FILSTICH, Johann (născut 9 noiembrie 1684, Brașov – mort 17/18 decembrie 1743, Brașov), cronicar, pedagog. Informaţiile autobiografice cuprinse în jurnalul lui Johann Filstich, cercetate de către istoricul braşovean J. Trausch*, stau la baza alcătuirii biobibliografiei acestei personalităţi braşovene. Din acesta, aflăm că a fost fiul cel mai mare al aurarului Stephan Filstich*, care va ajunge consilier gubernial şi jude al Brașovului. Johann Filstich a început gimnaziul în oraşul natal, după care şi-a continuat studiile la Alba-Iulia (1702-1703), dar a fost obligat să le întrerupă, căci s-a îmbolnăvit grav. Vindecat de medicul braşovean, Lukas Seulen, le reia la Aiud, dar nu le poate încheia datorită izbucnirii răscoalei curuţilor, care ameninţau această localitate. Chemat de tatăl său la Brașov, îşi încheie în cele din urmă studiile gimnaziale în 1706 (începute în 1704). Împreună cu fratele său vitreg, Johann Albrich* (1687-1749), viitor medic, şi cu tinerii braşoveni Johann Barbenius*, Lukas Colb*, Georg Draudt* şi Valentin Igel*, în august 1706 pleacă în străinătate, intenţionând să urmeze studii universitare. Pentru a evita răscoala curuţilor din Transilvania aleg o rută ocolitoare, preferând să treacă prin Ţara Românească şi Serbia pentru a ajunge în Austria. Apoi traversează Silezia şi se opresc pentru puţin timp la Leipzig, dar Johann Filstich şi Johann Albrich optează pentru Universitatea din Halle. În noiembrie 1706 sunt menţionaţi în matricolele universităţii ca studenţi la teologie (Johann Filstich) şi medicină (Albrich Johann). Johann Filstich frecventează universitatea timp de doi ani şi jumătate, locuind în internatul şi orfelinatul profesorului Hermann Francke. Mai târziu va descrie în jurnalul său atmosfera austeră de aici, unde pe primul plan era instrucţiunea studenţilor. Între profesorii pe care i-a avut s-au numărat Johann Hoffmann, Cristoph Cellarius, Johann Anastasius Freylinghausen şi profesorii de teologie şi limbi orientale, Christian Benedict Michaelis şi Johann Heinrich Michaelis. Totuşi, în 1709 pleacă „per pedes” la Universitatea din Leipzig, unde studiază ştiinţele juridice cu profesorul Johann Gottlieb şi Olearius, teologia şi istoria cu profesorul Adam Rechenberg, precum şi filosofia cu profesorul Gottfried Polycarp Müller. Dat fiind faptul că aici viaţa studenţească era mai frivolă şi traiul mai scump, Filstich Johann părăseşte acest oraş şi se înscrie la 22 octombrie 1709 la Universitatea din Jena. Aici frecventează cursuri de limbi orientale, de teologie, de istorie generală, ştiinţe juridice, filosofie, teologie, matematică şi fizică. Audiază şi cursuri de engleză şi franceză. Călătorii de studiu în Ţările de Jos. A intenţionat să viziteze Anglia şi Olanda, dar părinţii s-au opus. Ca urmare, după absolvirea cursurilor universitare, se întoarce la Brașov, unde soseşte la 30 iunie 1712. În ianuarie 1714 se căsătoreşte, dar numai după un an rămâne văduv şi se îmbolnăveşte destul de serios. Se recăsătoreşte după doi ani. Din cauza epidemiei de ciumă ce cuprinsese oraşul, se refugiază împreună cu familia la Feldioara, însă soţia, atinsă de această molimă, moare. În 1720 se căsătoreşte pentru a treia oară. Pe lângă cele două fiice rezultate din căsătoriile anterioare, va mai avea, din ultima căsătorie, trei fiice şi doi fii. O dată cu moartea ultimului fiu, în 1808, se stinge şi numele de Filstich. Devenind vacant postul de rector al gimnaziului evanghelic din Braşov, este numit în această funcţie la 5 februarie 1720, funcţie deţinută timp de 24 de ani, până la moartea sa. Imediat după instalarea în funcţie, a luat măsuri pentru normalizarea activităţii gimnaziale afectate de epidemia de ciumă care trecuse. Devotat profesiei, Johann Filstich deşi avea o sănătate fragilă, adeseori îi chema pe elevi la domiciliul său şi le preda, cu toate că nu se putea ridica din pat. A predat istoria, filosofia şi teologia. Tot din cauza sănătăţii, în ultimii ani, a predat conducerea efectivă a gimnaziului corectorului Valentin Neidel şi lectorului Thomas Tartler*. Acesta din urmă îi va succede în funcţie. Din iniţiativa lui Johann Filstich, în 1742 a fost demolat gimnaziul braşovean, vechi de 200 de ani, deoarece fusese grav deteriorat de cutremurul din 11 iunie 1738. Tot el pune, la 22 mai 1743, piatra de temelie a noii clădiri a şcolii braşovene, existente şi astăzi. În peretele acesteia a fost zidită o placă de argint, pe care erau gravate numele tuturor magistraţilor, precum şi al personalului şcolii. Din nefericire, Johann Filstich nu a mai apucat să vadă terminată această lucrare, căci a murit în 17 decembrie acelaşi an, în urma unei comoţii cerebrale. A fost înmormântat în naosul Bisericii Negre. Pe piatra sa de mormânt se poate vedea şi astăzi inscripţia „24 de ani rector emerit al gimnaziului braşovean”, iar în partea de sus stema familiei Filstich, cuprinsă în diploma de înnobilare, un cerb întors spre dreapta. Aceasta fusese acordată bunicului său Michael Filstich în 1696, ca răsplată pentru comportamentul dovedit în timpul revoltei braşovenilor din 1688. De remarcat că această diplomă menţiona şi numele nepotului, Johann Filstich, care avea atunci 12 ani. Johann Filstich este autorul mai multor lucrări cu caracter istoric şi didactic, rămase în manuscris. În timpul vieţii sale au fost tipărite în Nummophylacium Schulzianum doar câteva scrisori către medicul, orientalistul şi numismatul din Halle, Johann Heinrich Schulze, şi un mic tratat, alcătuit după o cuvântare ţinută la 17 octombrie 1732 despre istoria şi originea românilor. Prima sa lucrare cu caracter istoric este Oratio in honorem Nicolai Mavrocordati vaivodae Transalpinensi e captivitate Cibiniensi liberati Anno 1718 habita. În aceasta, se remarcă simpatia sa pentru domnul Ţării Româneşti şi ostilitatea specifică braşovenilor faţă de imperialii austrieci care incendiaseră oraşul în 1689. A fost în graţiile lui Constantin Mavrocordat, care îi recomandă câteva lucrări referitoare la istoria principatelor române. În anii următori, după cum susţine Adolf Armbruster, Johann Filstich continuă seria discursurilor „dictate in pana” elevilor săi. La 5 septembrie 1727 începe traducerea în limba germană a Letopiseţului Cantacuzinesc. Tot acum traduce şi prima parte a Vieţii lui Constantin Vodă Brâncoveanu, scrisă de Radu Greceanu. Ambele traduceri au fost terminate într-un an. Johann Filstich a tradus din latină în germană şi prima parte a Istoriilor Domnilor Ţării Româneşti, scrisă de vornicul Radu Popescu. Traducătorul completează aceste lucrări cu elemente noi. Datorită traducerilor lui, lucrările au fost păstrate până în prezent, originalele pierzându-se. Dispunând de baza documentară oferită de cronicile muntene, Johann Filstich începe, în noiembrie 1728, redactarea Istoriei româneşti (A. Armbruster). Aceasta cuprinde un volum de extrase şi notiţe referitoare la Transilvania şi regiunile învecinate. Mai întâi descrie Transilvania, apoi Dacia antică şi ţinuturile ei corespunzătoare în Evul Mediu. Urmează o descriere geografico-economică şi administrativ-politică a Ţărilor Române, întregită cu prezentarea lor, din punct de vedere istoric, până în secolul al XVI-lea. De asemenea lucrarea conţine sute de pagini tratând istoria Imperiului Otoman, prin care sunt aduse informaţii noi faţă de lucrarea lui Dimitrie Cantemir. În scopuri didactice, Johann Filstich a alcătuit şi două micromonografii ale Ţării Româneşti şi Moldovei, prezentându-le din punct de vedere geografic, administrativ şi politic. Multe din lucrările sale istorice sunt cursuri pe care el le-a ţinut la Gimnaziul din Brașov. Copiate de elevii săi, ele s-au păstrat în arhivele de la Brașov, Sibiu, Sighişoara, Mediaş, Sebeş, Alba Iulia, Târgu Mureş şi Cluj. Dată fiind aprecierea de care se bucura în epocă, Johann Filstich a fost rugat de către domnitorul Constantin Mavrocordat să răspundă unui număr de 14 întrebări referitoare la istoria românilor. Astfel ia naştere lucrarea Historiographische Beziehungen zwischen der Moldau und Kronstadt zur Zeit des Fürsten Constantin Maurocordatos(1742-1743). Opera conţine o serie de extrase şi indicaţii bibliografice privind istoria românilor, precum şi o listă bibliografică, aproape exhaustivă, de lucrări tipărite şi de cronici săseşti în manuscris, aflate în arhivele braşovene (A. Armbruster). Preocupările sale pentru istoria românilor se concretizează în lucrarea Tentamen Historiae Vallachicae (Versuch einer rumänischen Geschichte-Încercare de istorie românească). A fost semnalată pentru prima oară de către Joseph Trausch*, care o şi descrie, pentru ca imediat să intre din nou în anonimat. Manuscrisul autograf al acestei istorii româneşti s-a păstrat în fondurile Bibliotecii Gimnaziului evanghelic din Brașov, în prezent aflându-se la Arhivele Statului din Brașov, sub cota IF20, alături de alte patru lucrări. Această istorie este scrisă de Johann Filstich cu cerneală neagră pe hârtie de provenienţă locală şi a fost legată în secolul al XVIII-lea în forma actuală. Istoricul braşovean a început să lucreze la aceasta în noiembrie 1728, completând-o până la sfârşitul vieţii. Lucrarea, căreia A. Ambruster i-a dedicat un studiu substanţial, este împărţită în patru mari capitole, la rândul lor subîmpărţite în subcapitole şi paragrafe. Între ultimele, autorul a lăsat spaţii libere, ce urmau a fi completate cu date noi. Atât în prefaţă, cât şi pe parcursul expunerii sale, Johann Filstich insistă asupra rolului acestei lucrări, subliniind caracterul ei educativ. Consideră că pentru cunoaşterea istoriei saşilor este necesară abordarea corectă a istoriei românilor, întrucât cele două interferă foarte mult. Pentru a clarifica numeroasele erori şi pentru a completa paginile albe ale istoriei româneşti, Johann Filstich face apel la lucrări istoriografice recunoscute în epocă şi întreprinde cercetări asidue. Apreciind izvoarele antice şi operele umaniştilor bazate pe acestea, ca autorităţi de necontestat, le foloseşte în chip ponderat, aşa cum procedează şi cu izvoarele interne săseşti şi româneşti. Adoptă o atitudine critică, mărturisită, faţă de istoricii din epoca sa, pe care şi-o evidenţiază prin „simpla alăturare a opiniilor divergente cu cele proprii” (A. Armbruster). Johann Filstich introduce principiul priorităţii surselor interne în tratarea istoriei româneşti. Face apel la lucrările multor cronicari saşi, cum ar fi Georg Reicherstorffer, Johann Tröster, Lorenz Töppelt, Mathias Miles, Georg Haner, Andreas Gunesch şi, mai ales, Martin Schmeizel. Foloseşte şi cronicile maghiare din Transilvania, dar insistă în mod deosebit pe cronicile muntene: Letopiseţul Cantacuzinesc şi Biografia lui Constantin Vodă Brâncoveanu, scrisă de Radu Greceanu. La acestea se adaugă documente de cancelarie şi hrisoave domneşti găsite în arhiva Magistratului braşovean, dar şi în casa părintelui său. De altfel, Johann Filstich îşi exprimă certitudinea că arhivele şi bibliotecile păstrează multe surse valoroase din punct de vedere istoric, care ar trebui cercetate. Pe lângă izvoarele scrise, în alcătuirea Tentamen-ului, autorul mărturiseşte că a folosit şi informaţiile orale provenite de la unii preoţi români, negustori, boieri pribegi din Ţara Românească şi de la alţi cunoscători ai societăţii româneşti. Asupra lucrării şi-au pus amprenta atât apartenenţa la patriciatul săsesc, cât şi formaţia teologică a autorului. A. Armbruster apreciază că, excluzând „acest înveliş de epocă, Încercarea… lui Johann Filstich ni se relevă ca una dintre cele mai izbutite prezentări medievale ale fenomenului românesc în toată complexitatea şi problematica lui”. În lucrare sunt evidenţiate romanitatea, continuitatea, formarea poporului român, unitatea etnică a celor trei ţări locuite de români, interdependenţa complexă, economică, culturală şi politică a acestora. Relevă de asemenea, superioritatea numerică a românilor în Transilvania, insistă asupra domniei lui Mihai Viteazul, subliniind că Unirea realizată de el era o reconstituire a Daciei antice. Tot el, subliniază faptul că destinul românilor a fost puternic influenţat de numeroasele popoare care, de-a lungul istoriei, au trecut pe aceste meleaguri. Încercarea… este scrisă într-o limbă latină frumoasă şi corectă, uneori observându-se şi influenţe ale limbii române (îndeosebi în preluarea terminologiei româneşti, care se păstrează ca în original). Menţionăm că Johann Filstich este şi traducătorul în limba germană a mai multor cronici româneşti. În 1739, a început o altă mare lucrare istorică, Kirchengeschichte von ganz Siebenbürgen (Istoria bisericilor din întreaga Transilvanie). Foarte amănunţită, ea dovedeşte înaltul nivel de cunoştinţe al autorului. Pentru unele subiecte, de exemplu personalitatea lui Honterus, această istorie este cea mai veche referinţă scrisă. În lucrarea păstrată în manuscris despre istoria bisericii duce mai departe ideea că faima bibliotecii braşovene se datorează manuscriselor patristice greceşti, provenite din biblioteca risipită a Patriarhiei din Constantinopol, pe care dinastiile de patricieni ce deţineau comerţul intermediar cu Orientul (în primul rând casele Benkner şi Czak) le-au cumpărat din Moldova şi Ţara Românească şi le-au donat şcolii. Legenda clădită pe realitatea descoperirii de către Honterus a manuscrisului lui Nilus s-a extins în secolele XVII-XVIII, când Johann Filstich a ajuns să le dea manuscriselor numele familiilor cărora oraşul le datorează aceste comori (Jakó Zsigmond) Din păcate, moartea neaşteptată, nu i-a permis lui Johann Filstich să termine decât prima parte a acestei cărţi de o mare utilitate pentru istorici, ea păstrându-se în manuscris. Pentru întreaga sa activitate ştiinţifică, Johann Filstich poate fi socotit pe drept cel mai important istoric al secolului al XVIII-lea din ţara noastră.
Opera: Schediasma Historicum de Valachorum Historia, Annalium Transilvanensium multis in punctis magistra et ministra, Jenae, 1743, 24 p.; Lucrări în manuscris: Historia Ecclesiastica totius Transilvaniae(1720); Tentamen Historiae Vallachicae (1728); Historia Valachiae (1741): Moldaviae Historiola(1741); Ediţii: Încercare de istorie românească, studio introductive, ediţia textului şi note de Adolf Armbruster, traducere de Radu Constantinescu, București, EŞE, 1979, 303 p., ediţie bilingvă latină-română; Rümänische Chroniken, Bukarest, Kriterion, 1984.
Referinţe: Tartler, Thomas, Über einige alte Kronstädter Familien, vol. I, 1741, p. 306-334; Johann Filstich, în Biographische Lexikon des Keiserthums Österreich., vol. IV, Wien, 1858, p. 228; Trausch, Schriftsteller, vol. I, p. 308-316; Schuller, Schriftsteller, vol. IV, p. 109; Adamescu, Dicţionarul, p. 1642; [Die Filstische Familie], în Mitteilungen des Burzenländer Sächsischen Museums, 1938, p. 84; Jakó Zsigmond, Philobiblon transilvan, Buc., Kriterion, 1977, passim; EIR, p. 143; Încercare de istorie românească, București, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979, 301 p.; Armbruster, A., Johann Filstich und Südosteuropa, în RESEE, 1980, 18, nr. 1, p. 47-61; Rusu, Dicţionarul, în Brașovul Literar și Artistic, vol. III, 1980, p. 67; Nussbächer, G., Johann Filstich, în Karpatenrundschau, nr. 45, 1981, p. 6; Idem, , 1684-1743, în Taten, p. 167-169 [cu o bogată bibliografie]; Rumänische Chroniken, aus dem Manuskript herausgegeben, eingeleitet mit Anmerkungen und einem Glossar von A. Armbruster, București, Ed. Kriterion, 1984, 500 p. [titlul original latin Tentamen historiae vallachicae]; [Johann Filstich], în Neuer Weg, nr. 11035, 17 nov. 1984, p. 4; Nussbächer, G, Erste rumänische Geschichte. Heimatkunde [300 de ani de la naşterea lui Johann Filstich], în Karpatenrundschau, nr. 45, 9 nov. 1984, p. 6; [Johann Filstich], în Karpatenrundschau, nr. 45, 9 nov. 1984, p. 4-5; Vlaicu, Monica, Geschichte schreiben – eine Herzenssache, în Die Woche, Sibiu, nr. 85, 30 nov. 1984, p. 6; Schuster-Stein, Paul, Johann Filstich – un bun cunoscător al istoriei româneşti, în Revista Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, nr. 4, 1987, p. 46-47; Damian, George, Revoltele studenților brașoveni, în Magazin Istoric, nr. 7, 2013, p. 45.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.