IULIANO, Valentin (născut 14 februarie 1954, Brașov), pictor și politician român, descendent al unei familii italiene.
După absolvirea Liceului de Arte Plastice în 1973, frecventează cursurile Școlii Populare de Artă din Brașov la clasa prof. Alexandrina Gheţie între anii 1973-1977. Studiază pictura monumentală la clasa prof. Ion Stendl între 1997-1998. Din 1992 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Brașov. A participat la expoziţii colective şi de grup, în țară și străinătate. Arta lui Valentin Iuliano este influențată de școala germană “Bauhaus” și de mișcarea artistică românească a anilor 1980, caracterizată prin rigoare și claritate compozițională. Influența laturii lirice a expresionismului este prezentă în arta sa, alături de simbolismul abstract.
De-a lungul carierei sale artistice a participat la numeroase expoziții naționale și internaționale la Paris, Roma, Hong Kong, București, Japonia și Dubai. Pe lângă picturi, a creat lucrări de design interior și mobilier, realizând și bijuterii din argint. În orașul său natal Brașov, Iuliano a contribuit la restaurarea și reconstrucția vechiului Muzeu al Civilizației Urbane, a Muzeului “Casa Mureșenilor” și a Casei Memoriale “Ștefan Baciu”. De asemenea, a creat ilustrații pentru un manual în limba germană folosit în școlile publice din România. Arta lui se focalizează pe tema naturii și a peisajelor, experimentând cu lumina și culoarea. În plus, inspirate de pictura italiană din secolul al XV-lea, compozițiile lui Valentin Iuliano sunt caracterizate de o construcție abstractă. Lucrările sale au fost recenzate de publicații internaționale importante din domeniu, precum Panorama Magazine (1995), Art Magazine (1987), Art Diary (2002) și Habitat Design (2005).
În prezent, locuiește în Charlotte, Carolina de Nord, S.U.A., împreună cu familia sa, cu speranța de a deveni un artist activ la nivel local și național. A fost primul membru al minorității italo-române ales în Parlamentul României, după căderea comunismului. Activitate politică: deputat (22 octombrie 1992 – 22 noiembrie 1996), membru al Grupului parlamentar al minorităților naționale. Activitate parlamentară: membru al Comisiei pentru politica externă; membru al delegatiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei; președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Portugheză.
Opera, expoziții: Debut național: participare la Expoziția republicană a tineretului artistic,Sala Dalles, Bucureşti, România, 1988. Debut internațional: participare la Salonul Internațional de pictură, Paris, 1986. Expoziții locale: participare la Târgul Județean 2007, 2008, 2009, 2010; participare la Muzeul de Artă, Brașov, 2010. Expoziții naționale: participări la Salonul Artistic al Tineretului, București, 1987, 1988, Medium 2, jud. Covasna, Sf. Gheorghe, 1991; Expoziții de grup: Galeria “Victoria”, Brașov, 1985, 1990, Muzeul de Artă, Brașov, 2006. Expoziții internaționale: Concursul internaţonal de acuarelă “Sineide Ghi”, Roma, 1990-1991; Salonul de artă Românească – Expoziţia filialei Uniunii Artiştilor Plastici, Tours, Franța, 1993; 20th International Impact Art Festival, Kyoto, Japonia 1999; Sharjah Art Museum, United Arab Emirates, 2001, 2003; 12th International Space Print, Seoul, Coreea de Sud, 2002, 2011; Expoziții personale: Galeria “Victoria”, Brașov, 1991, Muzeul de Istorie, Brașov, 1992; Ministerul de Externe, București, 1994; “Jocuri de limbaj” Galeria “Europe”, Brașov, 2013. Lucrări în muzee și colecții particulare din Italia, Franța, S.U.A., Canada.
Referințe: „Iuliano Valentin”, în Artdindex.ro, April 15, 2013, online – https://www.artindex.ro/2013/04/15/iuliano-valentin/, accesat 06.11.2025; „Valentin Iuliano”, în Blogger.com, 8 aug. 2013; Gidó, Attila, Cronologia minorităților naționale din România Volumul III Italieni, romi, slovaci și cehi, ukraineni, Editura ISPMN, 2016, p. 10; “Valentin Iuliano: Sinteza activitatii parlamentare în legislatura 1992-1996”, su Camera dei deputati, URL consultato il 15 dicembre 2016, archiviato dall’url originale il 20 dicembre 2016; “Expoziția ‚Studiul pe hârtie’ 28 aprilie – 28 mai 2017”, în Muzeul de Artă Brașov, 2017. „Bio”, su valentiniuliano.blogspot.it, archiviato il 14 febbraio 2018; “Etnovember 2019, o nouă ediție – Brașov”, în brasovcity.ro, 14 noiembrie 2019; „Mirabilis Hortus”, în Artessentia, 5 iul. 2022; „Artiștii locali selectați pentru expoziția colectivă a Băncii de Cultură Apollonia”, în Centrul Cultural „Apollonia” Brașov, 14 decembrie 2022; „Valentin Iuliano”, în Wikipedia, 29 iulie 2025; “Bienala Internațională de Grafică mică – Iași”, în BZI.ro, 18 aug. 2025; “Artiști plastici din Brașov: Iuliano Valentin”, în bvart.ro, fără an, online.
Fişă întocmită de Iulian Cătălui.