FRONIUS, Andreas (născut 9 iulie 1714, Brașov – mort 25 ianuarie 1764, Brașov), medic. A fost fiul lui Daniel Fronius*, preot evanghelic la Hărman şi Decan în Capitlul braşovean. După studiile gimnaziale urmate probabil în oraşul natal, a făcut studii superioare de medicină la Halle, începute în 1736 şi finalizate în 1740, când devine Doctor în medicină. Întors în ţară, va practica medicina în oraşul natal până la sfârşitul vieţii. Potrivit afirmaţiilor lui Thomas Tartler* ar fi înfiinţat la Brașov o farmacie în locul celei transferate de Martin Flägner în Moldova. În perioada studiilor la Halle a redactat o singură lucrare Dissertatio inauguralis medica de Febrium malignarum, indole et curatione, Halae, 1740, 39 p.
Referinţe: Trausch, Schrifteller, vol. I, p. 348; Gusbeth, 1884, p. 78; Koch, Robert, Medici saşi din secolul al XVIII-lea în oraşele săseşti ale Ardealului, Cluj, 1928; Gomoiu, Repertoriu, p. 154; Bologa, V., Contribuţia Transilvaniei şi Banatului la începuturile medicinei ştiinţifice româneşti. Comunicare…, (București), Cartea Rom., 1940.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.