Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul „Strada”, scris de Adrian Chivu și publicat în anul 2012 la editura Polirom. Acesta este disponibil în cadrul bibliotecii județene la sediul central și la filiala 5.
Unul dintre principalele riscuri pe care le presupune construirea unei întregi narațiuni din perspectiva unui copil sau a unui adolescent este contaminarea acesteia cu observații, exprimări, concepții, judecăți care pot trăda viziunea scriitorului adult, prejudiciind astfel autenticitatea scriiturii și întreg demersul narativ. Adrian Chivu, un scriitor care a manifestat și în alte texte o atenție deosebită față de stil și de perspectiva eului naratorial (în „Caiet de desen”, de exemplu, punctul de vedere îi aparține unui adolescent care suferă de o tulburare cognitivă), reușește cu brio să redea gândurile și observațiile lui Traian Rusu, un copil de clasa a V-a din Bucureștiul ultimilor ani ai regimului comunist, creând un stil cât se poate de primar, în absența unui termen mai potrivit – o voce ternă, uniformă, fără inflexiuni, un ton căruia îi lipsește în mod credibil maturitatea emoțională și intelectuală necesară pentru a decoda semnificația evenimentelor în care el sau cei din jurul său sunt implicați.
Structurat în 29 de capitole, fiecare constând dintr-o singură frază lipsită de semne de punctuație, romanul urmărește câteva zile din viața aparent banală a lui Traian, un copil ca toți alții care se află la vârsta primilor fiori erotici și a dezamăgirilor, a prieteniilor, a jocurilor și a ștrengăriilor și, pentru cei care au copilărit în era pre-internetului, o vârstă a oracolelor, a schimbului de timbre și a țevilor cu cornete de hârtie. Am ținut să insist pe sintagma „aparent banală” pentru că, dincolo de toate acestea, imaginația debordantă proprie copilăriei este cea care animă strada pe care locuiește eroul, reprezentând o portiță către un univers aproape mitic, unde granița dintre viață și moarte este inexistentă. Astfel, pe lângă experiențele de la școală, cozile de la magazin, acel du-te-vino amețitor la mătușa sa, casa lui Mircea, scara lui Cip și înapoi acasă, Traian este prins într-un adevărat scenariu detectivistic, fiind convins că unchiul său, plecat pentru câteva zile de acasă, a fost asasinat de mătușa sa și că, odată întors, acesta este de fapt un strigoi care caută să se răzbune pe întreg cartierul, negăsindu-și liniștea până când trupul său va fi înmormântat creștinește.
Am apreciat mult modul în care firul fantezist-polițist (o sursă majoră de situații comice) se împletește cu secvențe, aluzii, frânturi de conversații (câteva exemple concrete: pene de curent, cozi interminabile la alimentări și penuria alimentară, problema avortului, zvonurile despre iradierea celor care traversează hotarele statului etc.) peste care protagonistul trece rapid cu vederea, dar care cititorului îi trezesc azi un gust amar, dureroase și sumbre mărturii ale unei epoci pe care numai acea dulce narcoză care este copilăria le poate voala.
A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.