BOERIU, Ioan (născut 13 septembrie/10 octombrie (?) 1859, Recea, județul Brașov – mort 2 aprilie 1949, Recea, județul Brașov), general. Fiul fostului grănicer român Ioan Boeriu și al Anei, născută Pop, a început studiile la școala grănicerească din satul natal, apoi s-a înscris la gimnaziul romano-catolic din Sibiu. După absolvire, deși îndemnat de părinți să facă teologie, la sfatul unui unchi și al mentorului lui, David Urs, baron de Margina, președintele Fondului scolastic grăniceresc din Sibiu, a ales cariera militară. S-a înscris la Școala de cadeți din Sibiu pe care a absolvit-o după 4 ani cu calificativul eminent. A fost repartizat ca sublocotenent la Regimentul cezaro-crăiesc de infanterie numărul 68 din Budapesta, unde este avansat căpitan în anul 1900. În 1905 a fost numit maior și comandant al unui batalion al regimentului numărul 76 din Esztergom. La 1 septembrie 1909 a fost numit locotenent colonel, iar la 1 mai 1914 a avansat la rangul de colonel și comandant al acestui regiment. În volumul Personalități din Țara Făgărașului și în articolul lui Nicolae Uszkai se menționează prezența lui Boeriu în garnizoana Arad, în statul major al Regimentului de infanterie numărul 33, format din ostași români, unde a fost avansat la gradul de locotenent colonel. La izbucnirea primului război mondial, regimentul său era staționat pe frontul rusesc. În 23 august 1914 colonelul a așteptat pe un front de 30 kilometri, la Polichna, aproape de Krasnik, cu numai 18 batalioane cu 10 baterii asaltul trupelor rusești superioare numeric. Într-o luptă de 13 ore, a reușit să păstreze linia frontului până la sosirea de ajutoare și întăriri, creând premisele victoriei de la Krasnik. În noiembrie 1914 a purtat lupte grele, recuperând pozițiile cucerite de ruși, care însă nu au putut fi menținute și ca urmare a cerut retragerea regimenului său. Rănit grav la Sulozcsova, a fost evacuat de pe câmpul de luptă și internat într-un spital din Viena. Pentru vitejia sa, în 11 septembrie 1915 a fost avansat la gradul de general maior și decorat cu Crucea de cavaler a ordinului Maria Tereza și Ordinul imperial Leopold, clasa a III-a, cu decorație de război, în grad de cavaler. Până în 1916, a mai fost decorat cu Ordinul imperial al Coroanei de fier, clasa a III-a cu decorație de război, Crucea Meritul militar, clasa a II-a și Ordinul militar Signum Laudis. Rămas infirm, la ieșirea din spital, a fost transferat la Ministerul imperial și regal de război ca expert militar și unde a fost și președintele Consiliului de onoare. În 1917 a obținut Ordinul imperial al Coroanei de fier, clasa I și a primit titlul nobiliar Baron de Polichna. În toamna lui 1918, Viena era în pragul revoluției bolșevice. Împreună cu Iuliu Maniu, Ioan Boeriu s-a prezentat la minister și a cerut să i se subordoneze două cazărmi unde unitățile militare erau formate mai ales din români. Militarii au fost organizați sub conducerea unui Senat militar român prezidat de Boeriu, care a preluat conducerea Sfatului central al ofițerilor și soldaților români din Ardeal și Bucovina, subordonat Consiliului Național Român din Transilvania. Se pare că în legătură cu aceste evenimente, ar fi primit Ioan Boeriu titlul de Feldmareșal. După pacificarea Vienei, armata condusă de Boeriu s-a întors în Transilvania. Ioan Boeriu a participat la la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, punându-se la dispoziția Consiliului Dirigent, activ în secția militară, fiind comandantul forțelor militare subordonate Consiliului Dirigent. Soldații din armata organizată de el au participat în 1919 la campania împotriva Republicii ungare a sfaturilor condusă de Bela Kun. După dizolvarea Consiliului Dirigent, a fost numit comandant al Corpului VII de armată de la Sibiu (general corp de armată). A sprijinit înființarea Școlii militare de infanterie numărul 2 în 1920 la Sibiu. La 17 februarie 1921 a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului Coroanei României, în grad de mare ofițer, acordat de regele Ferdinand I, la 19 februarie a predat comanda generalului Henri Cihosky și este trecut în rezervă și pensionat. A fost membru al Senatului României, activ la Sibiu, membru în Comitetul central al Astrei timp de 10 ani, iar între 1921-1922 și 1939-1949 președintele Comitetului administrativ al Fondului scolastic grăniceresc. A murit la 2 aprilie 1949, în Sibiu, fiind înmormântat în satul natal.
Referințe: Preda, Dumitru, Alexandrescu, Vasile, Prodan, Costică, În apărarea României Mari Campania armatei române din 1918-1919, București, Ed. Enciclopedică, 1994; Grecu, Ioan, Funariu, Ioan, Baki Nicoară, Lucia, Personalități din Țara Făgărașului (1800 – prezent), Făgăraș, Mesagerul de Făgăraș, 2009, p. 31-31;Onciu, Camelia, Primul general roman al Transilvaniei: brașoveanul Ioan Boeriu, participant la Marea Unire de la Alba Iulia, în Monitorul Expres, nr. 315, 28 nov. 2014, p. 1-2; Uszkai, Nicolae, Personalități brașovene la Centenarul Marii Uniri. Generalul Ioan Boeriu, primul commandant al Corpului 7 Armată român, în Gazeta Brașovului, s.n., an IV, nr. Special, sept.-oct. 2018, p. 16.
Fișă întocmită de Ruxandra Moașa Nazare.