Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul din 1940 al scriitorului britanic Graham Greene, „Puterea și gloria”, publicat în anul 2004 la editura Polirom în traducerea lui Alexandru Vlad și reeditat anul trecut la editura Litera. Acesta poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene din Brașov, precum și de la filialele 1, 2, 3, 5, dar și de la filiala pentru copii. De asemenea, biblioteca județeană deține și o variantă în format Daisy a romanului, destinată persoanelor cu deficiențe de vedere.
La sfârșitul anilor ’30, Graham Greene face o vizită de câteva luni în Mexic pentru a studia fenomenul persecuției ațintite asupra Bisericii Catolice, experiență pe care avea să o detalieze în cartea de nonficțiune, „The Lawless Roads”. Această vizită avea să-i furnizeze și materia primă pentru romanul „Puterea și gloria”, care are drept fundal măsurile anticlericale violente adoptate de guvernatorul Canabal din provincia Tabasco.
Am să fiu sincer – lectura romanului lui Greene nu este ușoară, în ciuda dimensiunilor sale mici și a stilului de o limpezime ireproșabilă. Construcția romanului este, de asemenea, cât se poate de simplă: avem de-a face cu opera unui scriitor cu totul neinteresat de artificii sau de alde procedee literare menite să impresioneze cititorul prin originalitatea sau ludicul lor. Limbajul este laconic, aproape telegrafic, perspectiva narativă de o obiectivitate intimidantă, însă toate aceste caracteristici – care în mâinile unui prozator mai puțin experimentat ar fi avut ca rezultat o operă searbădă, lipsită de strălucire – se îmbină cu tact la Greene pentru a reda imaginea unei lumi descărnate, reduse la minimul necesar supraviețuirii. Întreg peisajul este ostil, guvernat de forțe răuvoitoare: nu cred că există capitol în care să nu fie menționați vulturii care se rotesc, într-o expectativă criminală, pe cerul cumplit, căldura și umezeala nemiloase sau gândacii care mișună prin cotloanele încăperilor și care, în marșul lor bezmetic și stupid, se pocnesc ritmic de pereți sau obiecte rătăcite prin camere. Asemeni gândacilor rătăcește și protagonistul cărții, un preot-fugar măcinat de cele mai tulburătoare frământări, unul dintre puținii care au mai rămas în toată provincia Tabasco: majoritatea au fost fie executați, fie forțați să se căsătorească și să renunțe la orice practică religioasă.
Preotul lui Greene este mai curând un antierou: tată al unui copil (încălcând, deci, jurământul de castitate), alcoolic, mândru și lacom, acesta rămâne pentru locuitorii provinciei, în mod ironic, singurul mesager palpabil al unui Dumnezeu care pare să-și fi întors privirea de la această față a pământului. În ciuda faptului că este urmărit de potera unui locotenent care nutrește o ură profundă pentru Biserică, considerând că aceasta nu face decât să se lăfăie într-o ipocrizie grosolană și să vândă minciuni unor oameni care de-abia își pot asigura pâinea cea de toate zilele, preotul nu și-a pierdut însă sentimentul datoriei și, atunci când oamenii i-o cer, îi binecuvântează, spovedește, împărtășește și le botează copiii. Probabil chiar în această natură duală și conștiință chinuită a protagonistului rezidă vigoarea romanului: cu toate că soarta protagonistului pare a fi pecetluită încă din momentul în care ne este prezentat, conflictul interior al preotului – între conștiința propriei nevrednicii și cea a statutului său de lider spiritual al unei comunități tributare Bisericii – este cel care conferă o atmosferă în permanență tensionată. Deși preotul nu este un sfânt sau un martir în înțelesul larg acceptat al termenului, Greene – catolic la rândul său – subliniază că orice om, oricât de împovărat de păcate ar fi, are șansa de a fi salvat, asemeni tâlharului de pe cruce. Iar preotul, cu toate îndoielile și rătăcirile sale, ajunge în mod paradoxal să reprezinte unul dintre cele mai credibile modele ale beatitudinii din câte s-au scris.
A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit