Recomandarea noastră de carte este „Neuromantul” de William Gibson. Publicat în 1984, romanul de debut al scriitorului canadian William Gibson, „Neuromantul”, reprezintă un punct de turnură în literatura SF, deplasând accentul de pe transformările exterioare, vizibile, generate de evoluția fulminantă a tehnologiei pe mutațiile interne, la nivelul structurii biologice și cognitive, pe care dezvoltarea tehnologică le aduce cu sine. Recunoscută drept cartea de căpătâi a fenomenului cyberpunk, ce propune o viziune puternic pesimistă asupra viitorului, redată prin intermediul unui univers ficțional intens erodat de hipertehnologizarea ubicuă a societății, „Neuromantul” se ferește în permanență de ispitele poetizării inovațiilor tehnico-științifice – în locul unei imagini romantice a infinitelor posibilități ale științei de a îmblânzi și transforma natura, sporind astfel calitatea vieții și anihilând erorile din codul genetic uman, Gibson ilustrează cum fuziunea dintre biologic și tehnologic duce la o condiție postumană unde reminiscențele umanității se scaldă într-o pâlpâire vagă, umbrită de transformări corporale, modificări genetice, proteze și implanturi cibernetice. În anti-utopia imaginată de Gibson, indivizii trăiesc într-o stare permanentă de sfârșeală și apatie – sistemul lor senzorial fiind răvășit de o hiperexcitabilitate cronică indusă de surplusul diverșilor stimuli (precum constelația de neoane și reclame orbitoare) ce împânzesc mega-metropolele post-apocaliptice, al căror decor este scindat între zonele high-life, ale serviciilor de lux și ale corporațiilor transcontinentale și lumea pestriță a proscrișilor societății, a cyber-criminalilor și asasinilor plătiți, a barurilor întunecate, a clinicilor-fantomă ce oferă servicii de modificare biologică și a hotelelor-capsulă mizere, construite pentru a ameliora problema suprapopulării. Filosofia de viață dominantă este hedonismul: aflați sub stăpânirea nemiloasă a unei narcoze colective ce estompează în mod constant starea de veghe a indivizilor, aceștia vânează cu disperare, ca niște toxicomani-strigoi, preparate chimice capabile să le redea, măcar pentru o scurtă durată, vigilența; alții, precum protagonistul romanului, Case, nu se simt cu adevărat în viață decât atunci când sunt conectați la cyberspațiu, o realitate virtuală, alternativă, definită de Gibson ca „o halucinație consensuală trăită zilnic de miliarde de operatori”, adică o rețea de universuri digitale, de baze de date, o matrice electronică ce anticipează Internetul din zilele noastre. Fost hacker sau, în termenii autorului, „cowboy de consolă”, Case este racolat de către o inteligență artificială spre a se infiltra în sistemul informatic al unei familii-corporație misterioase, clanul Tessier-Ashpool, pentru a dezactiva sistemele de securitate ce limitează autonomia acesteia.
Înțesat de neologisme, de jargon tehnico-științific și medical, romanul creează un efect profund de alienare, Gibson folosindu-se de acest tip de discurs pentru a-i provoca cititorului – cel puțin în primele pagini, până când acesta se familiarizează cu stilul dens și cu ritmul alert – o senzație similară cu acea confuzie și surescitare pe care supraabundența de tehnologie o declanșează în adâncul personajelor; astfel, cititorului i se cere permanent un efort de „a se cupla”, asemenea lui Case la matrice, rețelei de text ce-l poartă pe aceasta, cu o viteză halucinantă, de pe un continent pe altul și dintr-o realitate în alta. Apărut acum mai bine de treizeci de ani, romanul surprinde prin caracterul său premonitoriu, anticipând tehnologii precum Internetul și dispozitivele de realitate virtuală, și totodată înstrăinarea, izolarea și dezumanizarea pe care acestea le generează.
Cea mai recentă ediție a romanului a apărut la editura Paladin, în anul 2017, în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu. Îl puteți împrumuta atât de la sediul central, cât și de la filialele 1, 2 și 3.