Expoziţiile lunii august – Primul război mondial

Primul Război Mondial, cunoscut drept Războiul cel Mare sau Războiul Naţiunilor, a fost un conflict militar global, izbucnit în Europa, în anul 1914. Început aproape din greşeală, acesta avea să fie cel mai sângeros conflict de până atunci. Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului, iar pe lângă acestea, mai mulţi şi-au pierdut viaţa în spatele liniilor frontului, din cauza lipsei resurselor de bază (mâncare, căldură, combustibil).

Declanşarea războiului a fost provocată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, de către un naţionalist sârb, la Sarajevo. Oamenii care au pornit la luptă în august 1914 credeau că războiul va dura câteva săptămâni sau, cel mult, câteva luni. Puţini au prevăzut dezastrul care avea să schilodească Europa în următorii patru ani. Declanşat iniţial la nivel local între Serbia şi Austro-Ungaria, conflictul s-a extins în Europa, prin intrarea Germaniei, Franţei şi Marii Britanii, iar apoi a devenit mondial, prin implicarea Rusiei, Americii şi altor state extra-europene.

Primul Război Mondial a afectat profund ordinea politică, socială şi culturală a întregii lumi. Au apărut state noi, altele vechi au dispărut sau şi-au modificat graniţele, iar noi idei politice şi economice şi-au câştigat locul în lume.

Expoziţia aniversară de carte de la Secţia de împrumut la domiciliu este organizată de colega noastră Valentina Mihăilă. Selecţia cuprinde titluri şi lucrări de sinteză despre prima conflagraţie mondială care a marcat istoria lumii şi care s-a aflat la originea celui de al doilea conflict mondial.