HEDWIG, Johann (născut 8 decembrie 1730, Brașov – mort 18 februarie 1799, Leipzig), medic, botanist. În legătură cu data de naştere a acestuia a existat şi o altă ipoteză. Eroarea a pornit chiar de la Johann Hedwig, care, având nevoie de o scurtă autobiografie ce urma să fie anexată la disertaţia sa, se adresează fratelui, Jakob printr-o scrisoare din 20 decembrie 1755, rugându-l să-i transmită “informaţia exactă” cu privire la data de naştere. El însuşi credea că s-a născut la 8 octombrie 1730. Dat fiind faptul că răspunsul fratelui, arămar la Brașov, a întârziat, Johann Hedwig a indicat în autobiografia solicitată această dată de naştere. Ea va fi preluată din originalul autobiografic, păstrat de soţia sa, de către o serie de biografi din Germania, însă ajunge şi la Brașov printr-o copie din 10 iunie 1814. Data corectă a naşterii sale, 8 decembrie 1730, este menţionată pentru prima oară într-o omagiere a lui Johann Hedwig apărută în Siebenbürgische Quartalschrift. Aceeaşi dată este atribuită şi de biografii săi, J. Trausch şi Julius Römer. A fost cel de-al treilea copil al lui Jacob şi Agnetha Hedwig. Tatăl său a fost cizmar şi membru în Consiliul exterior al oraşului, care conducea cele 13 sate cu cetăţi fortificate din Ţara Bârsei locuite de saşi. Încă din şcoala primară, micul Johann manifesta un interes deosebit pentru cunoaşterea plantelor din împrejurimile oraşului natal. Multe din acestea le culegea şi le răsădea în grădina casei părinteşti. De nenumărate ori, va cere mai târziu fratelui său din Brașov să-i trimită în Germania seminţe şi rădăcini ale unor plante din locurile natale, indicându-i cu exactitate locurile unde el le găsise. În anul 1744 a început să frecventeze cursul superior al gimnaziului evanghelic din Brașov. Evidenţiindu-se ca elev strălucit, familia intenţiona să-l orienteze spre studiul teologiei. Moartea neaşteptată a tatălui a împiedicat acest lucru, familia confruntându-se curând cu greutăţi materiale. În 1747 Johann Hedwig pleacă la Viena, unde îşi reia studiile, dar peste câteva luni părăseşte acest oraş şi, împreună cu căpitanul Horváth, se îndreaptă spre Bratislava. Aici, frecventează timp de doi ani cursurile gimnaziului evanghelic. A fost o perioadă de mari lipsuri materiale, aşa după cum mărturiseşte fratelui său, Jakob într-o scrisoare din 14 februarie 1784. Pentru a-şi completa veniturile necesare existenţei, cânta la vioară, pian şi vocal. Îşi continuă studiile la Zittau, în Saxonia, unde a plecat cu prietenul său, Helwig, de asemenea originar din Transilvania. În toamna anului 1751 părăseşte şi această localitate, stabilindu-se la Leipzig. Renunţă definitiv la teologie şi urmează cursuri de medicină, filosofie şi matematică. Întrucât cei 10-12 ducaţi trimişi de acasă de două ori pe an, îi erau cu totul insuficienţi pentru a se întreţine, Johann Hedwig este nevoit să lucreze în paralel cu studiile. Conştiinciozitatea şi interesul ieşite din comun, manifestate faţă de obiectele de studiu, i-au atras simpatia profesorilor şi colegilor. Printre aceştia se remarcă profesorii de botanică, Ludwig şi Bose. Referindu-se la ei, Deleuze, unul din biografii lui Johann Hedwig, afirma: “Ludwig i-a elogiat în mod special, chiar într-o prelegere publică, râvna, aptitudinile şi cunoştinţele, mulţumindu-i în mod deosebit pentru serviciile aduse înaltei Instituţii la amenajarea Grădinii şi a tezaurului de cărţi, ca şi pentru îmbogăţirea colecţiilor publice cu o serie de preparate anatomice. Bose, pe atunci profesor de botanică, i-a acordat o încredere atât de mare, încât i-a asigurat locuinţa şi l-a însărcinat cu supravegherea Grădinii, dându-i totodată, pe o perioadă de trei ani, misiunea de a-l suplini la spital. Astfel, lui Johann Hedwig i se oferă sursele de câştig de care avea atâta nevoie. Aceste activităţi i-au îmbogăţit peste limita obişnuită cunoştinţele botanice şi medicale, dobândind o solidă bază teoretică şi practică pentru activitatea ştiinţifică de mai târziu. În 1756, a obţinut licenţa, în urma dizertaţiei “Căldura ca factor al sănătăţii, analizată din punct de vedere al efectului ei”. Lucrarea a dedicat-o unor personalităţi braşovene ale vremii şi anume, judecătorului dr. Johann von Seulen, perceptorului Georg Rether, senatorului Georg von Hermann şi medicilor Closius, Fronius şi Mylius. A făcut acest lucru în speranţa că aceştia îl vor ajuta financiar să-şi încheie studiile şi să-şi pregătească doctoratul. Dorinţa sa nu s-a concretizat, probabil dat fiind faptul că Braşovul se resimţea după marea epidemie de ciumă din 1756-1757. Chiar dacă numeroase surse biografice susţin că Johann Hedwig s-ar fi înapoiat acasă după terminarea studiilor de medicină, în realitate, după cum rezultă din corespondenţa cu fratele său Jakob, nu s-a mai întors niciodată la Braşov. Aceasta se explică, pe de o parte, prin refuzul Magistratului braşovean de a-l accepta ca medic practicant, iar pe de altă parte, carantina prelungită introdusă în oraş în urma epidemiei de ciumă, interzicea intrarea străinilor în cetate. Pentru a-şi putea asigura existenţa şi a-şi continua studiile Johann Hedwig ocupă postul de “famulus” (preparator) al profesorului Bose între anii 1756-1759. În această calitate, se ocupa de bolnavii marelui spital militar şi de secţia de anatomie, în care trebuia să întreţină preparatele de laborator şi să îngrijească Grădina Botanică, cât şi Grădina profesorului Ludwig. Achitându-se exemplar de sarcinile ce-i reveneau, a beneficiat de o apreciere deosebită din partea profesorului său, care mărturisea că “nu mai avusese niciodată un asemenea famulus şi cu greu va mai putea avea vreodată unul asemănător”. Deşi, datorită crizei economice prin care trecea Saxonia, Johann Hedwig îşi pierde în 1757 bursa şi celelalte venituri auxiliare şi de această dată şansa îi surâde. Într-o zi, trecând amărât pe una din străzile Leipzig-ului, a auzit de la etajul unei clădiri o ceartă şi cuvintele “Nu-mi trebuie nici mie banii. Să fie ai cui va vrea întâmplarea”. În momentul următor la picioarele sale a ajuns o pungă plină cu bani. Johann Hedwig a returnat-o posesorilor, dar aceştia îşi menţin poziţia iniţială şi astfel doctorandul ardelean iese din marasmul financiar în care se afla. Recăpătându-şi foarte curând bursa, Johann Hedwig are acum posibilitatea de a-şi definitiva studiile de medicină. La 18 mai 1759, îşi obţine doctoratul cu lucrarea “De emesi in febribus acuti”, sărind peste gradul academic de magistru, ceea ce îi va aduce o serie de impedimente la numirea sa ca “Ordinarius” (profesor titular) de botanică. Cu toate că ar fi dorit foarte mult să urmeze cariera universitară, ca de obicei lipsa mijloacelor materiale l-au împiedicat să-şi susţină docenţa şi să obţină titlul de magistru. A părăsit oraşul Leipzig şi la îndemnul profesorului său Bose s-a stabilit la Chemnitz, refuzând alte oferte. Aici, fusese chemat de bogatul negustor Grundig, care i-a oferit pentru instalarea în acest oraş 14.000 de taleri. La 11 noiembrie 1761, s-a logodit cu Susanne Sophia Teller, fiica preotului Bisericii Sf. Thomas din Leipzig, căsătoria având loc la 26 ianuarie 1762. Se pare că mariajul lor a fost mai mult decît fericit, deşi le-au murit 11 copii. Acum Johann Hedwig îi scria fratelui său să-i trimită atât reţete de “preparare a verzii şi castraveţilor“, dar cere şi mai multe tipuri de seminţe, fructe şi boabe ale unei tufe, ca şi diferite tipuri de sol. Acesta mai preciza “Şi nu te mira de toate câte-ţi cer. Ele se vor adăuga la colecţia mea pe care o alcătuiesc din totul felul de pământuri şi seminţe”. Johann Hedwig se consacră cu pasiune practicii medicale, dar şi cercetării vegetaţiei din împrejurimile oraşului. El a strâns şi a identificat toate plantele fanerogame, dar şi plantele inferioare (criptogame), ocupându-se îndeosebi de muşchi, asupra cărora face studii aprofundate. Îi lipseau însă literatura de specialitate, cât şi un microscop, pentru care nu avea bani. Încercând să suplinească aceste lipsuri Johann Hedwig intră în corespondenţă cu faimosul botanist Johann Daniel Schreber, profesor de botanică la Erlangen, abordând subiecte de interes comun, căutând să afle noutăţi sau să i se confirme cercetările. Foarte curând, profesorul Schreber, convins de seriozitatea şi vastele cunoştinţe botanice ale lui Johann Hedwig îi face cadou cărţile de specialitate necesare pentru studiile sale asupra muşchilor, dar şi un microscop care mărea de 50 de ori. Nu trece mult timp şi acelaşi Schreber îi dăruieşte un microscop Rheinthal şi mai bun, pe care Hedwig l-a perfecţionat. Activitatea lui Johann Hedwig capătă astfel noi dimensiuni. El reuşeşte să descopere organele sexuale ale muşchilor, arătându-i-le şi lui Schreber, care-l vizitase după câţiva ani la Chemnitz. În anii următori, Hedwig a devenit cel mai competent specialist în studiul muşchilor şi fondatorul ştiinţei muşchilor, dar şi cel mai renumit specialist în investigarea microscopică din secolul al XVIII-lea. Studiind nenumărate şi noi genuri de muşchi, Johann Hedwig a ajuns la concluzia că observaţiile lui Linné erau incomplete şi inexacte. Ipoteza acestuia din urmă potrivit căreia capsulele muşchilor ar reprezenta anteridiile (organe masculine de reproducere) a fost infirmată de cercetările îndelungate ale lui Johann Hedwig care a evidenţiat că organele de reproducere masculine (anteridiile) dar şi cele feminine (arhegoniile) se află în vîrful muşchilor tineri. După ce timp de patru ani a cercetat organele de reproducere la diferite tipuri de muşchi, şi-a publicat în sfârşit observaţiile. Încântat de rezultatele descoperirilor sale şi-a exprimat satisfacţia şi în scrisoarea adresată fratelui său de la Braşov, căruia îi relata despre “o descoperire anevoie realizată [cu doi ani mai înainte] din domeniul ştiinţelor naturii, în legătură cu care mulţi şi-au spart înainte capul zadarnic”. Această “descoperire, ca şi faptul că Hedwig a pus bazele şi astăzi valabile ale clasificării muşchilor i-au adus pe drept cuvânt porecla de “Linné al muşchilor” (De la Honterus la Oberth, pagina 76). Pentru a putea arăta celor interesaţi observaţiile făcute de el la microscop, Johann Hedwig a început să le deseneze şi să le coloreze, ajungând în curând un adevărat maestru în desen. În urma cercetărilor sale intense, desfăşurate într-un anonimat aproape total, Johann Hedwig a subîmpărţit speciile mari de muşchi, creând numeroase specii mai mici cu caracteristici proprii, subîmpărţire care s-a păstrat în parte până astăzi şi a descris cu mare precizie diferite genuri de muşchi. Activitatea sa ştiinţifică a fost puternic marcată de moartea fiicei celei mai mari, dintre cei nouă copii, în 1766, de moartea soţiei în 1776 şi de moartea unui fiu în vîrstă de doi ani, care are loc foarte curând după această dată. În 28 noiembrie 1777 se recăsătoreşte cu Klara Benedikta Sulzberger din Leipzig. Înzestrată “cu daruri ale intelectului şi inimii”, ea l-a ajutat în creşterea şi educarea copiilor, având o influenţă benefică şi în ceea ce priveşte activitatea sa de cercetare şi de valorificare. Convinsă fiind de necesitatea stabilirii într-un consacrat centru cultural care i-ar fi oferit soţului posibilităţi mai mari de afirmare şi avansare în cariera ştiinţifică, dar şi venituri mai mari, Klara îşi impune punctul de vedere ce coincidea în mare măsură cu cel al lui Johann Hedwig şi familia se mută la Leipzig în 1781. Hotărârea se dovedeşte inspirată şi în curând Johann Hedwig este recunoscut ca medic şi naturalist de prestigiu. Johann Hedwig publică o serie de lucrări în care sunt prezentate observaţiile şi descoperirile sale privitoare la muşchi, realizate în 20 de ani de cercetare şi rezultatele studiilor privind structura exterioară şi interioară a plantelor superioare. Acum este publicată în partea a treia a primului tom din culegerea de fizică şi istorie naturală din Leipzig, lucrarea sa “Semnalare preliminară a observaţiilor despre adevăratele organe sexuale ale muşchilor şi modul lor de reproducere prin seminţe”, care fusese publicată în 1788 la Chemnitz. În 1782, îi apare opera sa fundamentală în ştiinţa muşchilor “Fundamentum historiae naturalis muscorum frondosorum”, remarcată de botaniştii epocii. Observaţiilor critice făcute de unii specialişti care nu-i împărtăşeau teoria, Hedwig le răspunde cu argumente bine fundamentate. În 1783, participă la concursul “pentru cel mai bun studiu consacrat identificării organelor reproducătoare ale criptogamelor”, organizat de Academia Imperială din Petersburg. Lucrarea sa a fost considerată drept cea mai valoroasă şi Johann Hedwig primeşte Premiul Academiei din Petersburg, în valoare de 100 de ducaţi, la care se adăuga o medalie academică de aur, în valoare de 35 de ducaţi. În 1784, Academia îi tipăreşte acest studiu sub titlul “Theoria generationis et fructificationis plantarum cryptogamicarum Linnaei”. Astfel, renumele său depăşeşte hotarele Germaniei, bucurându-se în acelaşi timp de preţuirea concitadinilor săi, care tot în 1784 îl angajează medic al Gărzii Municipale. Doi ani mai târziu, în 1786 a fost numit profesor agregat al Facultăţii de Medicină, iar din 1789 printr-o dispoziţie a principelui elector de Saxonia a fost numit profesor titular de botanică. În acelaşi an, Johann Hedwig primeşte şi sarcina de a supraveghea Grădina Botanică şi i se dă o locuinţă de serviciu în clădirea Universităţii. Aceşti ani sunt foarte rodnici pentru Johann Hedwig şi din punct de vedere publicistic. Acum îi apar mai multe studii de specialitate referitoare la plantele superioare, domeniu în care făcuse importante descoperiri. Având la dispoziţie un microscop care mărea liniar de 290 de ori, Johann Hedwig întreprinde cercetări intense privind structura interioară a plantelor. Într-una din lucrările sale tipărite acum despre originea organelor sexuale ale faneroganelor corectează o altă eroare a lui Linné. În această perioadă, editează studiile sale despre rădăcini şi cotiledoane, despre funcţia frunzelor la plante şi formarea bulbilor pentru înmulţire. În alte studii a evidenţiat pentru prima oară adevărata funcţiune a stomatei centrale a stomatelor şi a elaborat o serie de observaţii referitoare la trăsăturile caracteristice care deosebesc animalele de plante privind organele destinate evaporării apei, subliniind însemnătatea acesteia pentru nutriţia plantelor. Johann Hedwig a fost preocupat şi de ştiinţa aplicată în domeniul botanicii, cercetând cultivarea şi obţinerea seminţei de varză albă, iernarea cerealelor şi cârceagul oilor. De remarcat că în fiecare nou studiu, corecta greşelile care îi scăpaseră anterior, infirma teoriile eronate ce-i contraziceau observaţiile, oferea sfaturi privind tehnica observaţiei şi folosirea corectă a microscopului în cercetarea ştiinţifică, iar desenele executate de el cu fidelitate şi precizie au făcut să crească şi mai mult valoarea acestor lucrări. Astfel, Johann Hedwig ajunge unul dintre cei mai însemnaţi botanişti ai vremii, beneficiind de prestigiu ştiinţific în rândul specialiştilor, printre aceştia numărându-se şi marele poet Goethe, reputat naturalist. Această prolifică activitate ştiinţifică a fost întreruptă la sfîrşitul lui decembrie 1797, când îi moare la vârsta de 16 ani ultima fiică din cei 6 copii rezultaţi din cea de-a doua căsătorie. Afectat de această pierdere, care se adăuga la moartea a încă 10 dintre copiii săi şi a primei sale soţii, a încercat să se reechilibreze psihic, adâncindu-se în noi cercetări, propunându-şi să finalizeze două dintre lucrările sale de mare amploare şi anume “Fiziologia lumii vegetale” şi “Species muscorum…”. Johann Hedwig nu mai are însă timp să le termine, deoarece în februarie 1799, cu organismul slăbit după o gravă răceală, a contractat şi febră tifoidă, iar după 11 zile a încetat din viaţă la 18 februarie, la vârsta de 68 de ani, tocmai când avea perspectiva să-i fie sporit salariul şi să fie avansat. Moartea sa a fost unanim regretată, biograful său notând, ”Îl jeleau rudele, îl plângeau prietenii, îl regreta profund întreaga comunitate a botaniştilor”. I-au supravieţuit doar 4 copii din prima căsnicie, două fiice şi doi fii. Unul dintre fii a ajuns pictor renumit la Magdeburg, iar celălalt, Romanus Adolf, medic şi botanist care s-a consacrat studiului ferigilor, publicând numeroase lucrări. Hedwig însuşi a publicat 34 de lucrări. O parte din ele au fost reunite şi tipărite sub titlul “Culegere de studii şi observaţii răzleţe despre probleme de botanică economică” şi a apărut în două părţi, mai întâi în 1793 şi apoi în 1798. Publicaţiile sale au fost cuprinse într-o listă bibliografică de către istoricul braşovean J. Trausch, la care însă trebuie adăugate şi alte două lucrări, Consideraţii despre stadiul actual şi de perspectivă al botanicii, ca şi despre cea de-a doua metodă de a o învăţa şi studiul Cu privire la geneza şi reproducerea criptogamelor linnéene, care conţine 42 de planşe frumos colorate şi care a fost reeditată de Hedwig în 1797. Una dintre lucrările sale cele mai valoroase este opera sa în patru volume Descrieri şi ilustraţii microscopico-analitice, prezentând o serie de noi şi controversaţi muşchi frondoşi, ca şi alte plante aparţinând clasei criptogamelor lui Linné, tipărită la Leipzig, între 1787-1797. A lăsat trei lucrări neterminate, Species muscorum frondosorum…, Fiziologia lumii vegetale şi Flora Chemnizensis. Pe baza manuscrisului şi a notelor documentare, rămase de la autor, dr. Friedrich Schwägrichen, discipolul său, a redactat şi a publicat Species muscorum…. În aceasta sunt descrise 365 de specii de muşchi, 157 fiind prezentate prin desene proprii. Această lucrare, cea mai importantă a lui Johann Hedwig a văzut lumina tiparului la Leipzig în 1801. Într-o anexă, Schwägrichen a publicat o biografie, “Hedwigii vita” şi o listă a lucrărilor acestuia. Continuînd opera profesorului său, F.S. a completat-o, publicând între 1811 şi 1830, trei tomuri suplimentare cu câte trei secţiuni la Species muscorum…. Această lucrare, reeditată în 1960, reprezintă baza nomenclaturii ştiinţifice a muşchilor frondoşi, păstrată până astăzi. Este recunoscut faptul că Hedwig a fost primul cercetător, care a diferenţiat muşchii frondoşi de cei hepatici şi a scos în mod justificat plantele din familia hycopodiaceelor din categoria muşchilor unde le integrase Linné. Dacă am ţine cont numai de cercetările întreprinse de Hedwig în domeniul anatomiei şi fiziologiei plantelor, concluziile desprinse de el sunt fundamentale şi importante încât poate fi considerat unul din cei mai mari naturalişti din secolul al XVIII-lea. Prin investigaţiile şi observaţiile sale a impulsionat dezvoltarea celor două ramuri ştiinţifice ale botanicii. “Hedwig a înţeles, mai temeinic şi mai precis decât marele Linné importanţa şi funcţia rădăcinii, tulpinii, frunzelor şi stomatelor. El a demonstrat că bulbul reprezintă şi un rezervor subteran. A sesizat importanţa cotiledoanelor pentru plantulă. A introdus unele noţiuni noi în terminologia de specialitate, precum aceea de perigoniu pentru învelişul floral. Pe de altă parte, termenul de spor a fost şi el introdus de Hedwig, chiar dacă într-un alt sens decât cel actual” (op.cit., p. 85). Mulţi muşchi descrişi de Hedwig poartă şi astăzi denumirile date de el, iar familia muşchilor frondoşi Hedwigiaceae aminteşte de contribuţia sa ştiinţifică. Botanistul Erhard a denumit de asemeni un gen de muşchi cu numele Hedwigia încă din timpul vieţii lui Johann Hedwig. Numele său, Hedwigia, a fost dat mai târziu şi unui gen de fanerogame descoperit în Indiile Occidentale şi în Mexic din care astăzi sunt cunoscute 5 specii distincte. În 1852, Rabenhorst a întemeiat revista Hedwigia, consacrată studiului criptogamelor şi bolilor vegetale, care-i perpetuează memoria, apărând şi astăzi sub titlul de Nova Hedwigia. În paralel cu activitatea de botanist, s-a aplecat cu multă dăruire şi asupra domeniului medical, publicând un mare număr de lucrări cu această tematică. A fost membru în numeroase academii şi societăţi, multe din acestea fiind onorate să-l aibă în rândul lor. Printre ele amintim: Academia Imperială Romană a Naturaliştilor, Academia Regală, dar şi a societăţilor ştiinţifice din Londra şi Stockholm, Societatea Medicală şi Chirurgicală din Zürich, Societatea Prietenilor şi Cercetărilor Naturii din Berlin, societăţile economice din Leipzig, din marca Brandenburg-Potsdam şi din Erfurt. Deşi nu a mai revenit niciodată în oraşul natal, Johann Hedwig a fost strâns legat de Braşov, întreţinând o corespondenţă neîntreruptă timp de 35 de ani cu fratele său Jakob, iar după moartea acestuia, cu celelalte rude, donând pentru biblioteca gimnaziului braşovean, dar şi unor rude şi personalităţi locale, unele din lucrările sale. Succesele înregistrate de Hedwig în domeniul ştiinţelor naturale în general au stimulat studiul acestora în Transilvania şi au adus noutăţi din punct de vedere al metodologiei de cercetare. Contemporanii, nu numai cei ardeleni, considerau că Johann Hedwig ”era demn de apreciere şi respect în toate privinţele, ca om de ştiinţă, profesor, medic, soţ, tată şi prieten”, remarcându-se prin onestitate, dragoste de adevăr, statornicie, spirit de observaţie şi râvnă (op. cit., p. 86). Elogiat de naturalistul englez Sir Joseph Banks şi de Gotthelf Fischer, care l-a apreciat drept „un mare fiziolog al plantelor din epoca noastră”, dedicându-i traducerea sa, din latină în germană, a uneia din operele lui Alexander von Humboldt, acesta din urmă l-a numit pe Hedwig “marele nostru contemporan, care s-a ridicat deasupra tuturor”.
Opera: Epistola de praectipitantiae in addiscenda medicina noxis, Lipsiae, 1755; Aetiologiae chimicae Disertatio prima de Calero ut causa Sanitatis ad rationis chimicas examinata, Lipsiae, 1756; Dissertatio inauguralis de amesi in febribus acutis, Lipsiae, 1759; Dr. Christian Gottlieb Ludwigs Einleitung in die Pathologie, traducere din latină, Erlangen, 1777; Vorläufige Anzeige meiner Beobachtungen von den wahren Geschlechtsteilen der Moose und ihrer Fortpflanzung durch Samen, în Leipziger Sammlungen zur Physik und Natur-geschichte,vol. I, 1778; Abhandlungen vom wahren Ursprunge der männlichen Begattungswerkzeuge der Pflanzen, nebst einer, diese letztere erläternden Zerlegung der Herbstzeitlosen, Colchicum autumnale, în Leipziger Magazin zur Naturkunde, 3, 1781; Beobachtungen von den Saamenlappen, în Leipziger Sammlung zur Naturgeschichte, vol. II, 1782; Was ist eigentlich Wurzel der Gewächse? Einigermaßen erörtert und besonders durch die Herbstzeitlosen erläutert, în Leipziger Magazin zur Naturkunde, vol. I, 1782; Über die lebendigen Geburten der Gewächse, în Leipziger Magazin zur Naturkunde, 4, 1783; Fundamentum historiae naturalis muscorum frondosorum, concernens eorum flores, fructus, seminalem, propagationem, adiecta, dispositione methodica inconibus seminalem propagationem, adiecta dispositione methodica iconibus illustratis, partea I, Lipsiae, 1787 ?; partea a II-a, Lipsiae, 1783 ?; Von den Ausdünstungen der Pflanzen,în Magazin zur Naturkunde,5, 1783; Von Einem sehr kleinen bey Chemnitz gefundenen Bovist (Lycoperden pussilum),în Leipziger Sammlung 1, 1783; Asupra reproducerii şi fecundării criptogamelor lui Linné (Theoria generationis et fructifications plantarum cryptogamicarum Linnaei, mere propriis obsevationibus et experimentatis superstructa. Dissertatio, quae praemio ab Academie imperiali Petropolitana pro anno 1783 proposito, ornata est),Petersburg, 1784; Karl Bonnets Werke der natürlichen Geschichte und Philosophie. Aus dem Französischen nach der neusten Ausgabe seiner Werke (1779-1783) übersetzt, Leipzig, 1783-1785, 4 volume; Versuch zur Bestimmung eines genauen Unterscheidungskennzeichens zwischen Thieren und Pflanzen, în Leipziger Magazin zur Naturkunde, 2, 1784; Beantwortung der von Herrn Arthur Young in England an die Leipziger ökonomischen Societät gemachten Anfrage, über die Bewässerung der Wiesen mit Quellwasser und über die Ursache des Mehltaus im Getreide, în Schriften der Leipziger ökonomischen Gesellschaft,vol. VI, Dresda, 1786; Über das Bemoosen der Bàume und in wie wiet es ihnen schädlich ist,în Schriften der Leipziger ökonomischen Gesellschaft, vol. VI, Dresda, 1786; Vom Auswintern des Getreides,în Schriften der Leipziger ökonomischen Gesellschaft,vol. VI, Dresda, 1786; Abbildungen neuer und zweifelhafter cryptogamischer Gewächse, nebst ihrer analytischen Geschichte,4 vol., Leipzig, 1785-1795, cunoscută şi sub titlul Microscopisch analytische Beschreibungen und Abbildungen neuer und zweifelhafter Laub-Moose, wie auch anderer zu der cryptogamischen Klasse des Linné gehöriger Gewächse (1787-1797); Behandlung der Egelkrankheit der Schafe,în Riems Sammlung ökonomischer Schriften, tom II, 1789; Programma de fibrae vegetabilis et animalis ortu,Sectio I Lipsiae, 1789; Gegenerinnerungen auf die zufälligen Gedanken des Herrn Dr.Wildenow,în Usteri Annalen der Botanik,3, 1790; Verbesserte Behandlungsart bey Erziehung und Versetzung der Weißkrautpflanzen,în Riems Sammlung vermischter ökonomischer Schriften, tom II, 1790; Verfahren mit den Saamenpflanzen des Weißkrautes,în Riems Sammlung…, tom II, 1790; Weißkraut und anders Kohlsaamen in Menge zu ziehn,în Riems Sammlung…, tom II, 1790; Hedwig prelucrează în 1791 muşchii pentru “Flora von Preßburg” de Mumnitzer (Flora Posoniensis), 1791; Die wahre Bestimmung und Nutzen der Blätter von den Pflanzen und ihrer blattartigen Theilen,în Ibidem, 1793 (libellus ab Hedwigio Societati physiophilorum Turicensi misus”); A.v. Humboldts Aphorismen aus der chemischen Physiologie der Pflanzen. Aus dem Lateinischen übersetzt von G. Fischer, nebst 11 Zusätzen von Dr. Johann Hedwig und einer Vorrede von Dr. C. F. Ludwig,Leipzig, 1794; Sammlung seiner zerstreuten Abhandlungen und Beobachtungen über botanisch-ökonomische Gegenstände,partea a II-a, Leipzig, 1797; Belehrung, die Pflanzen zu trocknen und zu ordnen. Sie frisch nach dem Linné zu untersuchen und im System ausfindig zu machen, Gotha, 1797, ediţia a II-a, 1801; Theoria generationis et fructificationis plantarum cryptogamicarum Linnaei retractata et aucta,ediţia a II-a, Lipsiae, 1798; Filicum genera et species recentiori methodo-accomodatae analytice descriptae a Romano Adolpho Hedwig,Med. et Phil. Dr. Lipsiae ap. Schaeffer, Lipsiae, 1799; Species muscorum frondosorum descriptae et tabulis aeneis 77 coloratis illustratae. Opus posthumum ed. a Fr.Schwaegrichen, Leipzig, 1801; Ne-au rămas în manuscris şi netipărite: Fragmente ad Physiologiam vegetabilem spectantia (Fiziologia lumii vegetale),mss.; Flora Chemnizensis,mss.. În afară de acestea, Hedwig a publicat numeroase contribuţii ştiinţifice cu conţinut medical.
Referinţe: Kurze Lebensgeschichte des Professors Johann Hedwig,în Neue Schriften der Gesellschaft naturforschender Freunde, vol. 2, Berlin, 1799; ***Leipziger gelehrtes Tagebuch auf das Jahr 1799; ***Siebenbürgische Quartalschrift,vol. II, 1791 şi vol. VII, 1801;Deleuze, J. P., Über das Leben und die Werke Gärtners und Hedwigs (traducere din franceză), Stuttgart,1805; ***Johann Hedwig,în Der Siebenbürgische Hausfreund, 1, Brașov, 1848; Jessen, F. W., Botanik der Gegenwart und Vorzeit,Leipzig, 1864; Kanitz, A., Versuch einer Geschichte der ungarischen Botanik, vol. XXXIII, Halle, 1865; Trausch, J., Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger-Deutschen,vol. 2, Braşov, 1870; Sachs, J., Geschichte der Botanik vom 16. Jahrhundert bis 1860, München, 1875; Reichardt, H., Allgemeine deutsche Biographien,vol. XI, Leipzig, 1880; Teutsch, Fr., Bilder aus der vaterländischen Geschichte,Sb., 1895; Römer, J., Johann Hedwig –“Der Linné der Moose”, în Die Karpathen, anul 1, 1908; Ibidem, Aus dem Leben eines Mikroskopikers der Linnéschen Zeit,în Mikrokosmos, vol. 2, Stuttgart, 1908-1909; Pagal, J., Biographisches Lexicon, vol. III, Berlin-Viena, 1931; Nordenskjöld, F., Die Geschichte der Biologie,Wiesbaden, 1935; Möbius, M., Geschichte der Botanik,Jena, 1937; Contribuţii la istoria medicinii în R.P.R., sub redacţia prof. dr. V. Bologa, București, Ed. Medicală, 1955, p. 165; Bologa, V., Johann Hedwig, Forscher von europäischem Format. Linné der Moose stammt aus Kronstadt,în Karpatenrundschau,nr. 50, 1969; Heltmann, H., Ein Wissenschaftler mit Weltgeltung. Johann Hedwig zum Gedächtnis, în Neuer Weg,7 mai 1969; Mägdefrau, K., Geschichte der Botanik,Stuttgart, 1973; Grummann, V., Biographisch-bibliographisches Handbuch der Lichenologie, Lehre,1974; Scrisori ale lui Hedwig către fratele său, Jakob Hedwig, către mama sa, către cumnata sa şi cumnatul său Josef Teutsch din Braşov (1748-1784);De la Honterus la Oberth, sub redacţia şi cu un cuvânt introductiv de Hans Barth, București, Ed. Kriterion, 1985, p. 67-91.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.