Bilanţul activităţii Bibliotecii publice din comuna Mândra pentru anul 2025 se dovedeşte nu doar un raport cu date şi cifre, ci mult mai mult de atât. Este o poveste adevărată de muncă, strădanie și efort în slujba comunităţii.
Doamna bibliotecar Dana Mijea a fost implicată în numeroase inițiative și proiecte ale Asociației Mândra Project, cu care Biblioteca publică din comuna Mândra are un parteneriat. Pasionată de educație și citit, Dana susține permanent, cu deschidere, generozitate și muncă intensă, demersurile legate de carte și instruire ale copiilor şi adulţilor din comunitate.
Astfel, a participat activ la expozițiile organizate de Muzeul de Pânze și Povești la Paris, cu ocazia Mărțișorului, și la Castelul Bran, de Paști – două evenimente ce au promovat, într-o elegantă formulă, obiceiul tradițional al Mărțișorului, precum și patrimoniul textil local.
Biblioteca oferă spațiu atelierului de dantelă (Dantele și luminile lor magice), reunind și găzduind grupul talentatelor dantelărese din sat, care au creat dantelăreli de primăvară-vară şi ornamente de Crăciun, fiind prezente la Zi de Târg în Cetatea Făgăraș și la Festivalul Haferland – festival de meşteşuguri și culturi în dialog.
Zilele de vineri înseamnă porți deschise la Muzeul de Pânze și Povești, dar și la Biblioteca publică din comuna Mândra, unde au loc Șezătorile mândrenilor. Expoziția despre Elementele locale de patrimoniu UNESCO de la Căminul cultural din sat a valorificat, de asemenea, tezaurul textil local.
Dana Mijea s-a implicat, alături de Asociația Mândra Project, și în organizarea evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate care s-a desfăşurat în jurul expoziţiei de dantele. Legat de preocuparea pentru arta textilă s-a realizat și documentarea țesutului tradițional, numită sugestiv Urzeala vremurilor – Harta ţesătorilor, la care a contribuit și bibliotecara.
Un alt proiect de suflet a fost cel intitulat Memoria Comunității, în care Biblioteca a fost locul de întâlnire pentru localnicii din sat, persoane-resurse, prin amintirile și fotografiile păstrate. În acest proiect, Biblioteca a fost spațiu activ de practică, arhivare digitală și educație alternativă pentru copii și adulți. Asociația Mândra Project a adus experți care i-au îndrumat cum să digitalizeze și să creeze conținut digital, arhivând imagini vechi în mod colaborativ și descoperind, treptat, istoria locală. Astfel, un atelier interactiv de arhivare (documente şi imagini vechi, poveşti orale şi interviuri) a avut loc la Bibliotecă, cu Diana Iabrașu, în timpul festivalului local Hai la Mândra!
Proiectul filmului Harap Alb (scurt metraj), realizat cu sprijinul Coca Production, a fost unul de durată. Cu ajutorul Asociației Mândra Project și al cineaștilor producători, echipa de copii din localitate a învățat să facă un scenariu, pe baza lecturilor și a imaginației, să interpreteze roluri și să producă o peliculă. Biblioteca a fost, și de această dată, centrul acestui atelier și al acestei munci rodnice, filmul urmând să aibă lansarea în anul 2026.
Natura, educaţia şi arta au fost preocupări esențiale în proiecte ce au avut ca punct central Valea Mândrei, cu scopul de a inocula tinerilor dorința de a cunoaște plantele, a respecta și păstra biodiversitatea locală. În acest proiect, s-au desfășurat ateliere de vară de educație pentru mediu, dar si expoziția Broscuțele-avatar, unde copiii au aflat noțiuni legate de biodiversitate și au învățat activ, creând ei înșiși panouri expoziționale informative despre flora locală.
Asociația Mândra Project și-a propus să protejeze Valea Mândrei și să o transforme într-un refugiu climatic și cultural. Colecția Broscuțelor-avatar a marcatînceputul unei campanii de conștientizare despre importanța apei în viața comunității, rolul ecosistemelor locale și relația oamenilor cu natura.
Asociația Mândra Project l-a avut ca invitat pe artistul vizual Mugurel Răducanu, care a creat instalația de artă contemporană Mathilda – Searching for life, plasată pe Valea Mândrei, cu rolul de a atrage atenția asupra problemelor de mediu prin artă, folosind materiale reciclabile și deșeuri.
Firește, Biblioteca publică din comuna Mândra se află mereu alături de școală, în programele pe care aceasta le desfășoară, precum Şcoala Verde și Şcoala Altfel, oferind elevilor spațiu de învățare și creativitate. Biblioteca este locul care a găzduit atelierul interdisciplinar Comunitatea văzută prin ochii copiilor, cu participarea artiștilor Ion Barbu și Cornelia Toma.
Biblioteca a sprijinit, de asemenea, derularea proiectului Minirezidențe de creaţie pentru adolescenţi – ediţia a III-a – recycling și rebeliune creativă, iar la sfârșitul anului, a pregătit programul de colinde al copiilor din comunitate.
Toate aceste contribuții la inițiativele comunitare (și încă multe altele nemenționate aici) demonstrează că Biblioteca publică din comuna Mândra se conturează ca o prezență vie și constantă în viața localității, iar doamna bibliotecar Dana Mijea își folosește toată energia și talentul în slujba comunității.
Pentru toate aceste merite, Serviciul Metodic al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov o felicită călduros și îi acordă Premiul Bibliotecarul Anului 2025.