Expoziţia Obiceiuri, Artişti, Şezătoare – o expoziţie manifest

Galeria „9”, redeschisă în 2019 în partea dreaptă a Teatrului Sică Alexandrescu, cu intrarea dinspre parcul cu statuia lui Andrei Mureşanu, a vernisat marţi expoziţia itinerantă cu titlul de sus. Aşezate unul sub altul, cuvintele, prin iniţialele lor, formează numele Oaş. Calamburul trimite la Ţara Oaşului, unde a fost organizată o tabără de creaţie inspirată de tradiţiile şi arta zonei, iniţiativă a pictoriţei Cristina Gloria Oprişa. Expoziţia colectivă cuprinde lucrărilor artiştilor Cristina Busuioc, Patricia S. Iusztin, Sever Moldovan, Nyiri Zoltán, Maria Olteanu, Adriana Popa Cănija, Angela Szábo, Kalman Sztrharszky, Horia Ştefan Trânc, Victoria Galbenu Ţăroi, Ioan Aron Ţăroi şi ciclul Ţâpuritori cromatice de Cristina Gloria Oprişa.

Dincolo de aceasta, expoziţia se înscrie într-o mişcare artistică manifest pentru patrimoniul tradiţional, deoarece zona se modernizează agresiv, sub presiunea locuitorilor plecaţi la muncă peste hotare, care renunţă grăbit la casele şi troiţele de lemn, ţesăturile şi obiectele vechi. Prin creaţiile realizate, expoziţia recuperează aspecte din patrimoniul Oaşului, din structura locuinţelor, obiceiuri, obiecte, tradiţii ş.a. De altfel, expoziţia este îmbogăţită cu ceramică, ţesături, obiecte din lemn, justapunerea oferind pandantul tradiţional şi imaginea artistică contemporană ce îl transfigurează, completând şi depunând mărturie pentru patrimoniu prin dialogul lor. În felul acesta artiştii se plasează în poziţia de mijlocitori artistici ai obiceiurilor, păstrând memoria lor şi iniţiind un dialog, asemenea celui dintr-o şezătoare, ceea ce explică şi justifică titlul ales. Culoarea dominantă a expoziţiei este albastrul, parcă într-o continuitate cu expoziţia anterioară ce a aparţinut Bienalei albastre.

Deschisă la Muzeul de Artă Satu Mare, expoziţia a parcurs până acum un periplu la Muzeul din Beiuş şi Muzeul de Artă Tg. Jiu, ajungând la Braşov prin munca şi străduinţa Asociaţiei Culturale Artessentia, care îşi urmează consecvent obiectivul declarat, de a sprijini creaţia contemporană pornind de la tradiţie. Se poate vizita de către public până în 17.03.2020.