Școala, oferta culturală de bază și crema de pe tort

Din când în când sunt martoră la discuții despre școală, instituțiile de cultură (mă refer mai ales la biblioteci și muzee) și organizații non guvernamentale din domeniul educației, culturii și spectacolelor. Sunt dialoguri sau mai degrabă monologuri critice reciproce. Nu se mai face școală, copiii și tinerii nu au educație, cadrele didactice nu sunt interesate de educația în afara școlii, instituțiile de cultură sunt bugetare, nu fac nimic, nu sunt active etc. Vă sună cunoscut? Cum eu vin dintr-un sistem, al instituțiilor de cultură subvenționate public de buget, sigur că eu cunosc situația din interior. Dincolo însă de de disfuncționalitățile de comunicare între școală, instituții și ong-uri, aș vrea să vorbesc despre ce ne apropie. În principiu, biblioteca publică și muzeele, instituțiile de spectacol și asociațiile de orice fel nu se pot plasa în afara învățământului. Noi completăm școala cu informațiile și resursele noastre, dar nu am putea să ne desfășurăm activitatea fără instrucția de bază și educația școlară. Acolo în școală crește și se formează clientul nostru, acolo se educă, mintea și spiritul lui se deschid și se ascut. Desigur, oferta noastră nu se mărginește la publicul școlar, ne adresăm adulților, vârstnicilor, tuturor indiferent de statut social ori etnie, religie șamd. Ceea ce oferim noi este o ofertă culturală de bază, carte pentru toți, colecții și expoziții din patrimoniul cultural local, la care se adaugă expoziții itinerante. Suntem instituții de memorie, ce valorificăm ceea ce avem și cultivăm mai ales identitatea locală. Un oraș care dispune de filarmonică, teatru, operă oferă locuitorilor șansa săptămânală de spectacole, să zicem o rație de concerte, piese de teatru, spectacole de operă. Este o ofertă de bază, esențială nevoilor culturale, absolut firești, alături de celelalte nevoi. Chiar dacă avem buget, acesta este insuficient cel mai adesea, astfel încât reușim să acoperim doar aceste nevoi culturale de bază. Ne-ar plăcea ca oferta noastră să nu fie doar cea de bază, ci să facem evenimente de impact, care să atragă public, să intereseze mediul de afaceri, să unim cât mai multe segmente sociale din comunitate. Nu întotdeauna reușim. Dar eu cred că izbutim să formăm un public, un consumator care apreciază cartea, expozițiile, spectacolele, concerte, să dezvoltăm un gust, o foame, un interes, o curiozitate, aceasta din urmă esențială. Iar acest public îl recrutăm majoritar din absolvenții școlilor.
Prin crema de pe tort eu înțeleg evenimentele și activitățile asociațiilor și organizațiilor non guvernamentale de profil. Acestea au generat și generează în ultimii ani evenimente interesante, de mare deschidere, ce depășește pragul serviciilor culturale de bază, reușind să mobilizeze resurse, public și fonduri non bugetare. Cine participă la evenimentele lor? Aș zice, majoritar, același public educat în școală și a cărui curiozitate a fost stârnită de oferta culturală de bază a instituțiilor din sectorul bugetar. Din punctul meu de vedere, este clară interdependența dintre cele trei nivele și ce le apropie de fapt, interesul comun de a crea și avea o ofertă culturală coerentă, diversă și de calitate. Ce ne desparte? O parte din acuzațiile ong-urilor la adresa instituțiilor sunt reale – ne mișcăm greu, avem o inerție mare, lentoarea birocrației este evidentă, iar oamenii din sistem se lasă adesea copleșiți de instituție, nu mai văd pădurea din cauza crengilor. Sper că vom putea depăși aceste bariere prin viziune, deschidere și muncă.