Închisoarea îngerilor și ce înseamnă să fii instituționalizat

Am văzut până acum de două ori filmul american cu acest titlu (în original The Shawshank Redemption). Atât de impresionată am fost de prima dată, încât am revăzut cu plăcere pelicula de fiecare dată, mereu observând altceva. Regia, scenariul, dar mai ales partitura actoricească magistral interpretată de Tim Robbins și Morgan Freeman lasă pe orice spectator și cinefil cu răsuflarea tăiată, abia așteptând întâlnirea cu personajele și actorii lor, ajungând să știe scenele pe de rost, să aștepte replica, gestul, grimasa să se petreacă. De data aceasta, la cea de a treia revedere, am remarcat pasajele și scenele care descriu psihologia deținutului sau a persoanei instituționalizate, cum este denumită mai general în film. Percepția mea trează la acest aspect al filmului se datorează experiențelor cu utilizatori de bibliotecă ce au trăit în mediul instituționalizat al centrelor de plasament. Filmul propune o dezbatere profundă despre condiția prizonierului, demonstrând forța legăturilor, a închisorii interioare și interiorizate, forță căreia puțini îi fac față la liberare, neadaptându-se în societate, în condiții de libertate. Încarcerați atât de mult timp, trăind conform unor reguli dure, cunoscute și acceptate în urma unor experiențe traumatice, prizonierii au învățat să respecte limitele reduse, admițându-le ca normale și neavând de ales. Eliberați, se trezesc singuri, fără reguli, cu o singură provocare în față, aceea a libertății și liberului arbitru, de a alege propriile reguli după care să trăiască. Cei mai mulți, după ani de închisoare, nu reușesc să găsească cumpăna și se reîntorc spre mediul cunoscut, carceral este drept, dar unul pe care îl înțeleg și unde trebuie să accepte condițiile impuse, nu să le stabilească singuri. Este mai ușor așa decât să facă față singuri exercițiului libertății. Persoana cu această stare de spirit este instituționalizatul, după definiția și înțelesul celor din închisoare. Descrisă magistral în film, relația aceasta se aplică și persoanelor vulnerabile din societatea românească, ce provin din centrele de plasament, mai precis tinerii instituționalizați. Situația materială precară, lipsa unor susținători și a prietenilor, confruntarea cu realitatea de a găsi un loc de muncă și de a face totul pe cont propriu creează o nesiguranță și dificultăți de adaptare tinerilor. Starea aceasta psihică de instituționalizat acționează ca o frână în integrarea lor în societate. Nu mulți pot face provocării de a începe viața independentă de mediul instituționalizat pe care tocmai l-au părăsit. Nu numai greutățile materiale, ci și probleme specifice de psihologie impiedică ieșirea din „zona de confort”, de fapt dintr-o arie a reflexelor condiționate pentru a pătrunde în zona liberului arbitru. Știu că bibliotecile nu și-au asumat până acum vreun rol în integrarea socială a persoanelor instituționalizate, deși tot mai multe persoane de acest tip caută adăpost în spațiul bibliotecilor, atrase de gratuitatea internetului mai ales. Dar sunt sigură că vom avea nevoie de formare, informare și abilități tot mai multe pe acest domeniu și că acest film ajută pe bibliotecari să înțeleagă psihologia persoanei instituționale, ce înseamnă să fii și să trăiești instituționalizat, cu garduri de securitate, pază și supraveghere în jur, ajungând ca aceste ziduri fizice să devină bariere psihice de non comunicare.