Poşta de altădată

Când eram copil, eram fascinată de scrisorile mamei. Primea corespondenţă de la o prietenă din Israel, cu care păstrează şi azi o legătura de ani de zile. Ne soseau plicuri cu margini bicolore, erau din străinătate,cu  timbre atractive, ce conţineau, în afara rândurilor scrise, vederi din locuri îndepărtate şi fotografii color, atât de rare atunci la noi. Crescând, am avut propria corespondenţă, am strâns cutii de scrisori la rândul meu. Dar cel mai fascinant lucru era pânda cutiei poştale, când cercetam zilnic atentă cutia şi ghiceam sclipirea albă a unui plic. Era o bucurie de negrăit, simţeam că am o relaţie specială cu cel care -mi adresa un gând. Azi în cutia poştală se odihnesc doar promoţiile publicitare şi facturi, iar când mergi la poştă eşti dezolat descoperind caracterul exclusiv practic al ghişeelor – facturi, a alocaţii, transfer bancar, prioripost pentru acte. Nici scrisori, nici plicuri, nici hârtie elegantă de corespondenţă. S-a schimbat complet din locul legăturilor epistolare ce consolidau o prietenie cu sentimente cuprinse şi în cuvinte în locul comunicărilor rapide şi plăţilor. Astăzi cutiile poştale sunt goale, doar de sărbători se umplu de felicitări ocazionale. De Crăciun şi Anul Nou mă simt iubită fiindcă sosesc de peste tot plicuri, oamenii nu uită, măcar atunci, să aştearnă un gând bun către cei apropiaţi. Mi se par cel mai frumos cadou. Ştiu că locul scrisorilor tradiţionale a fost preluat de mesageria electronică şi de convorbirile pe mobile. Dar nu îmi sunt de ajuns, îmi lipsesc scrisorile, scrise în tihnă, cu gândul întors către destinatar. Niciodată frumuseţea cititoarei epistolei din tabloul lui Vermeer nu va fi concurată de viteza e-mailului. Luaţi cel mai prost album de reproduceri şi tot veţi simţi puterea gândului şi pasiunea cu care se cufundă tânăra în lectura epistolei, în faţa ferestrei, care inundă camera de lumină încât chipul ei iradiază. Anul trecut am pornit o campanie, personală, am cumpărat plicuri, hârtie colorată şi am început să scriu către prieteni, relatând poveşti mărunte, desenând. Şi le-am umplut cutia poştală, care numai ea ştie cât suferă, după mărturia unei proprietare. Mi-e dor de poşta de altădată. Ce să fac?! Sunt o nostalgică.