă din secolul al XV-lea şi al XVI-lea, de a căror transcriere s-a ocupat. A întreprins intense cercetări asupra orgilor din România, fiind solicitat să instaleze orga de la Ateneul Român şi să realizeze planul şi aranjamentul de registre al acesteia. Toate aceste preocupări s-au concretizat într-o serie de studii şi articole apărute în revista Studii de muzicologie şi Muzica. O preocupare constantă a întregii sale cariere a fost şi cea de critic muzical, căreia îi va rămâne fidel toată viaţa, reflectând majoritatea evenimentelor culturale cărora le-a fost martor. Considerat un catalizator spiritual în desfăşurarea activităţii muzicale braşovene, dotat cu o rară artă de a entuziasma, a avut un rol deosebit în stimularea unui permanent interes faţă de receptarea muzicii cu adevărat valoroase la Brașov. În acest scop a recurs la conferinţe şi la aşa-zisele concerte-lecţii ţinute la Biserica Neagră, la liceul Honterus sau Conservatorul Astra din Brașov, unde, între 1928-1935 a fost profesor de pian şi orgă. În cadrul acestor manifestări care ni-l înfăţişează ca pe un strălucit pedagog, Victor Bickerich prezenta ascultătorilor genurile muzicale, diverse instrumente muzicale şi informaţii biografice despre marii compozitori, îi familiariza cu specificul limbajului muzical, ilustrându-şi conferinţele şi prelegerile cu pasaje muzicale adecvate. Victor Bickerich a dat dovadă de un adevărat har pedagogic, captivându-i pe elevii săi atât la lecţiile de muzică, cât şi la cele de literatură germană, pe care a predat-o într-o anumită perioadă. A rămas în amintirea acestora prin talentul cu care le-a prezentat marii compozitori, dar şi scriitorii clasici germani ca J. W. Goethe, Lessing, W. Raabe ş.a.. În anii în care liceul german a funcţionat în cadrul liceului Andrei Şaguna, Victor Bickerich, preocupat de educaţia muzicală a tinerilor, a prezentat concerte în aula liceului şi a ţinut cu regularitate prelegeri despre compozitorii clasici. Mulţi dintre cei care l-au ascultat au ajuns mari melomani. Unii au pornit să slujească arta interpretativă până departe pe scenele lumii, alţii să creeze o muzică nouă, alţii măcar s-o asculte şi s-o îndrăgească (N. Ţurcanu). Apreciat de muzicienii români contemporani lui, Victor Bickerich a colaborat cu unii dintre ei, printre care amintim pe Paul Richter, George Enescu, Constantin Bobescu, Teodor Brediceanu ş.a. O gravă maladie i-a întrerupt bogata activitate, Victor Bickerich încetând din viaţă la 18 mai 1964. La aniversarea a o sută de ani de la naşterea sa au fost organizate o serie de acţiuni la München, Aachen şi Paris, iar în oraşul în care a trăit vreme de 42 de ani până la moarte, a avut loc un impresionant concert în care Requiem-ul lui Brahms a fost dirijat de Erich Bergel*, alt mare muzician braşovean. Unul din foştii săi elevi, Adolf Hartmut Gärtner*, ajuns la rându-i organist şi dirijor, a publicat în 1997 o monografie deosebit de valoroasă, ce pune într-o nouă lumină exemplara personalitate a lui Victor Bickerich. Această monografie are meritul de a ne fi oferit o imagine a istoriei germanilor din Transilvania în secolul XX şi în special o istorie a vieţii muzicale săseşti de aici. Lucrarea cuprinde un bogat material documentar: programe de concerte, afişe, facsimile după partituri, desene şi fotografii, care completează textul propriu-zis.
Referinţe: Bickerich, V., Autobiografie (mss. aflat în arhiva Bisericii Negre din Brașov); Reichardt, Johannes, Das sächsische Burzenland. Einst und Jetzt, Brașov, 1925; Hajek, Egon, Die Musik, ihre Gestalter und Verkünder in Siebenbürgen, Brașov, Ed. Klingsor, 1927, p. 122-123; Christiani, Hans, Die Tätigkeit des Kronstädter Männergesangvereins 1909-1934, Brașov, 1937; Şuluţiu, O., Brașov, București, Ed. Fundaţiilor, 1937; Forschungen zur Volks- und Landeskunde, VII, nr. 2, 1964, p. 41; Ciortea, T., Brașovul muzical, tradiţie şi perspective, în Astra, I, nr. 1, 1966, p. 7, 12; Nicholaus, Hermann, Pledoarie pentru concertele de orgă, în Astra, I, nr. 5, 1966, p. 15; Ciomac, Emanoil, Pagini de cronică muzicală, 1915-1938, București, 1967, p. 339-340; Reschika, Rudolf Franz, Victor Bickerich, în Astra, III, nr. 5 (24), 1968, p. 14 (cu foto); Ţurcanu, N., Victor Bickerich, în Astra, IV, nr. 7, 1969, p. 13; Teclu, Liviu Teodor, Publicul braşovean gustă muzica de cameră?, în Astra, 5, nr. 12, dec. 1970, p. 12; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (Sec XV-XX). Ghid biobibliografic, p. 38 (cu portret); Entflammend war der Zauber seines Taktstocks. Victor Bickerich über G. Enescu Beziehungen zum Kronstädter Musikleben, în Karpatenrundschau, 1 mai 1980, p. 5; Philippi, K., Kurze Geschichte der Kronstädter Philharmonischen Gesellschaft, în Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, Sibiu, 1982, nr. 2; Hannak, Ch., Victor Bickerich und die Kirchenmusik in Kronstadt, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, München, nr. 3, 1984; Sein Leben war durch und durch Musik, în Neue Kronstadter Zeitung, 1 iun. 1986; Cosma, V., Muzicieni, 1989, p. 131 (cu bibliografie); Lexikon, p. 51-52 (cu foto); Erinnerung an Victor Bickerich, în Karpatenrundschau, 16 mart. 1995, p. 1, 4, 5; Cosma, Lazăr Octavian, Universul muzicii româneşti. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1920-1995), București, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, 1995, p. 285, 361; Gärtner, Adolf Hartmut, Musikjädogoge im umfassenden Sinn. Dem Gedanken Victor Bickerich zum 100 Wiederkehr seines Geburstages, în Karpatenrundschau, 23 feb. 1995, p. 1, 4, 5; Hellmann, Erwin, Gedenken an Victor Bickerich, în Neue Kronstadter Zeitung, 28 apr. 1995, p. 8; Musikalische Feierstunde, în Allgemeine Deutsche Zeitung, 8 mart. 1995, p. 8; Gärtner, Adolf Hartmut, Victor Bickerich, 1997, 388 p. [monografia s-a bucurat de recenzii favorabile, printre altele, în Allgemeine Deutsche Zeitung din București, în Neue Kronstadter Zeitung,careconsideră că lucrarea depăşeşte cu mult limitele unei biografii; a mai fost recenzat şi în Siebenbürgische Zeitung din München]; Catrina, Constantin, Muzica şi muzicienii Cetăţii, postfaţă de dr. Gh. Deaconu, Rm. Vâlcea, Fântâna lui Manole, 2010; Türk, Hans Peter, Eine faszinierende Musikerpersönlichkeit. Zum 50. Todestag von Viktor Bickerich (1895-1964), în Karpatenrundschau, an 47, nr. 30, 31, 32, 31 iulie, 7 şi 14 aug. 2014, p. 3.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.