Cartea recomandată este „Punctul Omega” de Don DeLillo. De curând, editura new-yorkeză Scribner a anunțat că luna viitoare va publica un nou roman de Don DeLillo, prozator care – alături de scriitori precum John Barth, William Gaddis, William H. Gass, Robert Coover, Donald Barthelme și Thomas Pynchon – se înscrie în rândul celor mai reprezentativi autori americani postmoderni, inițiatori ai unei noi paradigme din cadrul literaturii de secol XX. Astfel, în anticiparea următorului său roman, recomandarea de lectură din această săptămână are în centru penultimul roman al lui Don DeLillo, „Punctul Omega”, publicat în 2010 și apărut la noi în 2012, la editura Polirom, în traducerea Veronicăi D. Niculescu.
Roman de mici dimensiuni, „Punctul Omega” este una dintre acele opere literare care surprinde prin rigoarea și ingeniozitatea construcției epice, concentrând maximum de idei, preocupări tematice și problematizări într-o formă restrânsă, migălos realizată, ce evită risipa de cuvinte sau excesele de orice manieră. Cu toate că romanul poate fi citit în câteva ore, cititorul interesat de problemele pe care autorul le ridică prin intermediul discuțiilor și frământărilor personajelor poate petrece timp îndelungat contemplând – asemeni personajului nenumit din prologul și epilogul cărții, care revine obsesiv la o expoziție dintr-un muzeu unde se proiectează filmul lui Hitchcock, „Psycho”, la o viteză de două cadre pe secundă, astfel încât durata acestuia să fie prelungită la 24 de ore – diversele subiecte de discuție propuse de-a lungul cărții. De altfel, cea mai mare parte din roman se desfășoară sub forma unui dialog între Richard Elster, teoretician al războiului și fost consilier în chestiuni de politică internațională (în speță cele raportate la conflictul din Irak), activ în timpul administrației Bush, dar acum retras, ca un pustnic, într-o vilă din deșertul Californiei, și Jim Finley, un tânăr și idealist regizor care încearcă în zadar să-l convingă pe Elster să apară într-un documentar-interviu pe tema celor doi ani petrecuți de acesta la Pentagon. În liniștea și monotonia deconcertantă a deșertului, timpul și spațiul par să capete alte coordonate, iar realitatea ia forma unui vis febril, confuz: pe măsură ce personajele se adâncesc în dezbateri pe teme precum materia organică și anorganică, transcendența, natura timpului, sfârșitul conștiinței umane și teoriile paleontologului iezuit francez Teilhard de Chardin cu privire la evoluția materiei către o conștiință unificatoare, cei doi bărbați își confruntă de fapt propriile spaime existențiale, dezamăgiri, eșecuri, alunecând într-un fel de catatonie a spiritului, exacerbată de nimicul care învăluie refugiul lui Elster. Iar atunci când fiica acestuia, o prezență mai degrabă fantomatică printre cei doi bărbați, dispare într-o zi fără urmă, autorul pare a schimba brusc tempoul narațiunii, inserând dinamism și suspans în ceea ce ia acum forma unei investigații detectiviste a unui fenomen aflat de la bun început sub semnul inexprimabilului. Întocmai ca „Pyscho-ul” rulat cu încetinitorul din galeria de artă pe care o frecventează naratorul anonim, DeLillo își provoacă cititorii să citească printre rânduri, să ajungă la un grad de aprofundare a textului inaccesibil ochiului obișnuit să culeagă doar explicații de-a gata.
Romanul poate fi împrumutat atât de la sediul central, cât și de la filiala 5. Lectură placută!