Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de carte a voluntarului este „Scurtă scrisoare pentru o lungă despărțire” de Peter Handke.

Publicat în 1972, cel de-al treilea roman al scriitorului austriac Peter Handke (care a fost premiat anul trecut cu premiul Nobel pentru literatură), „Scurtă scrisoare pentru o lungă despărțire”, poate fi citit ca un fel de topografie a interiorității și a alienării camuflată sub forma unei ficțiuni detectivistice. O astfel de descriere este însă destul de schematică, întrucât ceea ce face Handke în acest roman – scurt, aparent simplu ca formă, scris într-un limbaj laconic, însă bogat în referințe intertextuale și viziuni edificatoare – rezistă oricărui efort de a-l substitui unui anumit gen. Firul narativ în sine este cât se poate de liniar, iar vocea complet apatică a naratorului-protagonist pare a anula de la bun început perspectiva unui potențial climax al povestirii: un dramaturg austriac, pe fondul ieșirii dintr-o relație de căsnicie toxică, pleacă în America (pentru a se regăsi ori pentru a fugi de trecut? – motivele nu sunt vreodată clar expuse), însă descoperă la scurt timp după sosire că Judith, soția sa, se află pe urmele sale și este determinată să-l ucidă. Acest joc de-a șoarecele și pisica, care le poartă pe personaje de-a lungul a doisprezece orașe americane, începând cu Boston și ajungând până în Bel Air, lângă Los Angeles, se desfășoară mai degrabă ca un thriller în care suspansul este aproape suprimat: deși autorul inserează elemente ce țin de iconografia filmelor noir (filaje, amenințări sub diverse forme, stratageme ingenioase etc.), accentul cade întotdeauna pe viața interioară a protagonistului, pe meditațiile și iluminările sale referitoare la timp, identitate, realitate și vis, natura relațiilor interumane, izolare, limbaj, artă, libertate, și nu pe urmărirea propriu-zisă, astfel încât aceasta din urmă ajunge să fie un simplu pretext pentru călătoria inițiatică ce stă, de fapt, la baza romanului.

Această călătorie se dezvoltă pe două planuri principale: este vorba, în primul rând, de o evadare în propriul trecut (mai degrabă în trecutul copilăriei sale, în satul în care a crescut, decât în trecutul relației cu Judith) și de o explorare, prin intermediul lecturilor parcurse și a filmelor văzute de-a lungul încercării sale de evadare în America, a structurii eului său, căutând modele cu care să se identifice spre a dobândi o perspectivă mai clară asupra propriei persoane. În același timp, călătoria psihologică este dublată de o căutare a esenței Americii, de o explorare a visului și a identității americane din perspectiva unui outsider al acestei culturi, ale cărui contacte cu aceasta au fost mediate, până la sosirea sa aici, de diverse produse culturale americane, de filme (în speță western-uri) și cărți (precum „Marele Gatsby”). O figură esențială în inițierea sa aici, un fel de călăuză în labirintul mitologiei americane, va fi reprezentată de persoana lui John Ford, regizorul american ale cărui filme reflectă probabil cel mai bine întreaga identitate națională americană. Și, cu toate că Handke răstoarnă convențiile literaturii noir și nu oferă o rezolvare propriu-zisă a intrigii detectiviste, cititorul va avea suficiente prilejuri de a-și pune în aplicare simțul critic parcurgând ruminațiile protagonistului și asistând la epifaniile sale.

Romanul a fost tradus de Mariana Lăzărescu și publicat în 1998 la editura Univers, iar în 2019 a fost reeditat la editura Art.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.