Limbi şi alfabete secrete

Când am citit romanul memorialistic Limba salvată de Elias Canetti, am aflat că părinţii lui conversau în limba germană între ei, limbă secretă pentru el şi fraţii lui, limba cuplului, prin care îşi mascau gândurile şi nu îşi dezvăluiau confesiunile, chiar dacă vorbeau cu glas tare. Mai târziu, Gernot Nussbächer mi-a împărtăşit faptul că atunci când proprii lui părinţi vroiau să nu înţeleagă ce vorbeau între ei, foloseau limba maghiară şi nu germana. Altă limbă secretă. Descifrez jurnalul de licean al lui Valeriu Branişte şi întâlnesc tot mai des cuvinte şi pasaje în româneşte scrise cu caractere greceşti. Studia la liceu greaca clasică şi folosea literele pentru a masca unele informaţii. Era păsăreasca liceenilor de atunci, numai de ei înţeleasă, aşa cum pe vremea lui Creangă slovele chirilice erau folosite pentru a comunica şcolarii întru pozne. Iar în fondul de manuscrise al Colecţiilor Speciale se păstrează o carte poştală tot al lui Valeriu Branişte, în limba germană, dar scrisă cu caractere greceşti.  Limbi şi alfabete secrete, nesfârşită este imaginaţia de a ascunde informaţia. Cine s-ar fi gândit că alfabetul limbii clasice, al elinei, putea fi folosit şi în alte scopuri decât lectura elevatului şi complexului text al  poemelor homerice, Iliada şi Odiseea?