FILITTI, Dositei (numele de botez Dimitrie) (născut 1734 în Pogoniana, Epir-Grecia – mort 14 decembrie 1826, Brașov), mitropolit. A fost călugărit sub numele de Dositei, la mănăstirea Sosinu din satul său natal, de unde a trecut la Mănăstirea Proorocul Ilie din Ziţa. Aici a făcut studii, pe care le-a continuat la Ianina. Nu se ştie când a sosit la București, la mânăstirea Sfântul Ioan cel Mare (azi dispărută), care era metoh (mănăstire închinată) celei din Ziţa. În 1764 a ajuns egumen al mănăstirii bucureştene pe care o va conduce timp de 23 de ani. În paralel, a fost şi logofăt la Mitropolia din București. La 11 octombrie 1787 a fost ales episcop de Buzău. În această calitate a înfiinţat condica episcopiei ce a ferit de pierzanie „hrisoavele şi sineturile acesteia”. Tot în această perioadă are şi o misiune în Rusia. După moartea mitropolitului Cosma, nu a trecut direct în locul acestuia, ci numai după scurta păstorie a lui Filaret al II-lea. În 25 septembrie 1793 este ales şi la 11 octombrie 1793 înscăunat. Principala sa măsură luată în noua funcţie a fost reducerea „ploconului cârjei” de la 13 la 6 lei şi 1/2, adevărată uşurare pentru preoţi. Tot la cererea sa, a fost întocmită şi o catagrafie a tuturor călugărilor străini existenţi în Ţara Românească. A susţinut ca preoţii să întocmească registre de naştere şi de decese. De altfel, în 1797 a întemeiat prima şcoală pentru preoţi din Ţara Românească. A protestat la Curţile imperiale de la Petersburg şi Viena împotriva opresiunii otomane, iar pe tărâm cultural, ca preşedinte al Eforiei Şcolilor, a contribuit la bunul mers al acestora, tipărind, în paralel cărţi de slujbă şi învăţătură, unele fiind traduse din greceşte. A obţinut monopolul tipăririi mineelor pentru a contracara influenţa literaturii religioase calvine şi greco-catolice. În vremea domnitorului Hangerli s-a împotrivit dărilor, pe care acesta le preconiza, ameninţând cu „cârja şi cu clopotele” şi ridicând poporul împotriva lui. În timpul invaziei paşei Pazvanoglu se refugiază, pentru prima dată, în 1802, la Brașov, de unde trimite o petiţie împăratului Francisc, la 23 iunie 1802. Se pare că era cunoscător al limbii germane, pentru că s-a abonat la mai multe ziare străine, printre care şi Pest und Ofener Zeitung. La Brașov a stat la biserica grecească, iar verile le petrecea la băile de la Covasna, pe care le-a înfrumuseţat. A rămas în strânse legături cu mulţi dintre boierii pribegi. Încă din timpul vieţii a intervenit pentru ca tinerii merituoşi să-şi continue studiile în străinătate (Eufrosin Poteca ş.a.). În timpul războiului din 1806-1812, un grup de turci a vrut să dea foc capitalei Ţării Românești, dar Dositei a salvat oraşul „mai cu vorba, mai împărţind bani” (Zilot Românul). Începutul războiului ruso-turc (1806-1812) accentuează presiunile ruse asupra Principatelor, exercitate inclusiv asupra mitropolitului ce nu mai poate coresponda direct cu patriarhii. La 15 ianuarie 1810 s-a citit în Divan, contrar vechilor aşezăminte ale ţării, ucazul lui Alexandru I din 22 noiembrie 1809 de înlocuire a lui Dositei cu Ignatie al Artei, „pentru neispravă şi neîndeplinirea poruncilor”. Mitropolitul reuşeşte totuşi să pună la adăpost la Brașov multe din odoarele şi documentele mitropoliei. Demisia şi-a dat-o abia în decembrie 1812, iar după peregrinări prin Rusia şi Moldova, a cerut azil Austriei ce i-a permis şederea la Brașov. Deşi va fi rechemat în scaun, datorită bolii şi vârstei înaintate, refuză, rămânând în acest oraş până la sfârşitul vieţii. A fost îngropat în curtea bisericii greceşti din Brașov, iar pe piatra sa de mormânt este o inscripţie în versuri iambice, hexametri, ce-i rezumă viaţa. Important pentru posteritate a rămas testamentul acestuia, scris la Brașov, la 19 octombrie 1825. Prin acesta, a lăsat sume însemnate de bani unor instituţii braşovene: azilului de orfani, spitalului militar orăşenesc, în care şi-a petrecut ultimii ani, bisericilor braşovene, fără deosebire de cult (catolică, luterană, ortodoxă, greacă şi română) şi şcolii greceşti de aici. Prin testament lasă ca moştenire: o casă în Șchei, 16.614 galbeni împărăteşti şi olandezi, din care 5.690 galbeni sunt daţi cu împrumut, cu obligaţii, precum şi 37.000 groşi, daţi tot cu împrumut. Dispune ca epitropii săi Constandie, nepotul său, episcop al Buzăului, Ioan Hagi Moshu mare vistier, medicii Silvestru Filitti, nepot, Constantin Caracaş şi Belizarie Pavlidi să dea 50 galbeni orfelinatului din Şchei, 60 galbeni spitalului militar, 25 galbeni bisericii catolice, 25 galbeni bisericii saxonilor, 50 galbeni bisericii greceşti şi 80 de galbeni şcolii greceşti. A lăsat de asemenea 8.000 de galbeni să se cumpere în Valahia sau în alte părţi proprietăţi lucrative, din al căror venit anual să se trimită 2.000 de groşi la Podgoriani şi Ziţa din regiunea Ianina, patria sa, pentru a plăti celor doi dascăli o mie de groşi anual, iar restul venitului anual să fie pentru ajutorarea elevilor conaţionali săraci şi silitori din ţara sa şi din toată Grecia. Cu trei mii de galbeni împărăteşti să fie cumpărate proprietăţi lucrative din venitul cărora să fie întreţinuţi tineri eminenţi, care vor studia la universităţile europene ştiinţele şi artele pentru binele neamului, cinci sute de galbeni să se doneze mănăstirilor din ţara sa, urmând ca din aceştia din urmă 300 să fie daţi bisericii Sf. Ioan Teologul, unde erau înmormântaţi părinţii săi şi două sute mănăstirilor. De asemenea, să se dea cinci sute de galbeni împărăteşti pentru eliberarea prizonierilor conaţionali şi o mie de galbeni pentru căsătoria fetelor orfane şi sărace. Nepotului său Silvestru Filitti, medic de profesie, îi dăruieşte toţi banii pe care i-a cheltuit pentru el pentru studiile făcute, nepotului său Constantin Filiti, tot medic, îi dăruieşte de asemenea toţi banii cheltuiţi pentru el în perioada studiilor făcute în Europa, care se ridică la 23.860 groşi, şi cca. 3.500 de groşi, pe care i-a încasat Agenţia cezaro-crăiască din București, nepotului său, Constantin Caracaş două sute de galbeni, iar fiicei acestuia cinci sute de galbeni. Servitorului său Mihail îi lasă casa din Şchei, via sa şi 150 de galbeni, iar servitorilor săi Dimitrie şi Matei câte 50 de galbeni. Mai lasă 1.500 de galbeni pentru cheltuieli de înmormântare şi parastase, precum şi pentru ajutorarea săracilor. Spitalului Filantropia din București îi donează 12.000 de groşi, urmând ca o sumă de 2.500 de groşi să fie folosită pentru binele oamenilor. Mare parte a averii sale a fost destinată cumpărării unor moşii din venitul cărora urma să se acorde burse de studii unor tineri greci şi români. A fost astfel înfiinţat un aşezământ cultural care a trimis până după 1918 la studii peste 250 de tineri ce-şi vor datora poziţia socială acestui act de generozitate (Mihail Pherekyde, C. D. Aricescu, Ludovic Mrazec, Al. Carol Davilla, I. C. Filitti, Al. Macedonski, Emanoil N. Hagi Moscu). Unii dintre ei au ajuns în Grecia şi România miniştri, profesori universitarai, medici, jurişti, ofiţeri.
Opera: Tipărituri pe cheltuiala sa: Evanghelia, (1794), Tip. Episcopiei Râmnicului; Molitvelnicul, (1794 şi 1808); Psaltirea, (1796 şi 1806), Liturghierul, (1797); Triodul, (1798); Penticostarul, (1800); Slujba Sf. Dimitrie Basarabov, (1801); Ceaslovul, (1801 şi 1806); Evhologhionul, (1808); Rânduiala sfinţirii bisericii, (1809); Învăţătură creştinească, (1809) şi Uşa pocăinţei, (1812), tipărită de Ioan Friederich Herfurt din Brașov;
Cărţi traduse din limba greacă tipărite pe cheltuiala sa: Pravoslavica învăţătură, Râmnic, (1794); Carte folositoare de suflet, (1794, 1799 şi 1800); Chiriacodromionul la Evanghelii a lui Nichifor Theotochis, arhiepiscopul Astrahanului, (1801); Despre testament: Catalogul documentelor greceşti din Arhivele statului de la Brașov, I, București, 1958, p. 686-687; Succesiuni, IV F, 56/1826, p. 1272-1276; originalul editat şi tradus de I. C. Filitti, Aşezământul cultural al mitropolitului Dositei Filitti, p. 60-70.
Referinţe: Erbiceanu, C., Mitropolitul Dositeiu Filitis. De la 1793-1810, în Biserica Ortodoxă Română, 1903, XXVI, p. 1334-1342; Filitti, I. C., Aşezământul Cultural al Mitropolitului Dositei Filitti, De la înfiinţare până astăzi 1827-1910, București, 1910, 200 p.; Hagi-Mosco, Emanoil, Un mare ierarh al Episcopiei de Buzău: Mitropolitul Dositei Filitti, în Îngerul, Buzău, III, nr. 13-16, 1927, p. 10-15; Kirileanu, G.T., Mitropolitul Dositei Filitti şi aşezământul său cultural, București, 1927, 4 p.; Idem, Mitropolitul Dositei Filitti (1734-1826) şi aşezământul său pentru burse de studii (1827-1927), în CL, mai-aug. 1927; Popescu, Nic. M., Mitropolitul Ungro-Vlahiei Dositei Filitti. La o sută de ani dela moartea lui, în Universul literar, București, XLIII, 1927, p. 51-53; Bulat, T. G., Precizări cu privire la detronarea Mitropolitului Dositei Filitti şi înscăunarea lui Ignatie de Arta de către ruşi (1809), în Arhivele Basarabiei, II, nr. 2, 1930, p. 159-176; Lupşa, Şt., Destituirea şi petrecerea în Ardeal până la moarte a Mitropolitului Ungrovlahiei, Dositei Filitti, în Revista Teologică, XX, 1930, nr. 9-10, p. 318-326; Tomescu, C. N., Iarăşi despre detronarea Mitropolitului Ungro-Vlahiei, Dositei Filitti, în Arhiva Basarabiei, IV, 1932, nr. 3, p. 169-178; Filitti, I. C., Şapte scrisori păstoreşti de la Mitropolitul Dositei Filitti, din anii 1793-1795, în Biserica Ortodoxă Română, LII, 1934, nr. 9-10, p. 632-645; Şerbănescu, N., Mitropolia Ungrovlahiei, în Biserica Ortodoxă Română, LXXVII, nr. 7-10, 1959, p. 801-804; Anastasescu, Iancu, Date noi despre fericitul întru pomenire Marele ierarh Dositei Filitti, Mitropolit al Ungrovlahiei, 1793-1810, în GB, XXVII, nr. 9-10, 1968, p. 1019-1028; Bulat, T. G., Titularii Episcopiei Buzăului în secolul al XVIII-lea, în GB, XXXIV, nr. 3-4, 1975, p. 358-365; Filitti, Emanuel I., Aşezământul „Dositei Filitti”, în Arhiva Genealogică, III (VIII), 1996, 3-4, p. 51-56; Păcurariu, Istoria, vol. II, p. 413-419, 442-443; Idem, Dicţionarul, p. 169-170 (cu bibliografie); Brad Chisacof, Lia, Dosithei Filitti văzut mai de aproape, în ASTRA, s.n., nr. 1-4 (2016), p. 58-61.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.