FRONIUS, Laurentius (alias diacul Lorinţ) (născut secolul al XVI-lea, Brașov), tipograf, pictor, xilogravor. Fără a cunoaşte anul naşterii, ştim că este originar din Brașov. Aici a urmat gimnaziul evanghelic, după cum dovedeşte matricola din 1556 a acestuia, care menţionează printre elevii săi pe „Laurentius Fronius Coronensis”. Între 1571-1576 a fost agent fiscal pentru cvartalul Ecaterina, care, pe lângă câteva străzi din Cetate, cuprindea şi o bună parte din suburbia Şcheilor, locuită şi de români. De aici deducem că era, probabil, cunoscător perfect al limbii române, fapt deosebit de important pentru activitatea sa tipografică de mai târziu, despre care deţinem numeroase dovezi. Astfel, unele xilogravuri apărute între 1555-1557, în tiparniţa saşilor din Brașov sunt semnate cu iniţialele „L.F.”, iniţiale pe care le găsim şi pe o carte tipărită la Oradea în 1566. Se pare că ar fi activat ca tipograf şi la Viena, deoarece vechea tipografie de aici a avut şi litere chirilice, dar rămâne o problemă de cercetat dacă aceste litere sunt identice cu cele din Octoihul „Diacului Lorinţ”. Tot acum îl găsim şi la Debreţin şi posibil şi la Alba-Iulia. La 1567, aşa cum rezultă din Bibliografia Românească Veche, Diacul Lorinţ a tipărit la Brașov, împreună cu patru ucenici, Octoihul slavonesc, an în care Coresi nu tipărise nimic. Încă din această perioadă Laurentius Fronius dovedeşte o mare inventivitate, Octoihul său fiind împodobit cu elemente ornamentale după Macarie, dar modifică ţinuta corbului valah din frontispiciile cu stema, în care acesta apare având ghiara dreaptă ridicată (Ana Andreescu). Încă cu un an înainte de a apărea la Brașov ca încasator fiscal, s-ar fi putut să fie prezent în oraş, deoarece la 19 iunie 1570 era în proces cu diaconul Coresi. Literatura de specialitate a văzut acest proces doar din perspectiva diaconului Coresi, Laurentius Fronius fiind puţin cunoscut cercetătorilor români. Astfel, P. P. Panaitescu a ajuns să afirme că diaconul Coresi s-a aflat în proces cu „un oarecare Fronius Laurentius, orăşean bogat din Braşov”, lucru firesc întrucât cercetările cu privire la Laurentius Fronius au fost făcute ulterior. Procesul ar putea constitui o dovadă că cei doi au colaborat şi în perioada 1567-1568, deşi nu există deocamdată informaţii certe în această privinţă. Instanţa decide ca presa să rămână diaconului Coresi, dar acesta trebuie să-l despăgubească pe Laurentius Fronius cu alte bunuri. În ciuda acestui proces, relaţiile de colaborare între cei doi au continuat şi după această dată (între 1579-1581), o dovadă fiind vinietele de factură renascentistă utilizate de ambii tipografi. Astfel diacul Lorinţ a folosit în Tetraevanghelul din 1579 o serie de ornamente în stilul Renaşterii, unele gravate de el, iar altele provenite probabil din garniturile tipografiilor latine din Brașov şi Cluj. E probabil ca el să fi gravat, procurat sau copiat majoritatea ornamentelor de carte renascentistă şi chiar unele tradiţional ortodoxe utilizate în lucrările coresiene şi în alte tipărituri fără epilog. Această tipăritură (Tetraevanghelul) conţine cele mai caracteristice xilogravuri ce-i aparţin diacului Lorinţ. Ornamentele folosite sunt vegetale, florale şi chiar zoomorfe, în stilul Renaşterii. Până la a fi utilizat de Lorinţ, acest tip de ornamentaţie a lipsit din garniturile tipografiilor chirilice dominate de viniete de tip bizantin şi veneţian. O parte din ornamentele folosite de Lorinţ erau preluate din garnitura tipografică a lui Honterus, iar alte clişee au fost executate de xilogravorul ardelean Jacobus Lucius. Pe baza vinietelor şi frontispiciilor folosite de cele două tipărituri semnate de diaconul Lorinţ şi de alte două tipărituri atribuite lui, A. Huttmann şi Pavel Binder, au presupus că acest xilogravor este ilustratorul sau poate chiar tipograful şi a altor cărţi slavone, fără epilog păstrat. Vinietele de factură renascentistă utilizate atât de Fronius Laurentius, cât şi de diaconul Coresi constituie pentru Al. Mareş şi I. Gheţie o dovadă că cei doi tipografi activau într-un atelier comun. Fapt cert este că la 1570 Laurentius Fronius este din nou în Brașov. Un rol important în identificarea sa l-au avut cercetătorii braşoveni Paul Binder şi A. Huttmann, care i-au reconstituit numele întreg după o însemnare datată 24 martie 1574 „Ich Laurentius Fronius hab an meynem lon empfangen, den 24 Marty fl. s.” Apare menţionat sub acest nume de mai multe ori şi în anii următori (1575, 1576). Problema care trebuia elucidată era cea a identităţii dintre Laurentius Fronius menţionat între 1571 şi 1576 în arhivele oraşului, şi tipograful „Diacul Lorinț”. Numele ultimului a fost descoperit de N. Iorga în 1931, în epilogul unei cărţi bisericeşti tipărită în limba slavonă, găsită în județul Făgăraş. Numele acestuia nu este românesc şi nu poate fi nici maghiar, căci cercetările întreprinse de Pavel Binder* şi Arnold Huttmann* în arhivele braşovene nu au dus la identificarea nici unui personaj cu numele maghiar de Lörincz, în această perioadă. Astfel ajungem la concluzia firească că numele „Diacului Lorinţ” derivă din germanul Lorenz, latinizat sub forma Laurentius. Acest lucru este susţinut şi de N. A. Constantinescu, care afirmă în Dicţionarul onomastic românesc că aproape toate formele acestui cuvânt acoperă originea etnică străină. Pe de altă parte denumirea de „diac” atribuită lui Lorinţ era echivalentul cuvântului latin „Literatus” şi a celui german „Schreiber”. În consecinţă trebuia identificat în arhivele braşovene un personaj cu numele „Laurentius Schreiber”. Cercetările de arhivă l-au identificat pe Diacul Lorinţ în persoana braşoveanului Laurentius Fronius, rudă mai săracă a celebrei familii braşovene. Tot în 1574 izvoarele locale amintesc în Brașov pe „Maler Laurenzius Fronius”, care a executat pentru suma de 10 florini picturi murale în încăperea superioară a noului han orăşenesc, iar un an mai târziu primeşte alţi 2 florini pentru nişte picturi executate, împreună cu un ajutor, pe zidul oraşului. Rămâne de stabilit rolul lui în împodobirea altor edificii publice braşovene cu scene laice. Această informaţie ne relevă şi talentul şi activitatea de pictor, pe lângă cea de tipograf, a lui Fronius Laurentius, „15 Septemb… it(em) czalt dem Laurenti(o) Fronio vnd Matheo für malen an d(er) Maur fl.2”. Iniţialele numelui său vor fi întâlnite şi într-o serie de lucrări în stil renascentist tipărite în tipografia latină a Brașovului, stil diferit de cel caracteristic cărţilor bisericeşti tipărite în slavonă, în care apare, în epilog, „Diacul Lorinţ”. Sub iniţialele „L.F.” apare în lucrarea Geystliche Lieder vnd Psalmen Durch D.M.L(uther) und andere Gelehrte Leuth gemacht. Zu Cron. Mitt Privilegien auff Fünff Jahr, tipărită de M. V. Wagner la 1556, şi în care într-un cadran gravat cu ornamente florale apare monograma gravorului „L.F.”, precum şi în Novum Testamentum din Evanghelia lui Marcu tipărit în 1557, tot de M. V. Wagner la Brașov, în greacă şi latină, în care monograma lui Laurentius Fronius apare în cele patru medalioane, reprezentând pe cei patru evanghelişti. Tot el a executat şi cadranul din foaia de titlu a scrisorilor Sfântului Pavel. După această lucrare iniţialele „L.F.” nu mai apar în tipăriturile braşovene, dar vor reapare 9 ani mai târziu la Oradea în lucrarea A Keresztyeni Gyülekezetben Valo Isteni Diczeretek egyben Szedegettek és mostan nyomtattaták vyonnan eregbitetek, és emendaltattatak L.F. altal… VARADON, Nyomtatot Raphael Hoffhalter, Anno D.M.D. LXVJ, lucrare tipărită de Raphael Hoffhalter. Aceste iniţiale nu puteau aparţine lui Literatus Ferenc, cum s-a presupus, pentru că o astfel de semnătură nu era conformă cu regulile limbii latine (Binder şi Huttmann, cei doi cercetători n-au descoperit nici un alt meşter ce ar fi semnat cu aceste iniţiale). N. Iorga a lansat ipoteza conform căreia „Diacul Lorinţ”, fiind ungur, pentru că în evangheliarul său erau prezente fonetisme străine, i-ar fi făcut concurenţă lui Coresi, ipoteză combătută de Al. Mareş. Acesta din urmă susţine că între cei doi tipografi, activi în aceeaşi perioadă, ar fi existat mai degrabă o colaborare, îndoindu-se că Laurentius Fronius a deprins meşteşugul tipăritului de la Coresi, şi probabil că şi-au împrumutat reciproc ornamentaţia, piesele şi şriftul. Astfel se explică de ce la 1570 au ajuns cei doi în proces pentru o presă tipografică. Faptul că Diaconul Lorinţ, potrivit afirmaţiei lui Al. Mareş, nu cunoştea uzanţele epilogurilor cărţilor bisericeşti ortodoxe, vine în sprijinul ipotezei că acesta nu era de origine română sau ortodox. Tot N. Iorga a fost primul care a afirmat că „Diacul Lorinţ” este aceiaşi persoană cu ieromonahul „Laurentie”, părere acceptată de majoritatea cercetătorilor, inclusiv Dan Simonescu. Cercetările întreprinse de Lajos Demény, inclusiv în biblioteci din afara ţării, infirmă această teorie. Opinia sa a fost adoptată şi de Al. Mareş care vine cu argumente suplimentare. Dacă unii cercetători acceptă cu prudenţă o identitate între Diacul Lorinţ şi Fronius Laurentius (Al. Mareş), alţii resping această ipoteză (Fr. Pall), în timp ce Binder şi cu Huttmann demonstrează identitatea acestora. Totuşi şi ei consideră că această ipoteză de mai sus poate corespunde realităţii numai în cazul în care nu ar contraveni apariţiei celor trei personaje în diferite localităţi. Tabelul ilustrativ anexat la ultimul lor studiu consacrat diacului Lorinţ poate constitui o dovadă a identităţii celor 3 personaje: Diacul Lorinţ, xilogravorul Laurentius Fronius şi Laurentius Fronius Schreiber. Eva Mârza susţine că „În jurul anilor 1577-1580, Diacul Lorinţ a înfiinţat la Alba-Iulia o tipografie slavo-română ce trebuie pusă în legătură cu activitatea celei braşovene a lui Coresi. Scopurile comerciale ale acestei tipografii ambulante nu se subordonau politicii religioase a Curţii de la Alba-Iulia”. Plecarea Diacului Lorinţ din Brașov ar fi fost determinată de o posibilă neînţelegere a acestuia cu Diaconul Coresi, cauzată fie de concurenţă, fie de o eventuală copiere a setului de litere. Aceeaşi cercetătoare susţine că Diacul Lorinţ este primul tipograf ce a tipărit în folosul bisericii româneşti de la Alba-Iulia, chiar dacă a tipărit în slavonă bisericească şi nu în limba română. Astfel, Diacul Lorinţ tipăreşte în această localitate între 25 februarie – 16 mai 1579 un Tetraevanghel slavonesc, carte ce apare cu aprobarea principelui Cristophor Báthory, după cum rezultă şi din reproducerea în aceasta a stemei Bathoreştilor. În colofonul acesteia există o formulă în care principele îi acordă privilegiul tipăririi ei pentru o perioadă de 30 de ani. Privilegiul s–a dovedit a fi formal deoarece şi Coresi tipăreşte în acelaşi an tot un Evangheliar slavonesc, iar „Monopolul lui Lorinţ era, probabil, mai mult un fel de reclamă menită să asigure vânzarea cărţii” (Eva Mârza). Se pare că Cristofor, episcopul ortodox de Alba-Iulia, nu a avut nici un rol în apariţia acestei cărţi, cu atât mai mult cu cât murise înainte de tipărirea ei. Relaţiile dintre acesta din urmă şi Diacul Lorinţ rămân neelucidate (E.Mârza), dar după unii cercetători această carte este produsul unei tipografii independente de cea a lui Coresi care a funcţionat la Bălgrad (Alba-Iulia) sub supravegherea episcopului ortodox Cristofor. P. Binder şi A. Huttmann aduc în discuţie o ştire din 12 decembrie 1573, care atestă sosirea la Brașov, pentru o presă, a unui diacon tipograf al episcopului Cristofor şi care e considerat a fi chiar „Diacul Lorinţ”. Această opinie a fost respinsă de Al. Mareş, care afirmă că ştirea se referă la Coresi, dar G. Blücher susţine că aceasta se referă la Laurentie, cei doi cercetători braşoveni afirmând că în 1579 „Diacul Lorinţ” era din nou chemat la Alba Iulia, de către episcopul ortodox. Mircea Tomescu plasează acest eveniment cu doi ani mai înainte şi admite chiar şi un patronaj al voievodului Transilvaniei pentru noua tipografie. Potrivit Evei Mârza, la 1578 acesta ar fi tipărit la Alba-Iulia şi un Octoih mic slavonesc, ultima lucrare fiindu-i atribuită mai mult convenţional. Diferenţa de paginaţie între ele este foarte redusă şi în nici un caz Octoihul mic nu poate fi atribuit lui Coresi (E. Mârza). Tot lui îi poate fi atribuită şi Psaltirea slavonă tipărită la Alba-Iulia între 1577-1580, frontispiciile acesteia fiind asemănătoare cu celelalte tipărituri ale lui Fronius Laurentius corbul având crucea în cioc, întoarsă invers decât la Coresi. Potrivit ipotezei istoricului S. Jakó, în 1572 Lorinţ a devenit complet independent de Coresi, înfiinţând o tipografie proprie la Sibiu. Atât ipoteza lui M. Tomescu cât şi cea a lui S. Jakó au fost respinse de Al. Mareş, aducând pentru fiecare o serie de contra argumente. Fapt sigur este acela că la 1593, la Sibiu, este pomenit sub numele de „Lorenz Buchdrucker” deşi identificarea sa cu Laurentius Fronius întâmpină în acest caz destule greutăţi, chiar şi P. Binder şi A. Huttman punând-o sub semnul întrebării. Şederea sa la Sibiu este confirmată prin apariţia în Tetraevanghelul său a unui frontispiciu de provenienţă sibiană. Tot în paginile acestuia apar şi elemente ornamentale originale: viniete finale constituite din grupuri de antrelacuri sau volute fitomorfe simetrice şi viniete în text, benzi ornamentale construite fie prin curgerea alternativă a unor elemente geometrice şi vegetale, fie din torsade vegetale. Toate tipăriturile sale utilizează şi hârtie braşoveană, probabil de la moara de hârtie din Brașov. Laurentius Fronius nu va colabora cu episcopul ortodox Ghenadie I care succede lui Cristofor, probabil pentru că prelatul avea reţineri faţă de el, nefiind ortodox. Tipografia înfiinţată de el la Alba Iulia a fost doar pasageră şi destul de redusă, iar lucrările tipărite aici sunt destul de rare astăzi. Tetraevanghelul se păstrează în 5 exemplare, iar Octoihul mic doar în două exemplare.
Referinţe: Schiel, Friederich, Civium Gymnasii Coron. Matricula, în Programm des evang. Gymnasiums in Kronstadt, 1862, 63, p. 17; Trauschenfels, Eugen, Kronstädter Zustände zur Zeit der Herschaft Stephan Báthoris in Siebenbürgen (1571-1576), în Sächsischer Hausfrend, Kronstadt, 1874, p. 90; Michaelis, Ludwig, Das alteste evangelisch-lutherische Kirchen-Gesangbuch der sachsen in Siebenbürgen, în Korrespondenzblatt des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, Bd. IX, 1886, p. 73; Iorga, N., Cea dintâi istorie universală tipărită în Transilvania, în AARMSI, Seria III, Tom IV, 1925, p. 389; Idem, Octoihul Diacului Lorinţ, în AARMSI, Seria III, Tom XI, Mem. VII, București, 1930, p. 203; Seria III, Tom XI, București, 1931, p. 201-204; Bianu, I., Simonescu, D., Bibliografia Românească Veche, vol. IV, București, 1944, p. 75; Pall, Fr., Cu privire la activitatea tipografică a lui Coresi (O ştire nouă), în SCB, 1960, III, p. 269; Jakó S., Tipografia de la Sibiu şi locul ei în istoria tiparului românesc din sec. XVI-lea, în AIIC, 1964, p. 108-112; Hervay Ferenc, L`Imprimerie du maitre Philippe de Nagyszeben et les premiers livres en langue roumaine, în Magyar Könyvszemle, LXXXI, Bp., 1965, p. 119-127; Jakó S., Editarea cărţilor româneşti în Sibiu în sec. al XVI- lea. Noi rezultate în domeniul cercetărilor cu privire la prima carte tipărită în limba română, în AIIC, 1965, p. 116-124; Pall, Fr., Fragen der Renaissance und der Reformation in der Geschichte Rumäniens, în Forschungen zur Volks-und Landeskunde, Sibiu, 1966, nr. 9/2, p. 22 [atenţie de verificat acest titlu cu Bib. Istorică]; Blücher, G., Bestimmmung der Auflagehöhe von Kronstädter Drucken des 16. Jahrhunderts mit Hilfe der Wasserzeichen, în M.K. Sz, 1968, nr. 4, p. 349-350; Tomescu, M., Istoria cărţii româneşti, București, 1968, p. 51; Binder, P., Huttmann, A., Românii din Brașov în epoca Reformei, în SAI, 1969, p. 90; Blücher, G., Consideraţii cronologice asupra Evangheliarului slavon a lui Lavrentie, în RB, nr. 12, 1969, p. 741-742; Demény Lajos, Noi contribuţii la activitatea tipografică a lui Lavrentie, în RB, nr. 4, 1969, p. 219-227; Mareş, Al., În legătură cu activitatea tipografică a Diacului Lorinţ, în LR, nr. 2, 1970, p. 129-137; Idem, Un capitol din istoria tiparului românesc din sec. al XVI-lea. Tipăriturile ieromonahului Lavrentie, în Studii şi cercetări lingvistice, nr. 6, 1970, p. 645-667; Binder, P., Huttmann, A., Fronius Laurentius, ein Kronstädter Buchdrucker, Holzschnittmeister und Maler des 16 Jahrhunderts, in Forschungen zur Volks-und Landeskunde, Band 14, nr. 1, 1971, p. 37-50; Idem, Contribuţii la cunoaşterea vieţii şi activităţii diacului Lorinţ, în Studii de limbă literară şi filologie, II, 1972, p. 243-258; Niţu, Octavian, Diaconul Lorinţ şi tipografiile transilvănene, în Biserica Ortodoxă Română, 1978, 96, nr. 3-4, p. 311-333; Nussbächer, G., Filigranele tipăriturilor de la Alba Iulia din sec. al XVI-lea, în Apullum, XXIV, 1987, p. 219-227; Mareş, Al., Gheţie, I., Diaconul Coresi şi izbânda scrisului în limba română, București, Ed. Minerva, 1994, passim; Andreescu, Ana, Arta Cărţii. Cartea românească în sec. XVI-XVII, București, Ed. Integral, 1997, p. 28-29; Mârza, Eva, Din istoria tiparului românesc. Tipografia de la Alba Iulia 1577 – 1702, Sibiu, Ed Imago, 1998, p. 16-22; Rother, Christian, Siebenbürgen und der Buchdruck im 16. Jahrhundert, Wiesbaden, Otto Harrasowitz Verlag, 2002.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.