FERENCZ, Ágnes Veronika

FERENCZ Ágnes Veronika (născut 14 iulie 1942, Sfântu Gheorghe, județul Covasna), artist plastic, profesor. A terminat Liceul de muzică şi artă la Cluj în 1961. A urmat studii superioare la Institutul de arte plastice Ion Andreescu din Cluj, secţia ceramică-sticlărie (1967). În 1967-1968 a fost îndrumător artistic la Târgu-Mureş. Între 1968-1972 a fost creator şi îndrumător de specialitate la Cooperativa meşteşugărească din Miercurea Ciuc. Din 1972 a devenit profesor la Săcele, județul Brașov.., iar din 1978 a predat desenul la Şcoala generală nr. 24 din Brașov. A participat la expoziţii colective organizate în județul Harghita în 1969 şi 1971, la expoziţiile profesorilor de desen din 1980, 1981 şi 1982 şi la alte expoziţii colective la Brașov 1990, 1992, 1993. A organizat o serie de expoziţii personale la Brașov în 1973, 1984, 1991, 1995 şi 2018. O altă pasiune a sa a fost pictura. De altfel, talentul său la pictură a fost remarcat încă din copilărie de către pictorul Gruzda din Zlatna, unde a locuit şi Ágnes Ferencz o perioadă. Dacă în ceramică nu-şi poate imagina altceva decât expresie abstractă, în picturile sale îşi propune să ofere bucurie privitorilor, nu să-i şocheze, cultivând cu predilecţie peisajul. Tonul picturilor sale nu este unul pesimist, Ágnes Ferencz redând armonia naturii, care include şi omul, determinându-l pe privitor să scruteze cu mai multă atenţie detaliile peisajului. Desfășoară activități de pedagogie artistică și terapeutice pentru copii, învățându-i să modeleze ceramică în atelierul-școală pe care îl are sau în colaborările și programele cu muzeele.

Referinţe[Ferencz Ágnes], în Brassoi Lapok, nr. 31, 2 aug. 1985, p. 4; Ambrus Attila, Táj és Kép, (Interviu cu Ferencz Ágnes), în Brassoi Lapok, nr. 15, 12 apr. 1991, p. 4-5; [Ferencz Ágnes,Vernisaj], în Gazeta de Transilvania, nr. 393-394, 6-7 apr. 1991, p. 2; [Ferencz Ágnes ceramistă], în Brassoi Lapok, nr. 15, 12 apr. 1991, p. 4, 5; Pop, Anca, Vocaţia pentru peisaj – Ferencz Ágnes, în Gîndul liber, nr. 16, 23–29 apr. 1991, p. 3; Romániai Magyar Ki Kicsoda, p. 184; Erdélyi Magyar Ki Kicsoda, p. 208; Dan, Sebastian, Un meșter popular maghiar nu lasă să moară arta olăritului în Țara Bârsei. Și-a făcut un atelier acasă și îi învață pe copii tainele modelării lutului, în Adevărul, 22 mai 2015.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.