Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta cartea de istorie culturală a lui Radu Mârza, „Călători români privind pe fereastra trenului”, publicată în 2020 la editura Polirom. Aceasta poate fi împrumutată de la sediul central al bibliotecii județene, precum și de la filialele 2 și 5.

Volumul lui Radu Mârza tratează un subiect prea puțin abordat în istoriografia românească: impactul pe care l-a avut introducerea căii ferate în țara noastră și schimbările culturale, sociale, politice și economice pe care această emblemă a revoluției industriale le-a generat. Fiind, după cum anunță subtitlul cărții, „o încercare de istorie culturală”, autorul este interesat să redea aceste transformări prin prisma mărturiilor directe ale unor intelectuali români care au călătorit cu trenul în primul veac al transportului feroviar (1830-1930) – în țară și în străinătate –, conturând astfel o imagine de ansamblu asupra modului în care acest nou mijloc de transport era privit în epocă. Volumul este structurat în trei capitole (plus o introducere și o încheiere), fiecare dedicat unei perioade diferite. Primul capitol îi are în vedere pe cei dintâi călători români cu trenul care și-au consemnat experiențele: Petrache Poenaru (despre care aflăm că a parcurs traseul Manchester-Liverpool în 1831, la doar un an după inaugurarea căii ferate!), Ion Codru Drăgușanu (care a călătorit prin Franța, Germania, Elveția și Anglia în anii 1840), Nicolae Filimon (numit de autor „primul turist român”, datorită atenției pe care o acordă peisajului, folosirii unui ghid de călătorie și rememorării conotaților istorice ale locurilor parcurse), precum și George Barițiu și Ion Ghica, care sunt priviți ca adevărați teoreticieni și promotori ai dezvoltării transportului feroviar, intuind de la bun început beneficiile de ordin economic, strategic și social ale acestuia. Cel de-al doilea capitol, centrat pe perioada de la finele secolului al XIX-lea și începutul Primului Război Mondial, reflectă creșterea semnificativă a rețelelor de căi ferate din Europa, ceea ce a adus cu sine și o diversificare de tip tematic a călătoriei feroviare: tehnologia este îmbunătățită, rutele devin mai mari, se efectuează reconfigurări majore ale spațiului urban și rural (se construiesc poduri, viaducte, tunele), devin accesibile și călătoriile de o zi etc. Aici sunt citate mărturiile unora ca A.D. Xenopol, Iosif Vulcan, Al. Vlahuță și, mai ales, N. Iorga, mereu atent să consemneze în același timp istoria locurilor traversate; totodată, el este și un „călător militant”, care în timpul călătoriei sale prin Transilvania anului 1905 vede pretutindeni (prin peisajele vizibile de pe fereastra trenului, prin gări, dar chiar și în vagonul de tren sau în cărbunele folosit pe post de combustibil) semne ale opresiunii naționale. Ultimul capitol – și cel mai interesant, după părerea mea – strânge laolaltă observațiile unor importanți scriitori ai epocii interbelice – Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu și Demostene Botez. Rebreanu, în special, este mai mult decât un simplu observator; acesta face din descrierile sale adevărate pagini de roman, uneori naive, alteori pătrunzătoare și remarcabile din punct de vedere stilistic, dar de cele mai multe ori pur și simplu amuzante. Vedem astfel un Rebreanu naiv care face elogiul fascismului, deducând că acesta ar fi un regim politic salutar, impresionat fiind de un milițian atent la confortul pasagerilor dintr-un tren italian, un Rebreanu ce, mituind un conductor german pentru a obține un compartiment doar pentru el și amicul său, constată că și la „case mai mari” se practică astfel de obiceiuri, un Rebreanu ce radiografiază, în stil caragialesc, microcosmosul reprezentat de vagonul de tren (unde întâlnește un „dl. Goe francez”), dar și un Rebreanu vizibil măgulit de popularitatea sa ca scriitor și care culege roadele celebrității atunci când vameșii și polițiștii de frontieră români îl scuză ca a încurcat niște acte de călătorie.

Cu toate că mi-ar fi plăcut ca analiza autorului să fie mai nuanțată (pasajele selectate sunt evocatoare, însă de cele mai multe ori comentariul autorului nu aduce nimic în plus), iar planul acestei cercetări mai coerent, cartea lui Radu Mârza reușește să surprindă – grație pasajelor reproduse in extenso – modificările survenite în spiritul epocii odată cu introducerea căii ferate: relația omului cu peisajul, cu timpul și spațiul capătă noi dimensiuni, apar noi moduri de loisir și socializare și noi instituții (gara, vama, compartimentul, restaurantul), vocabularul călătorului se îmbogățește, natura este îmblânzită, iar călătoria se democratizează.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.