Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta este volumul de articole „Imagini, litere și documente de călătorie”, semnat de Gheorghe Crăciun, care a fost publicat la editura Polirom în anul 2016. Acesta poate fi împrumutat de la biblioteca județeană din Brașov atât de la sediul central, cât și de la filialele 2, 3 și 5.

Am regăsit în articolele adunate în acest volum aceeași fragilitate și sinceritate dezarmantă din proza lui Crăciun, dublate, bineînțeles, de scriitura sa limpede, de alchimist al limbajului și de spiritul său teoretic, obsedat de problematica relației dintre trup și literă și de limitele cuvântului ca instrument de reprezentare a realității. În ciuda eterogenității sale (sunt reunite aici notații diaristice, prefețe la diverse volume – dintre care una foarte pasionantă ce are mai degrabă calitatea unui eseu complex despre substraturile ideologice ale unui fenomen relativ nou în România acelei perioade, graffiti-ul, cu trimiteri la poezia lui Cărtărescu -, emoționante portrete ale unor prieteni dispăruți, comentarii asupra mutațiilor survenite în câmpul literar sub asaltul globalizării, confesiuni, interviuri, răspunsuri la anchete culturale – din care aflăm, printre altele, că autorul nu îi înghite pe Eco și Rushdie -, percutante analize ale operelor unor artiști plastici etc.), volumul se simte neobișnuit de unitar și de coerent și asta, poate, mai ales datorită faptului că în tot ceea ce scrie, Gheorghe Crăciun caută în primul rând să se cunoască pe sine, să excaveze în straturile de profunzime ale ființei și să identifice acele elemente capabile să limpezească hățișurile existențiale. Și aceasta fără a lăsa vreodată impresia că ar fi un egotist, căci foarte multe dintre textele care compun volumul de față ni-l dezvăluie pe autor ca un intrepid și neobosit (iertată-mi fie exprimarea stângace) luptător al cauzei optzecismului, preocupat să asigure colegilor săi de generație un loc meritoriu pe scara de valori a literaturii și artelor în context românesc și european.

A recomandat Vlada Babei, voluntar pentru citit