FĂTULESCU, Florin (născut 1951?, Brașov), regizor. La 14 ani, în urma unui accident de maşină îşi pierde un ochi, fapt ce-i va influenţa orientarea profesională de mai târziu. Atras de teatru, la vârsta adolescenţei se înscrie, mai întâi, la secţia de actorie a Şcolii populare de Artă din Brașov, pentru ca apoi, la sugestia profesorului său, să se orienteze spre regie. Aici va semna pentru prima oară în viaţa sa regia unei piese de teatru şi anume Cântăreaţa cheală a lui E. Ionesco. Captivat de teatru, pasionat de piesele lui Eugen Ionesco și Samuel Becket, îşi neglijează îndatoririle şcolare, astfel că repetă clasa a XI-a de patru ori, terminând liceul la fără frecvenţă. În anul 1973 reuşeşte la examenul de admitere la Institutul de teatru din București, secţia Regie de teatru. Va avea şansa de a deprinde arta regiei de la profesori renumiţi precum Penciulescu şi Cojar. La absolvire a fost repartizat la Petroşani. Era foarte curând după greva minerilor din zonă şi tânărul regizor, împreună cu alţi şapte actori, au fost trimişi aici. A rămas în acest oraş timp de trei ani, perioadă în care a reuşit să pună în scenă toate piesele pe care le-a dorit, beneficiind de climatul unei libertăţi aparte. Pentru a convinge autorităţile să-i accepte repertoriul, aducea în sprijinul său liste de semnături ale minerilor, prin care aceştia solicitau sau erau de acord cu punerea în scenă a pieselor propuse, liste obţinute cu deosebită abilitate. În acest mod a fost primul care a pus în scenă teatrul politic la Petroşani. Prima piesă montată la Petroşani a fost Pluta meduzei de M. Sorescu, piesă doar parţial tipărită şi încredinţată de autor pentru realizarea premierei absolute. Cu acest spectacol a obţinut Premiul pentru debut (1979), ,,cel mai frumos premiu al vieţii mele”, după propria-i mărturisire, dar şi Premiul pentru regie la Festivalul de teatru contemporan de la Brașov, din 21-29 martie 1980. Astfel, teatrul din Petroşani, din Valea Jiului, ajunge să fie o scenă a pieselor uitate sau ascunse. ,,Aduceam la viaţă aceste valori artistice ignorate de către regizorii vremii”, spunea Fătulescu Florin într-un interviu. Considerat, după Dan Alexandrescu de la Târgu Mureş, al doilea regizor care a pus în scenă cele mai multe piese româneşti, va fi propulsat la Teatrul de Comedie din București, pentru a reveni mai târziu în oraşul natal. Ultima piesă montată în România a fost Arca bunei speranțe de I. D. Sârbu, pentru care a luat Marele premiu la Festivalul de dramaturgie contemporană de la Brașov, deși numele i-a fost șters de pe afiș. În 1987 emigrează, urmându-şi soţia în S.U.A., dar și din cauză că era sufocat de regimul de cenzură al dictaturii comuniste, stabilindu-se în Los Angeles. Luarea deciziei de plecare din ţară, teama de necunoscut şi handicapul unei limbi pe care nu o cunoştea l-au făcut să treacă prin momente foarte dificile. Potrivit afirmaţiilor sale „în zilele premergătoare plecării, băteam Braşovul pe jos…voiam să mă lipesc de ziduri, de străzi, de casele pe care le iubeam şi pe care trebuia să le părăsesc. Încercam să găsesc ceva de care să mă leg să nu mai plec….”. În S.U.A. a lucrat mai întâi ca paznic în construcţii. Integrat cât de cât în noua ţară, a pus în scenă la Hollywood piesa autorului rus Nicolai Erdman, Sinuciderea (Sinucigaşul). Ajutorul soţiei sale a fost esenţial, aceasta fiind cea care mijlocea conversaţia între regizor şi actori. Piesa s-a bucurat de un mare succes, a plouat cu premii ne relatează Fătulescu Florin, aceasta a fost de altfel marea satisfacţie, deoarece pentru munca depusă nu a primit nici un fel de remuneraţie. Odată câştigat un nume, Fătulescu Florin a început montarea unei serii de piese, pe care le-a regizat în SUA. Printre acestea se numără Scaunele, Lecţia, Jack or supunere, toate de Eugen Ionescu, Dragonul şi Nu daţi vina pe beduini ale canadianului R. D. Dubois, Cristofor Columbus, de belgianul M. D. Ghelderode, Emigranţii de polonezul Mrozek, Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali de Matei Vișniec (2000). Până în 1999 cariera sa teatrală din SUA a fost consemnată în 40 de cronici apărute în ziarele din zona Los Angeles, ziarul Los Angeles Times consacrându-i de multe ori pagini întregi. În această perioadă a obţinut cinci premii de „Cel mai bun regizor” şi „Cea mai bună piesă a anului”. Deşi mulţumit de succesele profesionale, ca şi de avantajele materiale, Fătulescu Florin ni se destăinuie într-un interviu luat în noua sa patrie: „Trăiesc cu România în suflet, fără întrerupere. Tot acolo aş vrea să lucrez… Dacă ar merita să trăiesc acolo, mâine m-aş întoarce…Mi-ar plăcea să trăiesc din nou la Brașov. Cred că doar acolo sunt om întreg. Fără ţară, sufletul meu tânjeşte.” În 2007 s-a întors în România pentru a monta piesele Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali de Matei Vișniec pe scena Teatrului Național București și spectacolul Demonii, adaptare după Dostoievski, la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu. Alte spectacole montate la Teatrul Mic București: Jacques sau supunerea (2007) și Doamna noastră din Pascagoula de Tennessee Williams (2009).
Referinţe: Fătulescu Florin, Ce a însemnat premiul pentru debut în activitatea mea de regizor, în Astra, nr. 1, mart. 1980, (supliment apărut cu ocazia Festivalului de teatru), p. 3; Roman, Dimitrie, Regizorul Fătulescu Florin şi dramaturgia românească, în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, nr. 9, apr. 1991, p. 2, (supliment) Gazeta de Transilvania, nr. 404-405, 20-21 apr. 1991; Mihalache, Vasile, Regizorul Fătulescu Florin va reveni pe scenabraşoveană, în Bună Ziua Brașov, nr. 85, 13 nov. 1995, p. 8; Tânjeală, Emanuel, [Fătulescu Florin] în Formula AS, IX, nr. 346 (3), 25 ian.-1 febr. 1999, p. 16.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.