În oglinda istoriei

IMG_7383În 28 ianuarie 2015, a demarat la Școala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi- Brașov proiectul educativ În oglinda istoriei, care a reunit elevi atât din școala mai sus amintită, cât și din Școlile Nr. 3, 6, 27, urmând ca la alte două activități să ni se alăture elevi din Școlile Gimnaziale Ghimbav și Rupea. Scopul activităților este formarea lor în spiritul aprecierii trecutului istoric și al valorificării modelelor pozitive.

Prima activitate, desfășurată sub genericul Să ne cunoaștem, să ne împrietenim!, ne-a pus împreună, elevi, profesori, părinți, cu partenerii de la Secția de Copii și Tineret a Bibliotecii  Județene George Barițiu. Aplicând principiul dezvoltat de Constantin Noica, potrivit căruia întrebarea luminează lucrurile, elevii au fost provocați să-și pună întrebări și să caute răspunsuri pe tema istoriei. Prin metafora legată de oglindă, au înțeles că se relevă ideea de percepție și de cunoaștere, limitate însă, căci istoria – ceea ce s-a petrecut cândva – este adusă la cunoștința noastră de istorici. Au fost îndrumați să observe, să mediteze, să fie atenți la detalii, căci scopul este să ajungă să fie capabili să înțeleagă timpurile care s-au scurs, să valorifice exemplele pozitive, să nu reia greșelile, să trăiască armonios și corect. După exercițiul de cunoaștere – floarea cunoștinței – în cadrul unui workshop, au propus sugestii pentru afișul și sloganul proiectului și au arătat că sunt interesați de tema istoriei.

Ne-am bucurat de o activitate plăcută, iar aprecierile copiilor ne motivează să mergem mai departe. Participanții din partea Secției pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene ”George Barițiu” – Brașov, adresează felicitări inițiatorului proiectului, doamna prof. Violeta Nedelcu și celorlalți parteneri din proiect, conducerii Școlii Gimnaziale nr. 2  Brașov și mulțumesc tuturor celor implicați pentru posibilitatea de a fi din nou împreună, într-un nou proiect, fapt care ne onorează și ne bucură.