Recomandarea de săptămâna aceasta este „Mânia lui Mao. China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor”, volum ce reunește 26 de articole publicate de Yu Hua, unul dintre cei mai importanți scriitori chinezi contemporani, în presa occidentală între 1999 și 2018. Cartea a apărut în anul 2019 la editura Humanitas în traducerea sinologului Mugur Zlotea și este disponibilă în cadrul bibliotecii județene din Brașov atât la sediul central, cât și la filialele 2 și 5.
„Nostalgia îmi amintește de ochii unui câine”, scrie Yu Hua într-un articol unde poartă cititorul prin trei mari momente din istoria recentă a Chinei – Revoluția Culturală a lui Mao Zedong, reformele lui Deng Xiaoping și cele ale lui Xi Jinping, actualul președinte. Această comparație i-a fost sugerată autorului de urmările procesului intens de urbanizare prin care a trecut țara, în urma căruia țăranii s-au văzut nevoiți să își abandoneze terenurile – cu tot cu câinii de pază – pentru a se muta în apartamentele oferite de guvern; năuci și încovoiați de foame, câinii au continuat să bântuie ogoarele stăpânilor, doar-doar se vor întoarce în cele din urmă. Stăpânii n-au revenit, iar câinii s-au prăpădit, neavând altă hrană decât iluzia narcotică a unui trecut care se poate repeta.
În toate articolele sale despre realitatea socială, politică, economică și culturală a Chinei de astăzi, Yu Hua revine obsesiv la trecut pentru a putea înțelege care au fost factorii ce au făcut posibilă transformarea atât de rapidă și radicală a Chinei din ultimul secol. Acest plonjon în oceanul tulburat al istoriei are drept rezultat o topografiere a unui spațiu măcinat de conflicte interne și incongruențe profunde care s-au tradus prin decalaje nu doar la nivelul macrostructurii sociale, ci mai ales în sânul familiilor și în structura intimă a indivizilor. Supraviețuitorii Marelui Salt Înainte și ai Revoluției Culturale, care au asistat la orori greu de imaginat azi și au făcut față unei sărăcii abrutizante în numele luptei de clasă (și asta într-o perioadă în care nici măcar nu se putea vorbi de clase distincte, toată China trecând prin malaxorul privațiunilor), asistă acum și mai neputincioși la corupția și prefacerile economice recente care au divizat societatea mai mult ca niciodată, creând extreme dintre cele mai aiuritoare („azi, pentru clasa conducătoare, apelul la lupta de clasă ar însemna să își sape propriul mormânt”), iar oamenii de afacere care s-au îmbogățit mai mult sau mai puțin legal în urma miracolului economic generat de reformele lui Deng Xiaoping contemplă azi suicidul de teama de a nu fi investigați și găsiți vinovați de autoritățile angrenate în lupta anticorupție pe care Xi Jinping a inițiat-o. Sub motorul câștigului, tinerii din societatea chineză contemporană nu mai văd în familie celula de bază a societății, se căsătoresc și divorțează cu o viteză la fel de fulgerătoare, iar tot ceea ce văd înaintea ochilor sunt interesele personale. Așa-zisele relicve feudale (gândirea tradițională, cultura clasică, vechile obiceiuri și vechile cutume), condamnate fervent în timpul lui Mao, sunt astăzi folosite cu foarte multă iscusință de către autorități pentru a preîntâmpina incidentele de masă și pentru a reda stabilitatea socială – așa se face, de pildă, că pentru a calma locuitorii unui district din sudul Chinei, unde viiturile au luat cu ele peste o mie de morminte, pe care administrația le-a relocat ulterior într-o zonă comună, autoritățile au chemat geomanți pentru a convinge rudele că acest incident a fost un semn divin și că le va aduce prosperitate. În mod similar, autoritățile dintr-o altă regiune au căutat să pună capăt furturilor de materiale susținând că lemnul, cofrajele de oțel și cimentul din spațiul respectiv vor fi întrebuințate pentru ridicarea unui templu, ceea ce a dus imediat la stoparea sustragerilor. Iată câteva schimbări din societatea chineză de azi care alimentează mânia lui Mao, care – așa cum își imaginează autorul – n-ar pregeta să își dea singur jos portretul care tronează în piața Tian’anmen.
Alte subiecte foarte interesante abordate de autor sunt: fenomenul cenzurii în media, artă și online – cu fațetele sale cel mai adesea divergente –, corupția endemică și creșterea numărului de incidente de masă, absența unor măsuri clare împotriva încălcării drepturilor de autor, regulile absurde ale administrațiilor locale, triada lege-petiție-stabilitate și carențele sistemului judiciar chinez, dezinformarea în masă și utilizarea patriotismului ca armă ideologică, protestele din piața Tian’anmen din 4 iunie 1989 și modul în care acestea se reflectă în conștiința publică, avântul micro-bloggurilor ca instrumente subversive și mijloacele creative prin care internauții fentează cenzura, precum și crizele de pe toate planurile mascate de evoluția nefirească a Chinei din ultimii 70 de ani.
Incisive, inteligente și scrise cu surâsul istovit al celui care a înțeles că între literatura absurdului și realitatea în care trăiește s-au dizolvat de mult timp frontierele (imaginea cu cerșetorii care, mai nou, poartă pancarte cu coduri QR pentru a primi milostenie direct în contul bancar sau regula introdusă în 2004 de administrația provinciei Hunan potrivit căreia femeile care doresc să lucreze în administrația publică trebuie să aibă sânii simetrici par a fi rodul unei imaginații fertile, însă e vorba de situații cât se poate de adevărate), articolele lui Yu Hua schițează cu multă luciditate portretul unei Chine eteromorfe și schizoide, cu toate contradicțiile, conflictele și paradoxurile ei. O lectură necesară.
A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit