Volumul „In memoriam Gernot Nussbächer”, editat de Biblioteca Judeţeană Braşov în anul 2021, este cel cu care vreau să vă reţin atenţia astăzi şi pe care îl veţi găsi la secţia de împrumut, sala de lectură şi cele 6 filiale ale bibliotecii.
Cu numele lui Gernot Nussbächer am făcut cunoștință în cea mai scurtă zi a anului – 21 decembrie 2021 –, cu prilejul lansării volumului omagial „In memoriam Gernot Nussbächer” de către Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov. Acest nume săsesc, a cărui sonoritate gravă și augustă poartă amprenta unor vremuri demult apuse (mai târziu am aflat că prenumele este alcătuit din morfemele „Ger”, care înseamnă „suliță”, și „Not”, adică „luptă”), avea să-mi ațâțe o curiozitate mistuitoare pentru persoana care – așa cum urma să descopăr – l-a purtat cu atâta demnitate, înfruntând cu un stoicism exemplar și o credință de nestrămutat această luptă continuă care este viața.
Personalitate plurivalentă (arhivar, istoric, cercetător, paleograf, bibliotecar, editor și chiar personaj de mai multe romane!) și fire hrănită de năzuința avidă spre cunoaștere, căci din mărturiile celor care l-au cunoscut îndeaproape mirarea inocentă față de tainele – fie sacre, fie profane – ale vieții pare să fi fost una din trăsăturile sale definitorii, Gernot Nussbächer a reprezentat, așa cum însuși îi plăcea să se considere, o punte de legătură între cele trei naționalități istorice ale Transilvaniei și un intermediar între trecut și prezent. Înzestrat cu o cunoaștere de tip enciclopedic și cu o rigurozitate profesională imbatabilă, este dificil să ni-l imaginăm pe Gernot Nussbächer ca fiind contemporanul nostru: de regulă, ne place să formulăm discursuri encomiastice pentru a elogia personalități remarcabile ale trecutului, prezentul – în desfășurarea sa haotică și nebuloasă – ne oferă de prea puține ori răgazul pentru a aprecia cu justețe ceea ce se află înaintea noastră, însă îmi place să cred, cel puțin din mărturiile celor care au contribuit cu texte la volumul coordonat de Ruxandra Nazare, că lui Gernot Nussbächer i-a fost recunoscută din timpul vieții valoarea și că persoanele care l-au cunoscut direct sau indirect, prin lucrările sale, au rămas cuceriți și transformați definitiv de această întâlnire.
Îndrăgostit iremediabil de Biserica Neagră și de personalitatea cărturarului umanist Johannes Honterus (cu care a avut o strânsă legătură spirituală, întețită și de mutarea sa în fosta bibliotecă edificată de Honterus, unde a avut șansa să lucreze cot la cot cu afinul său și să ducă mai departe, în chip simbolic, contribuțiile acestuia la progresul cetății), Gernot Nussbächer, prin cele peste 1500 de studii scrise de-a lungul vieții, a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea istoriografiei românești și la formarea unor generații de arhivari și istorici care au împrumutat câte ceva din pasiunea, rigoarea și metodele sale de lucru, apte să facă lumină în tenebrele istoriei. Merită însă precizat că Gernot Nussbächer, în modestia ce i-a definit existența, nu a avut niciodată pretenția de a lua cu asalt ierarhiile universitare și de a se adăposti la catedra vreunei impozante universități; pe Nussbächer l-a preocupat în permanență să fie cât mai aproape de comunitatea în care a crescut și care l-a format, iar drept mărturie stau și articolele pe care le-a publicat în diverse ziare și reviste istorice, preferându-le pe acestea în locul circuitului ermetic al publicațiilor de specialitate care se adresează exclusiv celor din propria breaslă. Mai mult, preocuparea sa obsesivă pentru recuperarea istoriei locale poate fi privită retrospectiv și ca o modestă, dar nu mai puțin vrednică formă de subversiune față de directivele ideologice de dinainte de 1989, când accentul se punea pe specificul național, iar Gernot Nussbächer căuta în continuare modalități de a scrie despre ceea ce îi aducea cele mai multe satisfacții personale și profesionale – Transilvania medievală.
În cele trei zile cât am parcurs cu emoție volumul omagial, Gernot Nussbächer a devenit pentru mine mai mult decât un nume cu rezonanță austeră; sub privirea sa iscoditoare, inteligentă, caldă și jucăușă de pe copertă am întâlnit un model de verticalitate, de onestitate și dedicare profesională și un imbold de a-mi trăi viața căutând să las în urmă ceva de care vor putea beneficia și alții. Sunt mâhnit că nu l-am putut cunoaște personal (și nu pot să nu mă întreb dacă, în plimbările mele pe lângă Biserica Neagră de-a lungul anilor sau în vizitele mele la anticariatul Aldus, unde obișnuia să își mai petreacă timpul, s-a întâmplat să trec senin pe lângă dumnealui, fără a fi conștient de acest tezaur viu de lângă mine), însă textele colaboratorilor la acest minunat și necesar volum, presărate cu anecdote și confesiuni intime care îl redau pe Gernot Nussbächer în toată umanitatea sa, m-au ajutat să trec peste acest regret și să simt că, de acum încolo, spiritul lui va dăinui și în mine.
***
Am fost din nou în vizită zilele trecute la anticariatul Aldus, această oază culturală care se odihnește în umbra binefăcătoare a Bisericii Negre, unde timpul pare că poposește la rândul său din calea iureșului istoriei, și am avut surpriza să fiu întâmpinat de chiar Gernot Nussbächer, care zâmbește gânditor în pozele din spatele biroului doamnei Astrid Hermel, o apropiată a acestuia care mi-a relatat cu vădită emoție alte și alte anecdote cu „Nussi” (așa cum îi spuneau prietenii). Dacă vă aflați în apropierea Bisericii, nu vă sfiiți să faceți o vizită și anticariatului Aldus, un loc singular în Brașov care te încarcă cu o reverență sfântă față de carte și cultură, iar dacă doriți să completați cele citite în volumul in memoriam cu povestiri inedite, nu ezitați să intrați în vorbă cu doamna Hermel, o povestitoare cu mult har, care așteaptă să împărtășească cu oricine dispus să asculte din bogata sa experiență de viață și dragoste pentru artă.
A consemnat Vlad Babei, voluntar pentru citit