Erasmus+ Bologna Flux 2 2022

Raport Erasmus+ Bologna – Flux 2 2022

DATA ȘI LOCUL
17-23 iulie 2022
Bologna – Italia

ORGANIZATORI:
“Erasmus Learning Academy” – Bologna, Italia

PARTICIPANȚI:
ROMÂNIA – Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov

PREZENTAREA PROGRAMULUI:
Cursul este conceput pentru a introduce participanții în lumea învățării bazate pe joc și gamificare, ghidându-i cu ajutorul principiilor, modalităților și aplicațiilor care le permit să modernizeze procesul de educare, să răspundă provocărilor pe care acesta le implică, dar și să îl adapteze așteptărilor și nevoilor celor cărora li se adresează.
Scopul general al acestui curs este de a promova excelența și inovarea în educație, prin dezvoltarea autonomiei și prin inspirarea profesorilor, formatorilor, directorilor și a altor persoane din domeniul educației să utilizeze metode de predare moderne, împărtășind, în același timp, cele mai bune practici și experiențe cu colegii participanți și formatori din întreaga Europă, obținând și o înțelegere profundă a educației pe Bătrânul Continent.

DESFĂȘURARE:
Cursul ”Discover the power of Game Based Learning and Gamification in education” („Descoperă puterea învățării bazate pe joc și gamificare ”), organizat pe parcursul a șapte zile, s-a desfășurat conform următorului program:
• În prima zi a cursului, duminică, 24 iulie 2022 a avut loc sesiunea de „Bun venit!” care a constat în cunoașterea și prezentarea tuturor participanților și familiarizarea cu orașul și campusul unde s-a desfășurat cursul.
• În prima parte a zilei de luni, 25 iulie 2022, s-a făcut o scurtă prezentare a cursului și au fost evaluate nevoile și așteptările, după care s-au făcut exerciții de teambuilding. Alături de Elena Lukashevich, trainerul nostru, și colegi din Germania, Ungaria, Polonia, Estonia, Grecia, Spania și Portugalia, am participat la cursul organizat în mod practic, fără teorie plictisitoare și cu mult joc! Ne-am pus la bătaie buna dispoziție, imaginația și creativitatea bibliotecărească, pentru o atmosferă plăcută și motivantă. După-amiază, am luat la pas ,,orașul roșu”, așa cum și-a câștigat renumele, grație culorilor clădirilor, primele obiective din lista noastră:
– BIBLIOTECA SALABORSA, bibliotecă publică a Bolognei, un muzeu în sine, minunat reabilitată și valorificată ca spațiu cultural și social.
– DOMUL SAN PETRONIO, obiectiv imposibil de ratat în Piazza Maggiore, cu o arhitectură impresionantă, cu fresce și vitralii impresionante.
– FÂNTÂNA LUI NEPTUN, cu zeul apelor și mărilor în centrul atenției, și cu al său trident care a inspirat o cunoscută marcă auto.
• Marți, 26 iulie 2022, a reprezentat o nouă zi în cadrul mobilității Erasmus+ din Bologna, cu multă practică, jocuri de rol, noțiuni teoretice despre motivație și tipul jucătorilor. Jocuri ca Lupus in tabula, Ubongo sau Kahoot au creat o atmosferă antrenantă și plină de provocări. Apoi, am creat jocuri pe worldwall.net, fiind împărțiți în grupuri în care am interacționat, am experimentat munca în echipă și am discutat despre cum putem pune în practică noțiunile de învățare prin joc. Totodată, am aflat cum putem aplica elemente din joc pentru dobândirea cunoștințelor și pentru a obține un feedback pozitiv. După-amiază, am descoperit o nouă parte culturală a Bologniei și am vizitat Museo internazionale della musica di Bologna – un tur încântător în istoria muzicii și instrumentelor muzicale; Basilica di Santo Stefano – cunoscută și sub denumirea de „Sette Chiese”, o înlănțuire de șapte edificii religioase provenind din diferite perioade istorice; L’Archiginnasio di Bologna – una dintre cele mai semnificative clădiri din Bologna, situată în inima centrului istoric, fost sediu al vechii Universități, care acum găzduiește Biblioteca Municipală Archiginnasio.
• Miercuri, 27 iulie 2022, a fost o zi intensă, în care am experimentat, pentru început, jocuri precum Omar’s Game și Taboo. Ulterior, ne-am familiarizat cu platforme online pentru creat jocuri – Baamboozle.comQuizzlet.com – unde pot fi găsite nenumărate instrumente pentru cei doritori să aplice metode inovative în dinamizarea și relaxarea proceselor de învățare. Am fost provocați să ne folosim cunoștințele, perspicacitatea, memoria și alte abilități în jocuri de tip Escape Room. După prezentarea părții teoretice, pe baza cunoștințelor acumulate, am creat, la rândul nostru, un astfel de joc, utilizând aplicația Thinglink.com. Partea culturală a inclus drumul pentru a arunca o privire pe celebra La Finestrella (Ferestruica), prin care se poate vedea singurul canal rămas descoperit peste Râul Reno. Locul are puțin din atmosfera canalelor venețiene.
Am vizitat și Teatro Anatomico din clădirea Archiginnasio, loc în care, în trecut, cei care studiau anatomia/medicina asistau la disecții. Tot aici, se află extraordinara Sala dello Stabat Mater, parte din Biblioteca Comunale dell’Archiginnasio, o încăpere care-ți taie răsuflarea prin frumusețea și bogăția elementelor decorative, și care adăpostește multe volume vechi și valoroase, din diferite domenii.
Am încheiat turul cultural cu Museo Civico Medievale, un muzeu bogat în colecții de artefacte de Ev Mediu, arme, sculpturi din bronz și fildeș, monumente funerare și o deosebită expoziție de manuscrise iluminate.
• Joi, 28 iulie 2022 a fost axată pe punerea în practică a conceptelor învățate în zilele anterioare, prin jocul Country Race, care ne-a provocat atenția, capacitatea de muncă în echipă și adaptarea la noi situații de fapt. După-amiaza a fost consacrată vizitei culturale dedicate Florenței, capitala a superbei regiuni Toscana, considerată drept locul de naștere al Renașterii italiene. Orașul găzduiește operele a numeroși artiști și personalitati istorice marcante, cum ar fi: Dante, Boccaccio, Leonardo da Vinci, Botticelli, Niccolò Machiavelli, Brunelleschi, Michelangelo, Donatello, Galileo Galilei, Caterina de Medici, Antonio Meucci, Guccio Gucci, Salvatore Ferragamo, Roberto Cavalli, Florence Nightingale si Emilio Pucci. Centrul istoric al Florenței, cu Piazza del Duomo, Galeria Uffizzi sau Piazzale Michelangelo și ale sale străduțe pitorești, atrage anual milioane de turiști si a fost inclus, de către UNESCO în Patrimoniul mondial în 1982.
• Ziua a cincea, vineri 29 iulie 2022, am început orele de curs cu un Treasure hunt de aproape 2 ore, pentru a bifa obiectivele turistice importante, dar și cele cunoscute doar localnicilor, pentru a dinamiza metoda de învățare și pentru a pune la bătaie perspicacitatea, capacitatea de reacție și de muncă în echipă a celor trei grupuri în care am fost împărțiți. Pentru o oră și jumătate am explorat, interactiv, centrul orașului, descoperind locuri și oameni care i-au marcat istoria și cultura. Și am câștigat! Odată întorși în sala de curs, am pus în practică cele învățate, creând noul nostru action bound, cu ajutorul unei aplicații foarte intuitive.> În final au fost realizate activități culturale în Bologna, ca vizitarea unor muzee precum: Muzeul Civic Arheologic, Muzeul Civic Medieval, Pinacoteca Națională ș.a., dar și vizitarea unuia dintre Cele două Turnuri din „Orașul Porticurilor” (cum a fost supranumită Bologna): „Torre degli Asinelli”, cel mai înalt din oraș, având 97,2 metri și construit în anul 1119. La sfârșit, participanții au mers la cina de rămas bun dintr-un restaurant bolognez.
• Sâmbătă, 30 iulie 2022, am încheiat o săptămână minunată, cu un wrap-up final, în care am recapitulat, la fel de interactiv ca și în celelalte zile, tot ce am învățat, aplicațiile practice ale metodelor de formare inovative, fiind din nou, împărțiți în echipe, multietnice, multiculturale, multi-personalitate, mix care a adus, în fiecare zi, sarea și piperul activităților. A urmat evaluarea finală și, ulterior, oferirea certificatelor pentru participanții la curs, toți absolvind magna cum laude.

CONCLUZII:
Participarea la cursul ”Discover the power of Game Based Learning and Gamification in education”
(„Descoperă puterea învățării bazate pe joc și gamificare”), organizat de Erasmus Learning Academy – Bologna a fost una foarte valoroasă, întrucât el a permis partenerilor și participanților să facă schimb de informaţii şi să împărtăşească experienţele pozitive cu privire la activităţile desfăşurate în program. Mulțumită activităților desfășurate, ne-am familiarizat cu elementele-cheie ale procesului de gamificare/învățare bazată pe joc, am învățat pașii de urmat în integrarea elementelor de gamificare în procesul de învățare, am creat și testat propriile jocuri create în aplicații, jocuri care sunt menite să crească interesul și motivarea publicului de a lua parte la activitățile de formare, am împărtășit și preluat cu și de la colegii noștri, modele de bune practici deja implementate în instituțiile în care ne desfășurăm activitatea.