La 2 mai 2023 s-au împlinit 130 de ani de la trecerea în neființă a celui ce a fost un intelectual de marcă al Transilvaniei, George Barițiu. Cu acest prilej, expoziția organizată de colegul nostru Iulian Cătălui are rolul de a omagia activitatea acestei personalități enciclopedice. Expoziția cuprinde scrierile proprii (istorice, filologice, științifice, de popularizare), volumele de memorii și publicații din vasta sa corespondență, studii și monografii despre George Barițiu, inclusiv lucrările de autori brașoveni. Dacă am rezuma în câteva cuvinte viața și opera lui George Barițiu, putem spune fără teama de a greși că biografia sa se confundă cu istoria Ardealului și românilor din secolul al XIX-lea. Astfel ne putem da seama de impactul și efectul copleșitor ale acestui înaintaș care a deschis drumuri și a croit căi pentru cei ce au urmat.
Născut la 12/24 mai 1812, în comuna Jucu de Jos, județul Cluj și decedat pe 20 aprilie/2 mai 1893 la Sibiu, George Barițiu a fost ziarist, istoric, folclorist, pedagog, om politic. Potrivit scurtei sale autobiografii, apărută în iunie 1885, “Georgie Bariţiu alias Popu” provenea dintr-o veche familie de nobili armalişti din districtul Cetăţii de Piatră. În anul 1820 a fost înscris la Şcoala maghiară unitariană din Trascău (azi Remetea), după terminarea căreia, în toamna lui 1824 a frecventat cursurile gimnaziului din Blaj până în anul 1827. Începând cu 1827, îl găsim la Cluj înscris la Liceul romano-catolic al călugărilor piarişti. Între 1829-1830 a devenit şi student la Facultatea de Filosofie din localitate. Nu a rămas la Cluj pentru a urma Facultatea de Drept, ci s-a reîntors la Blaj, unde a început pregătirea pentru o carieră teologică (1831-1835). În 1835 a fost chemat la Brașov de negustorii înstăriţi ai oraşului, ce aveau nevoie în lunile de vacanţă de un meditator la limba latină pentru copiii lor. Brașovul, un oraş cunoscut pentru el doar ca o „cetate între munţi”, l-a impresionat de la început, în contrast cu clişeele din epocă, ce circulau la Blaj, care considerau oraşul de sub Tâmpa un adevărat cuib al schismaticilor şi chiar al turcilor. A revenit la Brașov şi în anul următor, comunitatea românească de aici dorindu-l profesor la noua şcoală din Cetate, înfiinţată în 1834. Aflat în carantina de ciumă de la Turnu Roşu, s-a decis să vină la Brașov, unde fusese chemat de o scrisoare urgentă. Astfel în 17/29 septembrie 1836, după discuţii, semnează un contract pe trei ani în care se obligă să înveţe pe fiii oraşului limba română, germană şi latină. Deşi după trei ani trebuia să revină în dieceză, a rămas la Brașov 42 de ani, legându-şi destinul de acest oraş. Ca profesor îşi face cunoscută concepţia pedagogică într-o serie de studii şi articole: Dizertaţia despre şcoli, pentru toţi credincioşii de lege grecească din Brașov, 1835; Cuvântarea Şcolasticească, 1837; Luminarea şi Adevărul, 1838; Educaţia, Învăţătorul, Omul, 1839; Educaţia, Şcoala, Cultura, 1848 ş.a. La 1 august 1845, ameninţat de o gravă boală este obligat să se retragă din învăţământ, pentru a se dedica doar presei. Astfel, cea mai importantă latură a activităţii sale, cea de ziarist, avea să fie începută tot la Brașov, după ce Foaia Duminecii a lui I. Barac nu a reuşit să se impună, românii fiind doritori de o gazetă politică care să le exprime aspiraţiile. Debutează publicistic în Foaie de săptămână (3 iulie 1837) ce traducea informaţii politice din ziarul german Siebenbürger Wochenblatt. Aceasta îşi încetează apariţia după o săptămână, iar negustorul R. Orghidan, până atunci sprijinitorul apariţiei unui ziar românesc, se retrage, astfel încât J. Gött, împreună cu George Barițiu, lansează la 1 ianuarie 1838 Foaie literară, devenită mai târziu Foaie pentru minte, inimă şi literatură. Tot împreună, la 12 martie 1838, au scos primul număr al Gazetei de Transilvania, prima gazetă politică a românilor ardeleni, mai târziu Gazeta Transilvaniei.
În timpul revoluţiei de la 1848, pentru început, a avut o atitudine rezervată preconizând, la fel ca Nicolae Bălcescu, o apropiere de revoluţionarii maghiari. Militează în schimb pentru un singur congres românesc la Blaj, unde să se adune toţi românii indiferent de confesiune. A participat la Adunarea de la Blaj din 2/14 mai în fruntea unei delegaţii braşovene, a fost ales vicepreşedinte şi nu a jucat un rol şters cum au acreditat unii istorici. După adunare, a scris într-un îndrăzneţ articol celebrele cuvinte „Soarta naţiunii române se va hotărâ la București şi Iaşi, nu la Cluj sau la Buda”. A plecat la Cluj pentru a-şi susţine moţiunea în faţa dietei, fără sorţi de izbândă. După declanşarea conflictului între revoluţionarii maghiari şi Curtea de la Viena, românii au luat partea ultimilor şi astfel s-a ajuns la declanşarea războiului civil în Transilvania. Bariţiu nu a participat la a doua Adunare de la Blaj (septembrie). Înainte ca generalul Bem să ocupe Brașovul şi Sibiul, Bariţiu părăseşte Brașovul şi va sta la dispoziţia comitetului revoluţionar. Victoria generalului Bem îl determină să se refugieze în Ţara Românească prin Turnul Roşu spre Călimăneşti. Ajuns la Câmpina, a fost arestat (iunie 1849) de trupele ţariste. Trebuia să ajungă la Odessa, dar prin intervenţii, deşi pus în lanţuri, ajunge la închisoarea militară din Cernăuţi. Prin intervenţia fraţilor Hurmuzachi, a fost eliberat şi apoi găzduit la moşia Cernauca. Se întoarce la Brașov, unde a cerut din nou autorizaţie pentru reapariţia gazetelor sale: Gazeta Transilvaniei, 1 decembrie 1849, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 5 decembrie 1849, dar după 63 de zile, îi este retrasă autorizaţia pentru ambele gazete, care vor reapare abia în septembrie, dar fără Bariţiu, aceasta fiind condiţia pusă pentru a primi dreptul de editare. În această perioadă s-a simţit atras şi de lexicografie şi a redactat împreună cu Gavril Munteanu un Dicţionar german-român (1853-1854) ce l-a avut ca editor pe R. Orghidan. În 1857, dicţionarul a avut şi o versiune româno-germană, scrisă de Bariţiu împreună cu medicul A. Polizu. În 1869 apare la Brașov şi un Dicţionar maghiar român (Magyar-román szótár). A fost iniţiatorul unui Memorial asupra situaţiei românilor din Transilvania, ce a fost tradus în 750 de exemplare în limba franceză, 700 în limba maghiară, 600 în germană şi 2.000 de exemplare româneşti. În 1877 se va muta de la Brașov la Sibiu (la 66 de ani). Aici la 1/13 aprilie 1878 scoate ziarul Observatoriul împreună cu fiul său Ieronim, care va fi editat până la 15/27 iunie 1885, când Tribuna lui Slavici se va impune ca primul ziar al românilor ardeleni. Tot în acest ziar va publica o bună parte din materialele ce vor alcătui mai târziu lucrarea Părţi alese din istoria Transilvaniei. Aceasta a reprezentat o continuare a istoriei lui Papiu Ilarian de după revoluţia de la 1848, în partea ei memorialistică. De altfel, George Barițiu va abandona definitiv pana de ziarist pentru a se consacra activităţii de istoric. Concepută în trei volume (volumul I – 1683 – 1848; volumul II – 1848 – 1860; volumul III 1860 – 1883), necesitând şase ani de muncă şi scrisă sub forma unor biografii, manieră criticată de A. D. Xenopol, lucrarea constituie prin cele 2000 de pagini ale sale o lucrare similară cu cele realizate în epocă de D. A. Sturdza şi T. Maiorescu. Timp de trei decenii se va implica în activitatea ASTREI căreia i-a fost secretar sub patru preşedinţi, iar la 6 august 1888 a fost ales prin „aclamaţiune” preşedinte al Astrei până la moarte. Ca o încununare a tuturor acestor merite, a devenit în şedinţa din 24 martie 1893 preşedintele Academiei Române, funcţie de care nu va apuca să se bucure decât câteva săptămâni pentru că la 20 aprilie/2 mai 1893 moartea l-a răpit de la această nobilă misiune. Deşi prin testament a cerut să fie înmormântat „ca simplu cetăţean al unei ţări spoliate”, totuşi contemporanii nu i-au respectat vrerea, ci l-au petrecut dincolo cu toate onorurile. La Brașov numele său îl poartă Biblioteca Judeţeană, precum şi una din cele mai importante străzi.
Expoziția se poate vizita pe parcursul lunii mai gratuit, de luni până vineri între 8,00-20,00 și sâmbăta între 8,00-12,00. Vă așteptăm cu drag!