Săptămâna aceasta este rândul romanului „Stoner”, de John Williams, în traducerea Ariadnei Ponta și publicat la editura Polirom în 2014.
Receptarea critică a celui de-al treilea roman al lui John Williams, „Stoner”, publicat în 1965, ne oferă un bun exemplu (și, în funcție de cum este văzut, deopotrivă dureros și consolator) al parcursului sinuos pe care o operă literară îl poate străbate în căutarea unui public cititor receptiv; totodată, avem de-a face cu unul dintre acele rare și stranii momente în care ficțiunea oglindește realitatea (și vice-versa): aproape complet ignorat de către critica literară la momentul apariției, romanul lui Williams a trebuit să aștepte câteva decenii pentru a ieși din conul de umbră în care fusese aruncat, pentru ca, după moartea autorului, să se bucure de un entuziasm din ce în ce mai puternic, fiind tradus în peste 20 de țări și considerat, aproape în mod unanim, una din revelațiile literaturii americane din cea de-a două jumătate a secolului al XX-lea.
Parcursul pe care l-a avut romanul în receptarea sa reflectă, până la un punct, situația personajului titular: William Stoner, profesor la Universitatea din Missouri timp de aproape patru decenii, dedicat în totalitate meseriei sale și având toate calitățile unui pedagog desăvârșit, rămâne o figură roasă de anonimitate, trecând prin viață întocmai ca o umbră. Diferența dintre roman și personaj este aceea că cel din urmă nu se descătușează niciodată de lanțurile uitării, însă nici nu caută să-și depășească în vreun fel condiția. John Williams deschide romanul cu ceea ce pare a fi un necrolog al protagonistului, trecând succint în revistă activitatea didactică desfășurată de Stoner la universitate și totodată subliniind absența oricărei urme de curiozitate a studenților care-i întâlnesc întâmplător numele pe holurile universității. Naratorul adoptă o obiectivitatea aproape agasantă în prezentarea lui Stoner, iar stilul cât se poate de direct, jurnalistic, impersonal și, de ce să nu recunosc, pe alocuri chiar copleșitor de rece, devine o dominantă a romanului, amplificând letargia ce pare să consume întreaga viață a protagonistului. Singurele momente în care acesta pare să simtă freamătul vieții sunt acelea pe care le petrece, asemeni unui eremit, în preajma cărților: născut într-o familie de fermieri și încurajat de tatăl său să meargă la universitate pentru a studia agricultura, Stoner are o experiență revelatoare în cadrul unui curs opțional de literatură engleză, când se întâlnește cu un sonet de Shakespeare, moment în care se hotărăște să renunțe la agricultură și să își închine viața studiului literaturii. Curând, ajunge să predea la universitate și să se specializeze în literatură medievală, se căsătorește și suferă din cauza unei căsnicii cât se poate de ostile și sterile din punct de vedere emoțional, trece impasibil prin experiența a două războaie mondiale, se lovește de intrigile puse la cale de ceilalți membri ai catedrei de limba și literatura engleză, cunoaște parțial iubirea într-o idilă sortită încă de la început eșecului, și cară pe umeri, asemeni unui Sisif, povara înfrângerilor succesive, a durerii și a asperităților vieții.
Și, cu toate acestea, Stoner merge mereu mai departe, întâmpinând piedicile pe care i le pune viața, în derularea ei nemiloasă, cu stoicism și demnitate, iar romanul, din anatomie a banalității și a regretului, capătă noi valențe, relevându-ni-l pe protagonist în ipostaza aproape neverosimilă, dar cât se poate de justă, de erou care sfidează un destin potrivnic tocmai prin inerția sa.
A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.
Biblioteca Județeană Brașov are cartea la Secția de împrumut, Filialele 3 și 5, dar și versiunea maghiară din 2016 la Biblioteca maghiară. Vă așteptăm să împrumutați volumul de oriunde preferați.