Duminică, Iosifel şi Bunicul Laviniei Branişte

Lavinia Branişte este o scriitoare cu vocaţie. A început cariera literară ca traducător, mai cu seamă de literatură pentru copii, a publicat poezie, proză scurtă, romane (premiate), pentru ca în cele din urmă să încerce să scrie literatura pentru copii. Este „mama” lui Rostogol, porcuşorul curios, fals naiv, inteligent, empatic şi plin de umor care a dat numele unui ciclu de romane pentru copii, mici şi aş spune eu şi mari. Între timp, la invitaţia unor edituri, a scris poveşti cu alte personaje, tot din lumea animalelor (Melcuşorul, papagalul Toco, porumbelul Columb, familia elefănţeilor Anatol şi Gregor). Este o autoare versatilă, cu pricepere, talent şi tehnică literară, după care un cititor recunoaşte un scriitor adevărat. Am citit cu plăcere nedisimulată cele mai multe dintre cărţile ei scrise pentru copii, apărute la editura Arthur. Recunosc, sunt un fan al Laviniei Branişte ca scriitoare pentru copii, considerând scrierile ei cele mai reuşite şi mai autentice din literatura română contemporană pentru copii.

Azi vreau să scriu despre ultima carte citită, „Duminică şi alte povestiri cu Iosifel”, ilustraţii de Oana Ispir (Bucureşti, Editura Arthur, 2019, 102 pagini). Iosifel este un pici de grădiniţă şi cartea cuprinde 5 povestiri (Iosifel, vampir de lapte; Elefănţelul de aur din pădurea de pastel; Duminică; Şoricelul Rumeguş şi Bunicul din lună). Primele două relatează aventurile lui Iosifel la grădiniţă, la sărbătoarea Tuturor Sfinţilor (Halloween) şi confecţionarea unei planşe cu animalele preferate. Următoarele sunt povestiri din aventurile trăite acasă, în lumea jucăriilor preferate şi … a oaspeţilor nepoftiţi în casă, văzuţi de copil prin filtrul şi oglinda propriei sensibilităţi. Lavinia Branişte te cucereşte cu stilul ei, uşurinţa cu care se naşte povestea, simplitatea cu care exprimă cu fineţe sentimentele copiilor şi părinţilor, umorul cu care surprinde toate nuanţele trăirilor şi relaţiilor.

Aproape jumătate din carte, de la pagina 57 până la sfârşit, citim povestirea „Bunicul din lună”, una dintre cele mai calde poveşti şi evocări ale bunicului. Recunoaştem că amănuntul biografic a influenţat aici scrisul (Lavinia Branişte a crescut în Brăila natală în grija bunicilor). De altfel, scriitoarea mărturiseşte în textul publicat pe coperta 4 că i-a dat lui Iosifel ceva din ceea ce a trăit ea în copilărie. Alături de mirările lui Iosifel, care descoperă lumea, în ultima povestire simţim iubirea autoarei pentru bunicul care îi confecţiona zmeie. Textul este scris cu dragoste, emoţie bine strunită şi indescriptibil regret, conturând chipul memorabil al unui bunic, ce trebuie să se grăbească să plece, dar care îşi doreşte ca nepotul să ţină minte iubirea lui pentru el. Poate pentru Lavinia Branişte scrisul este catharsis şi gest de iubire. Pentru mine, cititorul, a fost o plăcere imensă să citesc cartea pe care o recomand călduros copiilor, dar mai ales adulţilor, fiindcă veţi descoperi copilăria, vârsta adultă şi bătrâneţea în acelaşi timp, în oglinda unui unic sentiment, iubirea.