Poetul, traducătorul şi publicistul George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou (judeţul Bistriţa-Năsăud), într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil din cei paisprezece ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai preotesei Maria.
Îşi petrece copilăria pe plaiurile natale, în lumea mirifică a satului românesc, învăţând să citească de la vârsta de 5 ani. Va urma cursurile gimnaziale frecventând şi şedinţele societăţii de lectură „Virtus romana rediviva”. Fiindu-i stimulat gustul pentru literatură va publica primele creaţii în revista liceului năsăudean, pe care îl absolvă în anul 1884.
Nu va ţine cont de sfaturile părinteşti, de a îmbrăţişa slujirea preoţească, şi se înscrie, în 1885, la Facultatea de filosofie şi literatură a universităţii clujene. Abandonează, însă, cursurile, doi ani mai târziu, din motive de sănătate, întorcându-se acasă.
Revista sibiană „Tribuna”, la care el deja colabora, îi oferă un post în redacţie şi astfel va începe cea mai fertilă perioadă de creaţie coşbuciană. Va publica cele mai multe balade şi idile din volumul de debut (Balade şi idile, 1893), şi chiar o parte din poeziile cuprinse în al doilea volum publicat (Fire de tort, 1896).
În 1889 publică poemul Nunta Zamfirei, considerat una din capodoperele operei lui. Succesul răsunător obţinut îi atrage atenţia lui Titu Maiorescu. În urma invitaţiei acestuia, Coşbuc se stabileşte la Bucureşti. Colaborează la ziarul „Constituţionalul” (1890-1891), iar apoi lucrează ca funcţionar (până în 1893) în Ministerul Cultelor.
Publică, în anul 1902, al treilea volum de versuri, Ziarul unui pierde vară, în 1903 volumul de proză Dintr-ale neamului meu, iar în 1904 Cântece de vitejie.
Munca asiduă de traducător (Georgicele de Vergiliu, Odiseea de Homer, Divina Comedie de Dante, etc) i-a adus satisfacţii şi recunoaşterea unor calităţi de excepţie.
De asemenea, a fost redactor cofondator la mai multe reviste: „Vatra”, „Semănătorul”, care prin programul său va da naştere unui nou curent literar, semănătorismul, „Revista Literară” şi „Viaţa literară”.
A fost căsătorit (din 1895) cu Elena Sfetea şi au avut un singur fiu, Alexandru. Moartea acestuia, în 1915, va fi o mare lovitură pentru poet, grăbindu-i sfârşitul.
Se stinge din viaţă, la 9 mai 1918, în urma unei comoţii cerebrale, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. „Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici în ţară dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii… A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în imitaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie…. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.” va scrie Liviu Rebreanu la câteva zile de la moartea lui.
Microexpoziţia aniversară este organizată de colega noastră Mariana Caloinescu de la Secţia de împrumut la domiciliu şi cuprinde volume din opera lui George Coşbuc şi despre aceasta.