Întâlnire cu lectura cu „Iubita locotenentului francez”

Continuăm seria Întâlnirilor cu lectura, susţinute de colaboratoarea noastră dr. Raluca-Lucia Cîmpean. Marţi, 4 noiembrie 2025, de la orele 17,00 ne întâlnim cu cartea „Iubita locotenentului francez” de John Fowles. Vom discuta cartea citită, pe anumite teme şi ne vom întâlni să împărtăşim impresiile noastre de lectură.

Trebuie să mărturisesc că acest club de citit a devenit un eveniment aşteptat cu nerăbdare, întrucât de la început s-au creat legături unite de emoţie, bucurie, prietenie, prilejuite de cărţile citite. Ce experienţă poate fi mai plăcută decât aceea a cititului şi dezbaterii cititorilor?!