Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul „Zgomotul alb”, probabil cea mai cunoscută operă semnată de Don DeLillo și cu siguranța una dintre cărțile de căpătâi ale literaturii postmoderne. Romanul a apărut la editura Leda în 2006, fiind tradus de către Horia Florian Popescu (al cărui nume se leagă și de traducerile în limba română ale unor autori precum Thomas Pynchon sau Vladimir Nabokov), și poate fi împrumutat de la sediul central al bibliotecii județene.
Despre creația lui Don DeLillo – ce însumează, până-n prezent, 18 romane, la care se adaugă un volum de proză scurtă și câteva opere dramatice – s-au scris tomuri întregi de exegeză literară, fiind considerată o piatră unghiulară în literatura americană postmodernă și o cronică de mare ascuțime a prezentului, abordând teme adânc imprimate în existența noastră, precum: consumismul, suveranitatea mass-mediei – o adevărată forță modelatoare a realității –, ubicuitatea și ritmul vertiginos de dezvoltare al tehnologiei, terorismul, anomia socială pe fondul mutațiilor bruște și din ce în ce mai violente din toate straturile vieții, catastrofele artificiale, eroziunea spiritualității.
E greu de crezut că romanul a fost publicat în 1985 – toate aceste teme pe care autorul le dezvoltă într-un stil sintetic și impersonal care decantează frazele de tot ceea ce le-ar putea încărca inutil au astăzi reverberații tulburătoare și o relevanță poate chiar mai puternică decât acum 30 de ani, dobândind noi și potente valențe. Jack Gladney, șef al catedrei Hitler la o facultate din Midwest-ul Americii, om cu o vastă experiență matrimonială dar lipsit de cunoștințe de limba germană – esențiale pentru profesia sa de expert în studii hitlerologice (specializare universitară inventată de el însuși) – este protagonistul acestui roman proteiform, care pare să-și schimbe în permanență structura: deși începe ca un roman al campusului universitar și ca unul domestic, DeLillo inserează pe parcurs elemente ce-l apropie de thriller – cu conspirații farmaceutice – sau distopie – cu dezastre artificiale de proporții colosale ce amenință să îmbolnăvească întreaga populație. La baza romanului se află însă spaima de moarte, o temă dezvoltată în cadrul fiecărui registru narativ în parte: fie că este vorba de expunerea lui Jack la norul chimic care se abate asupra orășelului său sau la încercările soției sale, Babette, de a-și suprima teama de moarte recurgând la un medicament experimental (care, pare-se, are drept efecte secundare pierderi de memorie și confuzia dintre semnificant și semnificat – un așa-zis „coșmar saussurean”, în termenii lui DeLillo), personajele romanului se simt incapabile să confrunte realitatea incontestabilă a morții. În acest univers nebulos înfățișat de autor, religiozitatea tradițională a fost înlocuită de o nouă religie, una a Supermarketului și a Mass-Mediei, o religie unde zgomotul de fond din magazine și babilonia semnalelor sonore emise de televizoarele și radiourile devenite ubicue iau locul rugăciunilor sau cânturilor religioase. Mass-media devine o sursă de adevăruri incontestabile și un instrument esențial de experimentare a realității – așa se explică bunăoară refuzul lui Heinrich, fiul lui Jack, de a accepta concretețea ploii care se desfășoară în fața sa și de a insista că nu va ploua decât atunci când va anunța ploaia. Supermarketul, templul omului postmodern, are la DeLillo o funcție spirituală, iar protagonistul face elogiul consumismului, declamând că a cheltui înseamnă, în fapt, a trăi, a înșela moartea. Dar probabil cea mai dezolantă constatare a lui Jack – și implicit a noastră – este aceea că s-a ajuns la un exces atât de înfricoșător de semne și simboluri încât ceea ce este real, obiectele în sine nu mai pot fi văzute; cu alte cuvinte, ne rămân doar reprezentările lor, artificialul, simulacrul. La finalul romanului, rămâne astfel să ne întrebăm – mai ales astăzi, în era internetului – dacă mai putem opera cu distincții între real și virtual, între autentic și simulacru, iar dacă gândurile sau frazele pe care le rostim ne aparțin cu adevărat sau fac parte de fapt dintr-o pletoră de locuri comune ce ne-au tot fost livrate de mass-media până când s-au infiltrat indisolubil în conștiința noastră.
A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit